Share
28 noiembrie: Se împlinesc 102 ani de la Unirea Bucovinei cu România; „Dați-mi voie, domnule general, să ne îmbrățișam ca doi frați cari nu s-au văzut de 144 ani”

28 noiembrie: Se împlinesc 102 ani de la Unirea Bucovinei cu România; „Dați-mi voie, domnule general, să ne îmbrățișam ca doi frați cari nu s-au văzut de 144 ani”

Astăzi, 28 noiembrie, se împlinesc 102 ani de la Unirea Bucovinei cu România.

Potrivit reprezentanților Muzeului maramureșean din Sighetu Marmației, istoria noastră consemnează mai puţin faptul că înainte cu trei zile de intrarea Armatei Române în Cernăuți, orașul a fost eliberat de Ilie Lazăr din Giulești, la acel moment sublocotenent în armata austro-ungară. Aflându-se, în localitatea Troscyanetz (Ucraina), acesta dezertează la 6 noiembrie 1918 împreună cu compania aflată sub comanda sa, alcătuită din 180 de români, parcurge drumul până la Novoselytsya (Noua Suliță) cu trenul, iar de acolo, după 30 de km de marș, ajunge la Cernăuți în dimineața zilei de 8 noiembrie 1918. Astfel, cu trei zile înainte de intrarea Armatei Române (11 noiembrie 1918), în capitala Bucovinei administrația română este instaurată de Ilie Lazăr.

Ilie Lazăr rememorează aceste clipe în scrisoarea trimisă în 1965, fiului lui Iancu Flondor, Șerban Flondor pe care o reproduce Ion Filipciuc în Surâsul Bucovinei, Nr. 2 , August 2015, iar noi vă oferim fragmentul referitor la intrarea în Cernăuți:

„(…)După câteva ore de marș am sosit în piața Cernăuților. Aici am dat ordin ca să se pună puștile în piramidă, fiecare să se aprovizioneze și să se odihnească. Eu tot timpul circulam în sus și în jos în jurul lor.
La un moment dat se apropie de mine un domn și se prezintă: „Sunt profesorul Sextil Pușcariu”, îi răspund „mă numesc Ilie Lazar, de fel din Maramureș, iar soldații mei sunt toți români bănățeni din Regimentul 8 honvezi din Lugoj”. I-am arătat situația noastră, că am dezertat și că intenționam să ne predam armatei române, dar că la dorința soldaților mei am venit până la Cernăuți.

Domnul profesor Sextil Pușcariu îmi mai spune următoarele: „Orașul este ocupat de vreo 700 de galițieni, care jefuiesc cazărmile și periferia orașului, duc lucruri de mare valoare spre Sniatin [Grigore Ghica Voda de mai târziu]. Toți românii sunt ascunși prin pivnițe și poduri de case și ne temem că ne vor duce ca ostatici în Galiția. Asta fiind situația, După ce ne-am informat cine sunteți, Vă rog să ne dați o mână de ajutor.”
I-am răspuns: „La dispoziția Domniei Voastre cu cea mai mare plăcere și bucurie”. Am rugat pe domnul profesor Pușcariu că, dacă se găsesc câțiva ofițeri din regimentul local austriac în cari domnia sa are încredere, să vină imediat și să-mi ia soldații în grupuri de câte 15-20 oameni și să-i concentrăm într-o curte sau într-o sală mare. După cel mult o oră toți soldații mei au fost conduși într-o sală de cinematograf unde le-a vorbit profesorul Pușcariu, locotenentul Dan și eu. Le-am arătat situația din oraș și le-am cerut ascultare și supunere.

