În fiecare an, la 28 mai, memoria românilor se întoarce către una dintre cele mai puternice figuri morale ale secolului XX, Cardinalul Iuliu Hossu, episcopul care a citit Proclamația Unirii la Alba Iulia și omul care a ales suferința în locul compromisului. În anul 2026 se împlinesc 56 de ani de la moartea sa, petrecută în Spitalul Colentina din București, după o viață traversată de războaie, persecuții și ani grei de detenție. Destinul său nu aparține doar istoriei Bisericii Greco-Catolice, ci întregii istorii românești.
Viața lui Iuliu Hossu pare construită din două mari dimensiuni: credința și demnitatea. A fost un om al rugăciunii, dar și un om al faptelor. A fost episcop, senator, apărător al culturii române și martor direct al celor mai importante momente din istoria modernă a României. În jurul său s-au întâlnit idealul unității naționale și drama distrugerii libertății religioase în timpul comunismului.
S-a născut la 30 ianuarie 1885 în satul Milașul Mare, într-o familie de preoți greco-catolici din Transilvania. Atmosfera în care a crescut era una în care educația, credința și ideea identității românești se împleteau firesc. Tatăl său, Ioan Hossu, era preot, iar mama sa, Victoria Măriuțiu, provenea la rândul ei dintr-o familie respectată. Drumul său spre cultură și spiritualitate a început în școlile din Reghin, Târgu Mureș și Blaj. Blajul avea să îl marcheze profund. Orașul era considerat atunci unul dintre cele mai importante centre ale conștiinței românești din Transilvania, locul unde ideea de libertate națională era cultivată cu discreție, dar cu pasiune.
Talentul său intelectual a fost remarcat devreme, iar tânărul Hossu a fost trimis la Roma, la prestigiosul Colegiu „De Propaganda Fide”. Acolo și-a desăvârșit studiile teologice și filosofice, obținând doctoratul în Filosofie și apoi doctoratul în Teologie. Roma i-a oferit contactul cu universalitatea Bisericii și cu ideea unei Europe unite prin cultură și credință. În anul 1910 a fost hirotonit preot. Nimeni nu putea bănui atunci că tânărul cleric avea să devină una dintre cele mai importante conștiințe morale ale României.
Anii Primului Război Mondial au schimbat radical destinul generației sale. Moartea unui văr pe front și suferința soldaților români aflați în armata austro-ungară l-au determinat să se înroleze voluntar ca preot militar. A slujit printre răniți și muribunzi, oferind sprijin spiritual celor care trăiau drama războiului. În spitale și garnizoane, printre soldați veniți din toate provinciile românești, a început să vorbească tot mai des despre unitatea românilor. Pentru mulți dintre cei care l-au cunoscut atunci, Iuliu Hossu nu a fost doar un preot, ci un om capabil să insufle speranță într-o lume aflată în ruină. În 1917, în plin război, a fost numit episcop al Episcopiei Greco-Catolice de Gherla. Era foarte tânăr pentru o asemenea responsabilitate, însă energia și claritatea sa morală impresionau deja atât clerul, cât și credincioșii.
Momentul care l-a făcut nemuritor în memoria colectivă a venit la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia. În fața unei mulțimi uriașe, episcopul Iuliu Hossu a citit Proclamația de Unire a Transilvaniei cu România. Pentru cei prezenți, acel moment a avut o forță aproape sacră. Nu era doar un act politic, ci împlinirea unui vis purtat de generații întregi. Martorii vremii povestesc că vocea episcopului răsuna limpede peste mulțime, într-o atmosferă încărcată de emoție. După citirea documentului s-a îmbrățișat cu episcopul ortodox Miron Cristea, viitorul patriarh al României, rostind cuvintele care au rămas simbolice: „Pe cum ne vedeți azi îmbrățișați frățește, așa să rămână îmbrățișați pe veci toți frații români.” Puține fraze au mai exprimat atât de simplu și de puternic idealul unității naționale. Ulterior, Iuliu Hossu a făcut parte din delegația care a dus Actul Unirii la București și l-a înmânat Regelui Ferdinand. Pentru românii ardeleni, Bucureștiul devenea centrul unei patrii pentru care se luptaseră generații întregi.
Perioada interbelică l-a găsit pe Iuliu Hossu implicat intens în viața publică și culturală a țării. Nu s-a limitat la activitatea strict religioasă. A susținut școlile românești, publicațiile culturale și dezvoltarea instituțiilor educaționale din Transilvania. Mutarea sediului episcopal de la Gherla la Cluj a reprezentat un pas important pentru consolidarea Bisericii Greco-Catolice în inima Ardealului. Din inițiativa sa au fost dezvoltate școli, biblioteci și activități culturale destinate formării tinerilor. În Parlamentul României Mari, unde era senator de drept, a apărat constant ideea unității și integrității statului român. Discursurile sale erau ferme, dar lipsite de ură. Credea că patriotismul adevărat nu se poate construi pe resentiment, ci pe demnitate și responsabilitate. În 1945 a devenit membru de onoare al Academiei Române, recunoaștere a rolului său cultural și spiritual.
