Share
S-a stins regizorul celebrei comedii ”Police Academy”

S-a stins regizorul celebrei comedii ”Police Academy”

Regizorul şi scenaristul american Hugh Wilson, realizatorul celebrei comedii ”Police Academy” (1984), a murit la 74 de ani, a informat postul de televiziune CBS, potrivit Agerpres. Conform unor surse apropiate familiei regizorului, Wilson era grav bolnav și a murit la sfârşitul săptămânii trecute, la domiciliul său din comitatul Albemarle (Virginia, SUA). Wilson a regizat filmul ”Police Academy”, o comedie care a avut un asemenea succes în anii ‘80, încât au fost turnate două continuări.
Cariera lui Wilson în spatele camerei include şi alte filme, precum ”Guarding Tess” (1994), în care joacă actorii Shirley MacLaine şi Nicolas Cage, şi ”The First Wives Club” (1996), din a cărui distribuţie fac parte Goldie Hawn, Bette Midler şi Diane Keaton. Pe micul ecran regizorul este cunoscut pentru serialele ”WKRP in Cincinnati” şi ”Frank’s Place”.
Hugh Wilson a fost, de asemenea, scenaristul filmului de comedie ”Down Periscope”.

Sursa foto: twitter.com


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu