Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Telefonul nu este doar un ecran. Contează ce ajunge să înlocuiască

Copilul stă liniștit la masă, cu ochii în telefon. În jurul lui curge conversația adulților, farfuriile se golesc, timpul trece. El pare cuminte, absorbit, departe de agitație. Pentru un părinte obosit, telefonul poate aduce câteva minute de liniște într-o zi în care a oferit deja tot ce a putut. Uneori, asta este pur și simplu viața. Întrebarea devine importantă atunci când telefonul ajunge să fie răspunsul pentru fiecare moment dificil: plictiseală, drum, masă, așteptare, plâns, agitație, dorința de atenție.

Pentru că un copil are nevoie și de momente în care să aștepte, să se uite pe geam, să se joace cu o lingură, să întrebe ceva de zece ori, să se plictisească puțin și să inventeze apoi o lume. Tehnologia face parte din viața copiilor. Ei cresc într-o lume digitală și au nevoie să învețe să o folosească. Un apel video cu bunicii, un documentar văzut împreună, o aplicație aleasă cu grijă, o activitate în care copilul creează, caută, descoperă sau învață pot avea valoare. Există însă o diferență între tehnologie folosită ca instrument și ecran folosit ca loc în care copilul este trimis de fiecare dată când viața devine prea lentă, prea zgomotoasă sau prea solicitantă.

La copilul mic, întrebarea cea mai importantă rămâne aceasta: Ce pierde copilul în timpul petrecut în fața ecranului? În primii ani, creierul se construiește din întâlniri mici și repetate cu lumea reală. Din chipul unui adult care răspunde. Din vocea care îl strigă pe nume. Dintr-o jucărie scăpată pe jos și ridicată de zece ori. Din degete care ating, apucă, răsucesc, construiesc, murdăresc. Din pași nesiguri, priviri curioase, cuvinte stângace și râs împărtășit. Motricitatea fină se formează prin obiecte reale. Limbajul crește prin schimburi repetate cu un om care ascultă, răspunde și se lasă surprins de copil. Un copil învață mult dintr-o privire care îi spune: „Te văd. Sunt aici. Spune-mi mai mult.”

Un studiu longitudinal realizat în 220 de familii a asociat timpul mai mare petrecut în fața ecranelor între 12 și 36 de luni cu mai puține cuvinte auzite de copil, mai puține vocalizări și mai puține schimburi verbale între copil și adult. Un alt studiu, desfășurat pe peste 7.000 de copii, a asociat expunerea mai mare la ecran la vârsta de un an cu întârzieri ulterioare în comunicare și rezolvarea de probleme.

Aceste date vorbesc despre asocieri, într-o realitate în care contează și oboseala părinților, contextul familiei, resursele disponibile, stresul, rutina și temperamentul fiecărui copil. Totuși, ele ne întorc spre o idee simplă: dezvoltarea timpurie are nevoie de relație, mișcare, joc și prezență. Experimentul clasic „Still Face” apare des în discuțiile despre telefon (chiar vă sugerez să îl căutați pe YouTube, să vedeți). El arată reacția copilului atunci când adultul devine brusc inexpresiv și indisponibil. Copilul caută privirea părintelui, încearcă să îl readucă în relație, se agită, protestează, apoi poate deveni retras. Experimentul nu a fost creat pentru a explica efectele telefoanelor.

Cercetări ulterioare, care au adaptat paradigma prin introducerea telefonului, au observat schimbări în reacțiile sugarului atunci când disponibilitatea părintelui este întreruptă. Mesajul lui profund rămâne acesta: copilul crește în momentele în care simte că ajunge la adultul lui. De aceea, recomandările pentru copilul mic sunt mai prudente. Organizația Mondială a Sănătății recomandă evitarea timpului sedentar în fața ecranului la sugari și la copiii de un an, iar între doi și patru ani recomandă cel mult o oră pe zi, preferabil mai puțin.

Academia Americană de Pediatrie vorbește tot mai mult despre calitatea conținutului, prezența adultului și protejarea somnului, jocului, mișcării și lecturii. La copilul mai mare, numărul de minute spune doar o parte din poveste. Contează dacă ecranul este folosit pentru școală, creativitate, explorare și relații sau pentru ore de conținut care curge fără să lase nimic în urmă. Contează dacă telefonul ajunge la masă, printre teme, în timpul conversațiilor și în pat, exact acolo unde copilul ar avea nevoie de somn și de liniște. Contează dacă jocul digital rămâne o parte din viață sau devine locul în care viața reală începe să piardă teren: somnul, sportul, prietenii, cititul, învățarea, responsabilitățile mici care construiesc încredere. Ideea că telefonul „distruge atenția” este prea simplă.