După instalarea regimului comunist, destinul lui Iuliu Hossu a intrat într-o etapă dramatică. În 1948, autoritățile au decis desființarea Bisericii Române Unite cu Roma. Episcopilor greco-catolici li s-a cerut să renunțe la legătura cu Vaticanul și să accepte trecerea la Biserica Ortodoxă. Iuliu Hossu a refuzat. A fost momentul care i-a definit definitiv destinul. Nu a ales confortul, libertatea sau privilegiile. A ales fidelitatea față de conștiință. Autoritățile comuniste au încercat să îl convingă prin presiuni și promisiuni. I s-a propus chiar o înaltă funcție ecleziastică dacă accepta ruptura de Roma. Răspunsul său a rămas celebru: „Credința noastră este viața noastră.”
În octombrie 1948 a fost arestat. Au urmat ani de detenție și domiciliu obligatoriu: Dragoslavele, Căldărușani, Sighet, Curtea de Argeș, Ciorogârla. La Sighet a trăit una dintre cele mai cumplite experiențe ale represiunii comuniste, alături de elite politice, intelectuale și religioase ale României. Închisoarea de la Sighet nu urmărea doar izolarea oamenilor incomozi. Regimul voia distrugerea memoriei și a demnității lor. Foamea, frigul și umilințele făceau parte din mecanismul represiunii. Cu toate acestea, cei care l-au cunoscut spun că Iuliu Hossu nu și-a pierdut niciodată liniștea interioară. Îi încuraja pe ceilalți, se ruga și vorbea despre speranță chiar și atunci când totul părea pierdut.
În anul 1969, Papa Paul al VI-lea l-a creat cardinal „in pectore”, adică în secret. Gestul avea o semnificație profundă. Vaticanul recunoștea astfel suferința și curajul episcopului român, dar evita să îl expună unor noi persecuții din partea regimului comunist. Titlul a fost făcut public abia după moartea sa. Este una dintre cele mai impresionante recunoașteri acordate unui ierarh român în secolul XX și dovada că drama Bisericii Greco-Catolice românești era cunoscută și respectată în lumea catolică.
A murit la 28 mai 1970, în Spitalul Colentina din București. Ultimele sale cuvinte au rămas simbolice: „Lupta mea s-a sfârșit, a voastră continuă.” Fraza aceasta pare să rezume întreaga sa existență. Nu vorbea despre o luptă politică, ci despre lupta pentru adevăr, libertate și credință. A fost înmormântat în Cimitirul Bellu Catolic din București. Timp de mulți ani, memoria sa a supraviețuit mai ales prin mărturiile celor care îl cunoscuseră și prin textele păstrate în clandestinitate. După căderea comunismului, personalitatea lui Iuliu Hossu a început să fie redescoperită la adevărata ei dimensiune. Memoriile sale, publicate sub titlul „Credința noastră este viața noastră”, au oferit o imagine impresionantă asupra rezistenței spirituale din timpul persecuției comuniste.
Un moment istoric a avut loc la 2 iunie 2019, la Blaj, când Papa Francisc a prezidat ceremonia de beatificare a celor șapte episcopi greco-catolici martiri, printre care și Iuliu Hossu. Prin această recunoaștere, Biserica l-a declarat oficial Fericit, adică model de credință și curaj pentru întreaga lume creștină. Pentru mulți români, beatificarea sa a avut și o semnificație simbolică mai largă, fiind vorba de recuperarea unei părți din memoria istorică distrusă de dictatură.
Astăzi, numele Cardinalului Iuliu Hossu nu mai aparține doar istoriei religioase. El este una dintre figurile morale esențiale ale României moderne. A fost omul care a vestit Unirea și tot el a fost omul care a refuzat să își trădeze credința atunci când libertatea a fost zdrobită. A traversat două lumi complet diferite, lumi prinse între entuziasmul României Mari și întunericul represiunii comuniste. Într-o epocă în care mulți au cedat fricii, el a rămas fidel conștiinței sale până la capăt. Poate tocmai de aceea figura lui continuă să impresioneze și astăzi. Nu prin putere politică, nu prin avere, nu prin autoritate impusă, ci printr-o rară forță interioară. Iuliu Hossu a demonstrat că adevărata libertate începe acolo unde omul refuză să renunțe la ceea ce consideră esențial.
Pe 24 octombrie 2023, Parlamentul României a adoptat Legea 290, care prevedea instituirea anului 2025 ca „Anul Cardinal Iuliu Hossu”. În memoria României, el rămâne nu doar episcopul Marii Uniri, ci și unul dintre marii martiri ai secolului trecut.
Sursa FOTO: Episcopia Română Unită cu Roma
Vasile Petrovan
Citește și:
Un covor alb de narcise îi așteaptă pe iubitorii de natură în Parcul Național Munții Rodnei