În acea noapte, de frica că a intrat armata româna s-au stins luminile în tot orașul, alergau desperați căruțe și călăreți, toți grăbiți, mai furau câte ceva și duceau totul spre Sniatin. A doua zi unitatea mea era singura forță armată în întreg orașul. Bandele venite din Galiția erau conduse de doi foști ofițeri din armata austriacă: Maier și Vorobetz, cu cari ne-am răfuit când am ocupat și orașul Sighetul Maramureș. Lupta de la Sighet este alt capitol.
După cazarea soldaților mei, eu, însuflețit de fost mea ordonanță Alexandru Iorga, am tras la hotelul din centru, în imediata apropiere de soldați, hotelul se numea La Pajura Neagra [Schwarzer Adler]. Aici am primit vizitele mai multor români: Isopescu – Grecul, V. Budnarescu, prof. Gheorghiu, dr. Lupu, prof. Procopovici, Tarangul, Hahon, Tarnavschi și mulți alții. Dl prof. Gheorghiu a venit și cu propunerea ca să mă mut la domnia sa. Am primit invitația și tot timpul cât am fost la Cernăuți, am stat la dl prof. Gheorghiu. După ieșirea galițienilor din oraș, ne-am dus în grup la bătrânul Mitropolit Vladimir Repta, care ne-a primit părintește. După ce am ieșit de la mitropolit am hotărât să „preluam imperiul”.

Într-o mașina ne-am urcat cinci tineri și cu noi și fostul senator și primar de mai târziu al Cernăuților: Nicu Flondor. Eu cu un steag tricolor în mâna, tot timpul eram călare pe motorul mașinei. În această compoziție ne-am dus la comandamentul jandarmeriei bucovinene din timpul războiului, generalul Fischer, căruia domnul Nicu Flondor i s-a adresat în limba germană, somându-l că imediat să predeie jandarmeria locotenentului român Dan.
De aici am plecat la poliție, unde am instalat pe un domn Tarangul, iar pe urmă ne-am dus la Tribunal, unde am instalat ca președinte pe un domn Jon Hahon. După aceste acțiuni rapide, eu și un tânăr ardelean cu numele Nicoară, de fel din Arad, ne-am urcat pe acoperișul primăriei și am înfipt primul steag tricolor după 144 ani. Ca primar am instalat pe un domn profesor preot Șandru. Întreaga populație româneasca a orașului, care era în fața primăriei, aplauda și cânta cântece patriotice.

Din toți banii Kerenski ce mai aveam din vânzarea grâului de la Dimidovca am cumpărat toate florile din piața orașului oferindu-le femeilor române din Cernăuți, cu rugămintea să bată cu flori armata română, a cărei intrare era așteptată. Corul mitropoliei cânta în permanență cântece patriotice. Iancu Flondor, președintele Partidului Național Român, a dat dispoziții ca intelectualitatea orașului în haine de sărbătoare să-l primească în casa naționala pe generalul comandant al armatei române.

Văzând că armata româna întârzie, după trei zile de așteptare, aceiași tineri în frunte cu Nicu Flondor ne-am dus în întâmpinarea ei. Eu tot timpul eram cu steagul în mână și călare pe motorul automobilului. La circa 6 km distanță, într-o gară am dat de domnul general Zadik, comandantul Diviziei 8-a care ținea raport cu ofițerii.
Ne-am prezentat cu toții, i-am raportat situația din oraș și am rugat să-și facă intrarea deoarece populația de trei zile este în stradă și așteaptă. După acest prim contact ne-am reîntors, aducând răspunsul generalului. A patra zi a sosit în suburbia orașului, la Horecea, regimentul 29 Dorohoi de sub comanda colonelului Gheorghiu, pe care l-am găsit seara făcând planul intrării armatei în oraș. A doua zi – după masă am avut cinstea să fiu invitat în mașină și să însoțesc pe domnul general Zadik Iacob în momentul intrării în oraș. Alături de domnul general era șeful de stat major al diviziei lt. colonel Rovinaru, iar eu înainte. Am trecut pe lângă primărie, pe care fâlfâia steagul tricolor și ne-am oprit alături în fata casei naționale.

Când ne-am dat jos din mașina, generalul era bătut cu flori de către doamnele române, iar eu l-am ridicat pe umeri și în bătaia florilor l-am urcat sus la etaj unde a fost primit de către toți intelectualii în frunte cu Iancu Flondor, care, îmbrățișându-l a început cam așa: „Dați-mi voie, domnule general, să ne îmbrățișam ca doi frați cari nu s-au văzut de 144 ani” etc. Toți cei de față au manifestat călduros.”

Lasă un comentariu