Atenția se construiește în activități care cer timp și răbdare: citit, desenat, construit, sport, învățarea unei deprinderi, repetarea unei mișcări, rezolvarea unei sarcini care nu oferă recompensă imediată. Platformele bazate pe derulare rapidă, notificări și recompense imprevizibile îi invită pe copii să verifice mereu încă o dată, să treacă repede mai departe, să caute următorul stimul. Mai util decât să spunem că un copil „caută dopamină” este să ne uităm la ceva mult mai concret: Poate să rămână într-o activitate atunci când devine solicitantă? Poate să suporte câteva minute de plictiseală? Poate să ducă un lucru până la capăt? Poate să stea cu el însuși fără să aibă mereu nevoie de ceva care să îl umple?

În adolescență, tabloul devine și mai personal. Pentru unele fete, platformele centrate pe imagine amplifică comparația corporală, atenția excesivă asupra propriei înfățișări și sentimentul că trebuie să arate într-un anumit fel ca să merite validare. Pentru unii băieți, jocul problematic și expunerea la materiale sexuale online devin riscuri mai vizibile. Sunt tendințe, nu etichete. Imaginea corporală poate răni și băieți. Utilizarea problematică poate apărea și la fete. Mai important decât genul sau simpla prezență a unui telefon este felul în care adolescentul folosește spațiul online și ce încearcă să găsească acolo. Uneori caută apartenență. Uneori caută alinare. Uneori caută confirmarea că este suficient. Uneori caută o pauză de la o viață în care se simte singur, presat sau invizibil. Relația dintre rețelele sociale, anxietate și depresie este reală, dar complexă. Efectele diferă mult de la un adolescent la altul. Riscul devine mai mare atunci când utilizarea este compulsivă, când somnul este sacrificat, când apare hărțuirea, comparația permanentă, izolarea sau contactul repetat cu materiale despre autovătămare.

În același timp, mediul online poate oferi informație, sprijin, creativitate și comunități importante, mai ales pentru adolescenții care se simt izolați în viața de zi cu zi. De aceea, conversația despre telefon are nevoie de mai puține verdicte și de mai multă curiozitate. Părintele nu are nevoie să elimine tehnologia din casă. Are nevoie să își pună, din când în când, câteva întrebări sincere:

• Câți ani are copilul meu?

• Ce urmărește, joacă sau creează?

• Folosește singur sau împreună cu un adult?

• Ce activitate importantă ajunge să fie înlocuită?

• Poate lăsa dispozitivul deoparte fără ca întreaga familie să intre într-o luptă?

Telefonul poate fi instrument, refugiu, recompensă, loc de învățare sau mecanism de evitare. Diferența nu stă doar în ecran. Stă în vârsta copilului. În ce primește prin el. În ce caută acolo. Și, poate cel mai mult, în toate lucrurile care încep să dispară încet: o poveste spusă înainte de somn, o masă cu priviri ridicate, o întrebare pusă fără grabă, o joacă dezordonată, o plimbare, o ceartă reparată, un copil care se plictisește suficient cât să își audă propriile idei. Pentru că, uneori, cel mai valoros lucru pe care îl poate primi un copil nu este încă un clip. Este un adult care ridică privirea și îi spune, cu toată prezența lui: „Sunt aici”.

Psiholog Psihoterapeut CECILIA ARDUSĂTAN

Colaboratoarea noastră activează în cabinetul propriu, unde oferă servicii de psihoterapie pentru adulți, parenting, copii și adolescenți, precum și servicii de psihologia sportului, și în cadrul Ardoria Impact, companie de consultanță organizațională pe care a cofondat-o alături de Dr. Adrian Ardusătan, contribuind cu programe de coeziune de echipă și gestionare a stresului în mediul corporate.

O găsiți activă permanent pe site-urile personale www.ardusatancecilia.ro și www.ardoriaimpact.ro, precum și pe rețelele de socializare: Facebook (https://www.facebook.com/psihoterapeut.Ardusatan/), Instagram (https://www.instagram.com/ardus.cecilia/), TikTok (https://www.tiktok.com/@arduscecilia), Youtube (https://www.youtube.com/@ArdusCecilia). Dați like, share, subscribe!

*Notă – rubrica este una săptămânală, așadar vă rugăm să ne semnalați care ar fi temele pe care le-ați dori abordate!