La 1 august 1835, într-o familie de mici nobili români din Băsești, în vechiul comitat al Sălajului, se năștea omul care, după mai bine de opt decenii de viață, avea să prezideze Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. George Pop de Băsești, rămas în memoria colectivă drept „Badea George”, a traversat aproape un secol de frământări politice și naționale, iar destinul său s-a încheiat la numai câteva luni după momentul pentru care luptase o viață întreagă: Unirea Transilvaniei cu România.
La 1 august 2026 se împlinesc 191 de ani de la nașterea sa. În Băseștiul de astăzi, din județul Maramureș, memoria lui este păstrată în casa în care a locuit și în care, de-a lungul anilor, au trecut numeroase personalități ale mișcării naționale românești. Institutul Național al Patrimoniului consemnează că imobilul, construit între 1885 și 1890, a devenit loc de întâlnire pentru oameni precum Vasile Lucaciu, Vasile Goldiș, Ioan Rațiu sau Teodor Mihali. Astăzi este Casa Memorială „George Pop de Băsești”.
Până să devină una dintre figurile simbolice ale Marii Uniri, George Pop de Băsești a parcurs însă un drum lung. Școala primară a urmat-o în satul natal, apoi a învățat la Baia Mare și la Oradea, unde a studiat și dreptul. După perioada petrecută în armată, a intrat în administrație, dar politica avea să devină adevăratul teren pe care și-a construit destinul public. În 1872 a fost ales deputat în Parlamentul de la Budapesta, reprezentând cercul electoral Cehu Silvaniei până în 1881.
Pentru românii transilvăneni ai acelei epoci, miza era mult mai mare decât o simplă confruntare electorală. Era vorba despre reprezentare politică, folosirea limbii române, educație și recunoașterea drepturilor unei populații care încerca să-și păstreze identitatea într-un stat în care politica de maghiarizare devenise tot mai apăsătoare. George Pop de Băsești a ales să-și lege viața publică tocmai de această luptă.
În 1881 s-a numărat printre oamenii politici implicați în constituirea Partidului Național Român din Transilvania și Ungaria, devenind vicepreședinte al formațiunii, iar din 1902 a preluat conducerea partidului. A rămas președinte până la moartea sa, în februarie 1919.
Unul dintre cele mai grele capitole ale vieții sale a venit odată cu mișcarea memorandistă. În 1892, liderii românilor transilvăneni au încercat să aducă în fața împăratului Franz Joseph situația politică și națională a românilor din Transilvania și Ungaria. George Pop de Băsești s-a aflat în delegația care a mers la Viena cu Memorandumul. Acțiunea a dus ulterior la celebrul proces al memorandiștilor, iar el s-a numărat printre cei condamnați la închisoare.
Anii au trecut, Imperiul Austro-Ungar a intrat în Primul Război Mondial, iar lumea în care George Pop de Băsești își începuse lupta politică a început să se destrame. În toamna anului 1918, idealul pentru care generații de români transilvăneni munciseră devenea, pentru prima dată, o posibilitate concretă.
Atunci, „Badea George” avea 83 de ani. Era în vârstă și avea sănătatea slăbită, dar a plecat spre Alba Iulia. În dimineața de 1 Decembrie 1918, zeci de mii de oameni se îndreptau spre oraș, iar cei 1.228 de delegați urmau să decidă politic unirea Transilvaniei cu România. Printre ei se afla și bătrânul din Băsești, ales să conducă Marea Adunare Națională. Sursele istorice îl consemnează drept președintele adunării care a adoptat Rezoluția Unirii.
Momentul avea o încărcătură aparte. Omul care fusese deputat la Budapesta, participase la lupta memorandistă, cunoscuse condamnarea și închisoarea și condusese Partidul Național Român ajunsese să prezideze adunarea care consfințea desprinderea Transilvaniei de vechea ordine politică și unirea ei cu România.
În materialul care stă la baza acestei evocări este păstrată și imaginea bătrânului lider după împlinirea idealului său, rostind cuvintele inspirate din Evanghelia după Luca: „Acum slobozește, Doamne, pe robul Tău în pace…” Tradiția legată de George Pop de Băsești a păstrat această imagine a omului care considera că, după Alba Iulia, își împlinise rostul. Nu avea să se bucure mult timp de România întregită.
După întoarcerea acasă, sănătatea i s-a deteriorat și a murit la 23 februarie 1919, la Băsești. Avea 83 de ani. Înmormântarea sa, desfășurată trei zile mai târziu, a avut loc într-o perioadă încă tulbure, când în regiune situația militară nu fusese stabilizată. Sursele istorice descriu ceremonia desfășurată sub amenințarea focurilor de armă, sicriul fiind dus spre locul de veci într-un car țărănesc tras de șase boi.
Dincolo de politică, George Pop de Băsești a fost preocupat de educație, cultură și de situația oamenilor de la sate. A sprijinit inițiative culturale românești și și-a gândit moștenirea astfel încât o parte importantă a averii să servească mai departe comunitatea și educația. Textele documentare amintesc și de fiica sa, Elena Pop Longin, devenită la rândul ei o cunoscută militantă pentru drepturile femeilor și pentru viața culturală românească. Casa familiei avea să fie locuită de aceasta până în 1940, înainte ca imobilul să treacă prin anii naționalizării și, mai târziu, să fie recuperat pentru patrimoniu.
Astăzi, la Băsești, povestea lui poate fi urmărită chiar în locul în care a trăit. Conacul familiei păstrează obiecte, fotografii și mărturii legate de omul politic și de epoca sa, iar Institutul Național al Patrimoniului l-a înscris între monumentele istorice dedicate marilor personalități ale României.
La 191 de ani de la nașterea lui George Pop de Băsești rămâne poate impresionantă coincidența dintre durata unei vieți și împlinirea unui ideal. S-a născut într-o Transilvanie în care românii își căutau încă drepturile politice, a cunoscut Parlamentul de la Budapesta, Memorandumul, procesul și închisoarea, a văzut prăbușirea imperiului și, la 83 de ani, a ajuns la Alba Iulia pentru a conduce adunarea care a proclamat Unirea.
A murit câteva săptămâni mai târziu, dar suficient de târziu pentru a vedea că lupta căreia îi dedicase cea mai mare parte a vieții ajunsese la capăt. De aceea, în istoria Maramureșului și a României, „Badea George” a rămas nu doar un om al Marii Uniri, ci unul dintre cei care au pregătit-o cu decenii înainte ca ea să devină posibilă.
Vasile Petrovan
Citește și:
31 iulie 1949, s-a născut Mircea Baniciu
