Nașterea Domnului s-a făcut simțită întotdeauna, pretutindeni, indiferent de condițiile sociale exterioare.
Închisorile din perioada comunistă, renumite pentru sistemul lor ateu de conducere, au fost și ele locuri pe unde sărbătoarea Nașterii Domnului nu a trecut fără de urmă. Detinuții dreptcredincioși, iubitori de Biserică și de neam, au fost rupți din familiile lor din motive politice, fiind aruncați în temnițe alături de ceilalți deținuți de drept comun. Departe de familie și de cunoscuți, unii au trecut la cele veșnice în celulele întunecoase, în vreme ce altii au fost eliberați abia după mulți ani, potrivit creștinortodox.ro.
Urând cu toată puterea credința creștină, în preajma sărbătorilor, conducerea închisorilor și torționarii se comportau ca niște îndrăciți, căutând să distrugă până și cea mai firavă urmă de demnitate din cei prigoniți. Dacă până în postul Crăciunului torturile administrate deținuților de torționarii nemiloși cunoșteau o oarecare măsură, în apropierea marelui praznic și, mai ales, în ajun, acestea deveneau insuportabile, tinzând parcă spre nebunie și satanizare.
O astfel de tortură amintește Dumitru Bordeianu, zicând: „În dimineața Crăciunului, îndată ce a sunat deșteptarea la ora șase, Zaharia, unul din torționarii-pedagogi ai reeducării a dat ordin ca, de acum încolo, în fiecare dimineață, să luăm poziție fixă pe prici, iar cei care aveau nevoie să iasă la urină și scaun, nu o vor mai face la tinetă, ci în propria lor gamelă pentru mâncare”.
Indiferent de vârstă, de sentință și de locație, mărturisitorii din închisorile comuniste erau aflați de Crăciun luptându-se mai ales cu gerul și cu foamea. În general, Nașterea Domnului în închisorile comuniste însemna foamete, frig, murdărie, chinuri trupești și boli.
În pofida tuturor lipsurilor însă, Mântuitorul Iisus Hristos a fost prezent între deținuți. Precum S-a născut în ieslea săracă din Betleem, în vremea ce lumea acelei vremi dormea în paturi calde, tot așa, Mântuitorul s-a născut și în celulele înghețate din închisorile comuniste, pe când cei de afară stăteau lângă sobe și mese calde.
Părintele Zosim Oancea, amintindu-se despre un Crăciun petrecut în inchisoare, spune: „Iisus a fost totuși prezent în celule: în colindele murmurate, în strânsul mâinilor, în glasurile tremurânde ce rosteau urarea: La mulți ani! Pe la ceasul vecerniei din ziua întâi de Crăciun, când paznicii au întârziat ceva mai mult pe la căminele lor, a început să răsune, ca într-o catedrală pravoslavnică, întâi mai încet, apoi tot mai plin, Irmosul Nașterii: Îngerii cu păstorii măresc, iar magii cu steaua călătoresc”.
Cântările bisericești și colindele au fost printre singurele izvoare de bucurie și întărire din care deținuții au putut gusta în aceste zile sfinte. Cântările nu au putut fi oprite prin niciun mijloc de tortură. Amintindu-și de acestea, mărturisitorul Dumitru Bordeianu, afirma: „Nu voi uita niciodată clipele de duioșie și de înălțare sufletească, cand, din fiecare celulă de fete, începând cu apusul soarelui și până la stingere, ocupantele ieșeau pe rând la geamul celulei și cântau. Nu mi s-a părut vreodată un cântec mai dulce, mai suav, mai înălțător spre cer, decât vocea acestor privighetori închise după gratii. Ceea ce a impresionat până la lacrimi pe toți arestații erau cântecele de leagăn pe care le cântau mamele ai căror copii nu mai știau de ele.”
Ion Ioanid, amintindu-și de Crăciunul anului 1952, petrecut în mina Cavnic, mărturisește: „Când am intrat în mină, în galeriile întunecate care ne deveniseră prietene, toată mina a început să răsune de colindele pe care le cântam. Mai bine de o jumătate de oră, nimeni n-a plecat la locul lui de muncă și s-au cântat colindele cunoscute de tot românul, dar și cele cunoscute numai de lumea închisorilor”.
Chiar și așa, prigoniți, amenințați și torturați, deținuții nu au încetat să creadă și să nădăjduiască în Dumnezeu. Cum aproape în fiecare celulă era închis cel puțin un preot, mirean sau călugăr, deținuții puteau cu ușurință să se spovedească, așteptând în curățenie Nașterea Domnului. Cei care nu aveau lângă ei un preot se spovedeau în chip minunat, după cum mărturisește Ioan Ianolide, zicand: „În ajunul Craciunului mă mărturisisem, la semnalul dat în țeava caloriferului dintr-o celula unde era un preot. Bucurii mă inundau în cele din adâncuri, înțelesuri noi se deslușeau și cerurile se deschideau uimitor”.
L.C.H.
