După ani lungi de căutări spirituale care l‑au purtat din lumea intelectuală bucureșteană prin detenția comunistă și apoi printr‑o convertire profundă la creștinism, în 1967, după moartea tatălui său, Nicolae Steinhardt a început să‑și caute o mănăstire în care să își dedice viața lui Dumnezeu. Chiar dacă avea sufletul deschis, stareţii mai multor așezăminte s-au ferit să primească un fost deținut politic. Abia în 1973, cu ajutorul filosofului Constantin Noica, a apărut o rază de lumină: „Ţi‑am găsit locul potrivit: Mănăstirea Rohia.” i-a spus acesta.
Acel loc, aflat în Munții Gutâi din Maramureș, avea să devină casa și mormântul său duhovnicesc. „De îndată am plecat la Rohia, însoțit de scriitorul Iordan Chimet, un prieten al lui Noica… Rohia m‑a cucerit din prima zi şi deplin…”, a povestit părintele Steinhardt într‑o autobiografie publicată în România literară (1997). Timp de aproape un deceniu, el a trăit în ascultare și rugăciune la Rohia, punând în ordine biblioteca impresionantă a mănăstirii, participând la slujbe, îndrumând pelerini și, simultan, continuându‑și activitatea literară.
Spre sfârșitul vieții, sănătatea i s‑a deteriorat din cauza anginei pectorale, o durere intensă în piept, provocată de reducerea fluxului sanguin către inimă. În martie 1989, sperând la o consultare medicală la București, a pornit din Rohia spre aeroportul din Baia Mare. Pe drum, însă, i s‑a făcut rău. Înainte de îmbarcare a suferit un infarct și a fost dus de urgență la spitalul din Baia Mare, unde a trecut la cele veșnice pe 30 martie 1989. Este înmormântat în cimitirul Mănăstirii Rohia.
Astăzi, ziua de 30 martie rămâne o zi de comemorare a unui om al credinței și culturii, a cărui călătorie din lumea seculară spre viața monahală în Maramureș, iar apoi spre veșnicie, a lăsat o amprentă durabilă în spiritualitatea românească.
Vasile Petrovan
Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.
