Share
Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu: „Înaintea lui Dumnezeu, credința face diferența!”

Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu: „Înaintea lui Dumnezeu, credința face diferența!”

În duminica a XXIV-a după Pogorârea Sfântului Duh, biserica a rânduit ca în această zi la Sfânta Liturghie să fie citită pericopa evanghelică de la Luca, capitolul 8, versetele 41-56, care relatează două întâmplări: vindecarea femeii cu curgere de sânge și învierea fiicei lui Iair, fruntașul sinagogii.

Putem afirma faptul că Sfânta Scriptură prezintă o întâmplare, cu o întâmplare în mijlocul ei; adică întâmplarea de la mijloc (a vindecării femeii) întrerupe întâmplarea cea mare (a învierii copilei de 12 ani a lui Iair). Această pericopă evanghelică mai este consemnată și de alți doi evangheliști: Matei 9, 18-26, respectiv Marcu 5, 22-43.

Din lecturarea textului evanghelic observăm faptul că Mântuitorul Iisus Hristos se oprește puțin timp din drumul care ducea spre locuința lui Iair pentru a tămădui pe femeia care își cheltuise toată averea ei cu doctorii care nu au putut să o vindece. Este exact cum se întâmplă și în zilele noastre: atunci când medicii nu mai dau nicio șansă de viață și supraviețuire unor persoane cu diferite boli incurabile, atunci poate interveni Hristos cu puterea cea vindecătoare și îi tămăduiește.

Între cele două persoane din relatarea pericopei evanghelice, femeia cu curgere de sânge și fiica lui Iair, există câteva asemănări care au farmecul lor: (1) femeia suferea de 12 ani de zile (ani de suferință) și tot 12 ani era vârstă copilei lui Iair (ani de viață); (2) apoi, femeia a întins mâinile ca să se atingă de Iisus Hristos, în timp ce Mântuitorul o apucă pe fetiță de mână zicându-i „Scoală-te!”, aceasta întorcându-se la viață; (3) o a treia asemănare este credința femeii vindecate și credința tatălui fetiței înviată, adică în ambele situații este prezentă o credință ieșită din comun.

În acest context, al credinței, ne putem adresa nouă înșine o întrebare: oare câți dintre noi, aflându-ne într-una din ipostazele de mai sus, a unui caz nefericit, dramatic sau tragic, câți am suna la Ambulanță, la 112 și câți am apela la rugăciunile preotului și mijlocirea bisericii? Judecând cu mintea noastră omenească, răspunsul ar fi simplu: foarte puțini, probabil chiar nici unul. Însă, vom vedea că de fiecare dată, înaintea lui Dumnezeu, credință face diferența!

Mult mai multe spre credința aceasta unică, ieșită din comun, și nu neapărat „născută” din disperare aflăm în cuprinsul Epistolei către Evrei a Sfântului Apostol Pavel, mai exact în întreg capitolul 11, de unde redăm doar versetul 6: „fără credinţă, dar, nu este cu putinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu, căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că Se face răsplătitor celor care Îl caută”. Observăm, în cazul lui Iair, o persoană probabil influentă, faptul că omul la necaz nu mai ține cont de simpatii sau antipatii și, în acest context, el apelează la Iisus Hristos. De ce? Pentru că în adâncul sufletului său, Iair credea că El putea să o vindece pe fiica lui. Și așa s-a și întâmplat. Deși a fost în criză de timp, tatăl fetei s-a comportat ca un om care a avut priorități corecte pentru că mai întâi s-a închinat (aspect surprins de Sfântul Evanghelist Matei), apoi a cerut ajutorul. Credincioșia lui s-a manifestat prin închinare.

Să reținem faptul că fără a ne atinge de Dumnezeu, de a ne apropia de El și de a fi cu El prin participarea la slujbele bisericii și prin împărtășirea cu Sfintele Taine, nu izbutim în viață, și viețuim cumva aparent. Trebuie să ne construim un caracter al credinței în fiecare zi. Oricine am fi și oricâte am avea în această viață socială, necazul nu ne ocolește și tocmai de aceea Dumnezeu trebuie să fie reperul nostru. Iar Hristos a intervenit atunci când Iair a fost înștiințat că fiica lui a murit, cu cuvintele: „Nu te teme!” – o expresie importantă care apare în Biblie de 365 de ori și care exprima făgăduință și încredere.

În concluzie, să medităm mai mult la atitudinea pe care a avut-o Iair, să ne închinăm și să ne rugăm atunci când suntem la necaz sau strâmtorare, ca și cum ar fi un mod de normalitate cotidiană: pentru că dacă nu ne închinăm și ne rugăm în viața de zi cu zi, poate nu o vom face prea mult nici când vom fi la necaz!

Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu

Lasă un comentariu