Arhitectul băimărean Cătălin Anghelescu, implicat de mai mulți ani în zona învățământului vocațional de artă, a publicat recent pe pagina sa de Facebook o analiză amplă despre noile planuri-cadru care vor intra în vigoare din anul școlar 2026–2027 pentru clasa a IX-a. Este o postare argumentată, atent construită, care ridică întrebări importante despre viitorul specializării „Arhitectură, Arte Ambientale și Design”, motiv pentru care considerăm că merită adusă în atenția publicului larg.
La prima vedere, schimbările anunțate par un pas înainte. Apar discipline noi, aplicate, precum matematică pentru arhitectură, fizică aplicată, modelare și machetare sau proiectare asistată de computer. Sunt materii care pot pregăti elevii atât pentru facultate, cât și pentru piața muncii. În sfârșit, spune el, pare că diploma de atestare a competențelor profesionale începe să capete sens, iar învățământul vocațional nu mai este văzut doar ca o rampă spre studii universitare, ci și ca o formă reală de calificare.
Problemele apar însă odată cu publicarea documentului care stabilește cine are voie să predea aceste discipline.
Potrivit explicațiilor oferite de Cătălin Anghelescu, în centralizatorul publicat recent dispar din titulatură anumite componente ale specializării, iar disciplina Design este mutată în zona Artelor Vizuale. În același timp, pentru materii precum Studiul formelor în desen, culoare sau volum apar coduri noi, care prevăd că acestea pot fi predate exclusiv de absolvenți ai facultăților de arhitectură.
Mai mult, disciplina „Geometrie descriptivă și perspectivă” ar urma să fie predată doar de arhitecți și de profesori de matematică. Arhitectul atrage atenția că profesorii de matematică nu au, în mod obișnuit, această materie în pregătirea lor universitară, în timp ce designeri sau ingineri constructori, care au studiat-o în facultate, nu mai pot preda.
Și la „Istoria artei și arhitecturii” apar diferențe de cod care limitează predarea doar la arhitecți, deși programa este aceeași, iar subiectul de Bacalaureat va fi comun.
În opinia sa, această supraspecializare strictă, trecută în documente, intră în contradicție cu ideea de interdisciplinaritate, atât de des invocată în discursul despre educația modernă. El amintește că formarea reală a elevilor nu depinde doar de titulatura de pe diplomă, ci de calitatea profesorului. Un arhitect poate fi un profesor excelent, dar la fel poate fi și un designer sau un inginer care a studiat aceleași discipline.
Dincolo de principii, există și o problemă practică. La Colegiul de Arte din Baia Mare, spune el, pentru a acoperi noile norme ar fi nevoie, în câțiva ani, de opt arhitecți angajați cu normă întreagă. Asta ar însemna un procent semnificativ din totalul arhitecților din filiala regională a Ordinului Arhitecților din România. În teorie, ar fi un lucru bun. În realitate, însă, meseria de profesor nu mai este suficient de atractivă pentru a aduce atât de mulți specialiști în sistem.
Consecințele încep deja să se vadă. O colegă de catedră va intra în restrângere totală de activitate, iar în anii următori ar putea urma și alții.
În final, soluția propusă de arhitectul băimărean este una simplă: o clarificare în document, o notă care să permită ocuparea posturilor și de către alte persoane cu studii potrivite, acolo unde nu există arhitecți disponibili. Nu o schimbare radicală, ci o ajustare care să evite blocajele și pierderea unor profesori valoroși.
Postarea lui Cătălin Anghelescu nu este un atac, ci un apel la echilibru. Un apel pentru o educație de calitate, construită pe competență reală și pe deschidere, nu doar pe formule rigide dintr-un tabel oficial.
Vasile Petrovan
