Share
Târg de carte caritabil în Baia Mare: O carte pentru tine, o șansă pentru o pisicuță

Târg de carte caritabil în Baia Mare: O carte pentru tine, o șansă pentru o pisicuță

În Baia Mare are loc în acest weekend (19-20 septembrie) un târg de carte caritabil, iar iubitorii de lectură pot contribui, prin fiecare achiziție, la îngrijirea pisicilor aflate în grija Asociației Salvați Animalele Baia Mare.

„O carte pentru tine, o șansă pentru o pisicuță!

Weekendul acesta vă așteptăm cu drag la Târgul de Carte Caritabil, organizat de Mustăcioșii Fericiți, în parteneriat cu Asociația Salvați Animalele Baia Mare.

  • The Oak
  • Sâmbătă & Duminică
  • 14:00 – 20:00

Veți găsi cărți pentru toate gusturile, iar fiecare achiziție înseamnă, de fapt, ajutor pentru pisicile aflate în grija asociației – hrană, tratamente și îngrijire.

Veniți să răsfoiți, să descoperiți o carte nouă și, în același timp, să faceți un bine. Pentru că uneori, o simplă carte poate însemna o masă sau un tratament pentru un suflet cu mustăți.

Citiți. Dăruiți. Ajutați.

Vă așteptăm cu drag și cu multe cărți!”, transmit organizatorii.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.







Lasă un comentariu