Polițiști de frontieră ai sectorului Sarasău, instruiți în acordarea primului ajutor - 47 minute în urmă
Comunitatea se reunește la ediția a III-a a „Jocului în Groși” - 1 oră în urmă
Pr. Adrian Dobreanu: Neputința omului și puterea lui Dumnezeu – meditație la Duminica a VII-a după Rusalii - 2 ore în urmă
„De-a Arheologia”: călătorie în lumea ceramicii pentru copiii din Sighetu Marmației - 2 ore în urmă
Descoperă Casa Muzeu Etnografic din Rogoz, „muzeul viu” al Țării Lăpușului - 3 ore în urmă
Academia Micilor Polițiști în Baia Mare: Copiii sunt invitați să descopere meseria de polițist - 4 ore în urmă
Bunătatea nu are vârstă: Micuța Petra din Baia Mare și-a donat părul pentru a aduce speranță unei paciente oncologice - 5 ore în urmă
Școala de Vară Merișor: experiențe educative și distractive pentru copiii din Maramureș - 7 ore în urmă
Expoziția „Noblețea marginii”, vernisată la Vișeu de Sus; Heraldica familiilor nobiliare maramureșene, reinterpretată artistic de Ioan Borlean - 8 ore în urmă
Gravimetrul – proză de Marian Ilea (XXII) - 8 ore în urmă
Pe 30 martie 1989, părintele Nicolae Steinhardt a trecut la cele veșnice
După ani lungi de căutări spirituale care l‑au purtat din lumea intelectuală bucureșteană prin detenția comunistă și apoi printr‑o convertire profundă la creștinism, în 1967, după moartea tatălui său, Nicolae Steinhardt a început să‑și caute o mănăstire în care să își dedice viața lui Dumnezeu. Chiar dacă avea sufletul deschis, stareţii mai multor așezăminte s-au ferit să primească un fost deținut politic. Abia în 1973, cu ajutorul filosofului Constantin Noica, a apărut o rază de lumină: „Ţi‑am găsit locul potrivit: Mănăstirea Rohia.” i-a spus acesta.
Acel loc, aflat în Munții Gutâi din Maramureș, avea să devină casa și mormântul său duhovnicesc. „De îndată am plecat la Rohia, însoțit de scriitorul Iordan Chimet, un prieten al lui Noica… Rohia m‑a cucerit din prima zi şi deplin…”, a povestit părintele Steinhardt într‑o autobiografie publicată în România literară (1997). Timp de aproape un deceniu, el a trăit în ascultare și rugăciune la Rohia, punând în ordine biblioteca impresionantă a mănăstirii, participând la slujbe, îndrumând pelerini și, simultan, continuându‑și activitatea literară.
Spre sfârșitul vieții, sănătatea i s‑a deteriorat din cauza anginei pectorale, o durere intensă în piept, provocată de reducerea fluxului sanguin către inimă. În martie 1989, sperând la o consultare medicală la București, a pornit din Rohia spre aeroportul din Baia Mare. Pe drum, însă, i s‑a făcut rău. Înainte de îmbarcare a suferit un infarct și a fost dus de urgență la spitalul din Baia Mare, unde a trecut la cele veșnice pe 30 martie 1989. Este înmormântat în cimitirul Mănăstirii Rohia.
Astăzi, ziua de 30 martie rămâne o zi de comemorare a unui om al credinței și culturii, a cărui călătorie din lumea seculară spre viața monahală în Maramureș, iar apoi spre veșnicie, a lăsat o amprentă durabilă în spiritualitatea românească.
Vasile Petrovan















