Share
Încep restricțiile de circulație pentru Sărbătoarea Castanelor. Ce se închide de mâine

Încep restricțiile de circulație pentru Sărbătoarea Castanelor. Ce se închide de mâine

Pregătirile pentru Sărbătoarea Castanelor schimbă circulația în mai multe zone din Baia Mare. Primele restricții importante intră în vigoare mâine  dimineață, înainte de deschiderea propriu-zisă a evenimentului, programată pentru finalul săptămânii.

De la ora 09:00 va fi oprit traficul pe Bulevardul Unirii, între intersecția cu Bulevardul Traian și sensul girator de la Bulevardul Republicii. În același interval se închid strada Hortensiei, între sensul girator de pe strada Școlii și Bulevardul Unirii, precum și strada Oituz, între sensul girator de pe Bulevardul Unirii și strada Lascăr Pană. Restricțiile pe aceste tronsoane sunt prevăzute până în 21 septembrie, la ora 24:00.

Separat, parcarea din Piața Libertății va fi închisă începând din 16 septembrie, ora 24:00, și va rămâne indisponibilă până în 22 septembrie, la ora 24:00.

Modificările sunt legate de amenajarea zonelor în care se vor desfășura activitățile comerciale și spectacolele. Potrivit documentelor municipiului, Bulevardul Unirii va găzdui zone pentru alimentație publică, produse de sezon, artizanat, parc de distracții și scenă, iar Piața Libertății va fi, la rândul ei, unul dintre punctele principale ale evenimentului.

O altă restricție va apărea vineri în zona Podului Unirii. Începând cu ora 08:00, accesul dinspre Bulevardul Unirii va fi delimitat pentru formarea coloanei paradei de deschidere. Parada este programată să pornească la ora 13:00 și va urma traseul Podul Unirii – Bulevardul Independenței – strada Culturii – strada Gheorghe Șincai – Piața Libertății.

Sărbătoarea Castanelor are loc în perioada 18–20 septembrie, iar restricțiile sunt introduse etapizat, înainte și pe durata manifestărilor. Pentru șoferi, schimbările cele mai importante încep așadar mâine, de la ora 09:00, pe cele trei artere principale afectate.

Vasile Petrovan

Citește și:

Baia Mare se pregătește de Sărbătoarea Castanelor: trei zile, două scene, peste 100 de evenimente


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.







Lasă un comentariu