Porumbul după secetă: ce au spus fermierii reuniți la Colțirea de Ziua Porumbului

Am citit cu oarecare surprindere informațiile nu prea plăcute publicate de Agrobiznes după Ziua Porumbului de la Colțirea, unde s-au întâlnit peste o sută de fermieri din Maramureș, Sălaj și Satu Mare. Nu pentru că seceta ar mai putea surprinde pe cineva după vara pe care tocmai am traversat-o, ci pentru că cifrele și mărturiile oamenilor din agricultură arată mai limpede decât orice statistică ce înseamnă, de fapt, două luni cu temperaturi foarte ridicate și prea puțină apă în pământ.

Porumbul din Maramureș nu a trecut nevătămat prin această vară. Cele mai afectate au fost culturile din zonele de deal, în timp ce terenurile de șes, acolo unde solul a reușit să păstreze ceva mai multă umiditate, au rezistat mai bine. Câteva episoade de ploaie au venit aproape ca o salvare. Un fermier din Colțirea spunea că, fără acele zile, o parte mult mai mare din cultură ar fi fost pierdută. Nu este doar impresia celor care au stat zi de zi pe câmp. Încă din iulie, prognozele agrometeorologice indicau pentru Maramureș deficite de apă în sol, de la secetă pedologică moderată până la puternică și extremă, inclusiv în cultura de porumb neirigat.

Poate aici este adevărata problemă. Porumbul nu se pierde numai atunci când lanul se usucă în întregime. Pierderea începe mai devreme, când planta nu mai poate folosi normal apa și nutrienții, când dezvoltarea încetinește, când știuletele rămâne mai mic și când fiecare zi de arșiță mai ia puțin din ceea ce fermierul spera să recolteze în toamnă. Potrivit informațiilor prezentate la Colțirea, temperaturile maxime au stat săptămâni la rând între 34 și 39 de grade, iar la nivelul solului au fost depășite 40 de grade. În asemenea condiții, agricultura devine tot mai puțin o chestiune de calendar și tot mai mult una de rezistență.

Deocamdată, pe terenurile de șes care arată mai bine, fermierii vorbesc despre posibilitatea unei producții de cel puțin 5.000 de kilograme la hectar. Cifra trebuie însă privită cu prudență. Recoltarea este așteptată spre sfârșitul lui septembrie și începutul lui octombrie, așa că abia atunci se va vedea cât porumb există cu adevărat în hambare și cât a rămas doar promisiunea unui lan care, privit de la marginea drumului, încă pare verde.

Și aici povestea porumbului devine mai importantă decât pare. În Maramureș au fost cultivate anul acesta aproape 20.000 de hectare, iar aproximativ 70% din producție este destinată hranei animalelor. Cu alte cuvinte, un an slab la porumb nu rămâne doar problema celui care îl cultivă. Se mută în grajd, în ferma de vaci, de porci sau de păsări și ajunge, mai devreme sau mai târziu, în costul produsului final.

Un crescător de animale care își produce singur o parte dintre furaje simte imediat diferența dintre o recoltă bună și una slabă. Dacă strânge mai puțin porumb de pe aceeași suprafață, trebuie fie să reducă rezerva de furaj, fie să cumpere din altă parte. Iar când cererea crește într-un an dificil, costurile pot urca. La acestea se adaugă cheltuielile deja făcute înainte ca seceta să apară: sămânță, pregătirea terenului, fertilizare, combustibil, tratamente, utilaje și muncă. Când producția scade, aceste cheltuieli nu dispar. Pur și simplu se împart la mai puține kilograme de porumb.

De aceea, seceta nu trebuie judecată doar după imaginea spectaculoasă a unui câmp ars de soare. Uneori efectul ei este mai puțin vizibil, dar la fel de concret: cinci tone în loc de șapte, un știulete mai mic, o remorcă mai puțin la sfârșitul zilei, câteva luni de furaj care trebuie cumpărate. Pentru o exploatație mare poate fi o problemă economică. Pentru o fermă de familie poate fi diferența dintre un an care se încheie acceptabil și unul în care aproape toată munca a fost făcută doar pentru a acoperi cheltuielile.

Există însă și o schimbare interesantă de mentalitate. La Colțirea nu s-a vorbit doar despre cât porumb s-a pierdut, ci și despre ce se poate face de acum înainte. Fermierii încep să caute împreună cu producătorii de semințe hibrizi capabili să suporte mai bine perioadele lungi fără apă și temperaturile ridicate. Se discută mai mult despre rotația culturilor, despre alegerea terenurilor, despre tehnologii adaptate și despre felul în care o fermă își poate împărți riscul între mai multe culturi.

Aici cred că este, de fapt, știrea cea mai importantă. Mult timp am tratat anii de secetă ca pe niște accidente: a fost o vară rea, anul viitor poate va fi mai bine. Numai că atunci când „vara rea” revine tot mai des, nu mai vorbim despre o excepție. Agricultura începe să fie obligată să se schimbe.

Asta nu înseamnă că există un hibrid miraculos care crește fără apă sau o tehnologie care poate învinge orice caniculă. Înseamnă doar că alegerea seminței, perioada de semănat, lucrările solului, rotația culturilor și păstrarea apei în sol vor cântări tot mai mult. Iar acolo unde este posibil, problema irigațiilor și a surselor de apă nu mai poate fi împinsă la nesfârșit în viitor. Fermierii din Maramureș au spus același lucru în această vară și despre legume: au transportat apă cu cisternele, au căutat surse noi și au încercat să salveze plantele în zile în care temperatura la nivelul solului trecea de 40 de grade.

Până la urmă, porumbul din această toamnă spune povestea unei veri întregi. În unele locuri a rezistat, în altele a suferit serios. Ploile venite la timp au mai reparat ceea ce se putea repara, dar nu au șters săptămânile de arșiță. Iar după ce combinele vor intra în lan și vom ști exact cât s-a recoltat, va rămâne întrebarea mai importantă decât producția unui singur an: cât timp mai putem face agricultură ca și cum vara următoare va fi din nou una „normală”?

Probabil că fermierii au început deja să înțeleagă răspunsul. Nu mai este suficient să speri la ploaie. Trebuie să înveți să cultivi și pentru anii în care ea nu vine.

Vasile Petrovan

Citește și: