Cu siguranţă nu există o reţetă specială pentru a fi un bun părinte. Dar există unele ingrediente şi calităţi esenţiale indispensabile pentru a fi un părinte „suficient de bun”.
Unul dintre aceste ingrediente şi cel mai important este DRAGOSTEA necondiţionată pe care fiecare părinte în parte ar trebui să o împărtăşească copilului său.
Ce este DRAGOSTEA necondiţionată?
Înseamnă să iubeşti fără să pui condiţii legate de cine este persoana, dacă merită, ce face aceasta etc. Prea mulţi părinţi îşi iubesc copiii condiţionându-le însă, la nivel declarativ, sentimentul fundamental care este IUBIREA! „Dacă nu faci cutare lucru nu te mai iubesc!”, „Dacă nu mă asculţi te las aici şi nu te mai iubesc!”, „Dacă nu taci nu te mai iubesc!”, Dacă, dacă, dacă….IUBIREA devine un fel de plată în serviciul unei educaţii de tip DRESAJ! O alternativă modernă ar fi modelul CRISTIC care aduce în prim plan IUBIREA, COMPASIUNEA şi IERTAREA.
Condiţionarea copilului de tipul „dacă nu faci aşa şi aşa nu te mai iubesc” este una din formele de manipulare deosebit de agresive asupra celui mic. Se ştie că primul contact cu lumea a „puiului de om” este familia. De aceea, atmosfera din familie îl va marca puternic pe tot parcursul vieţii.
S-au făcut cercetări care au demonstrat că, inclusiv plantele şi animalele, reacţionează puternic la dragostea celor din jur, cu atât mai mult un copil. Părinţii furnizează suportul fertil pentru ca seminţele lor măreţe să încolţească. Fiecare copil este unic şi special, rolul nostru de părinţi fiind acela de a recunoaşte, cinsti şi hrăni procesul de creştere, de a-i ajuta să-şi manifeste trăsăturile şi personalităţile lor unice.
Pentru copil, părinţii lui sunt cele mai minunate, importante şi iubite fiinţe, reprezintă filtrul de protecţie faţă de lumea necunoscută care i se relevă, pentru el, străină şi ameninţătoare.
De aceea este foarte important să-i simtă aproape, să-i vadă că se înţeleg şi că trăiesc în armonie, iar în acest fel ei se simt ocrotiţi şi fericiţi. Familia, respectiv părinţii, trebuie să fie întotdeauna pregătită să răspundă nevoilor copilului, indiferent de momentul zilei sau al nopţii, într-o manieră calmă, blândă, liniştită. Este important acest lucru deoarece prin voce inducem starea de linişte şi calm.
Apoi un lucru la fel de important de ştiut este acela că nu e suficient să-i vorbim frumos copilului şi persoanelor din jurul său. Dacă părinţii se ceartă între ei şi vor striga în faţa copilului, el va percepe această tensiune şi va deveni la rândul său agitat. Nu de multe ori observăm copiii nervoşi, irascibili, agresivi, extrem de încăpăţânaţi, aceste stări fiind rezultatul scandalurilor dintre părinţi sau mai rău a descărcării nervoase a părinţilor asupra copiilor, făcându-i pe aceştia să creadă că nu sunt doriţi, că nu sunt iubiţi, că nu sunt suficient de buni, că sunt o povară etc.
Copiii care cresc într-un asemenea climat familial pornesc în viaţă cu un serios handicap afectiv. Tensiunea în care trăiesc în fiecare zi se transformă, până la urmă, într-un sentiment de nesiguranţă şi nelinişte faţă de viitorul lor, având de foarte multe ori impresia că părinţii lor s-ar putea oricând despărţi. Universul lor începe să se prăbuşească, se simt lipsiţi de apărare, se simt singuri şi trădaţi de cei pe care el îi iubeşte cel mai mult, apărând sentimentul de abandon.
Unii copii se vor retrage din ce în ce mai mult în lumea lor, nu le va mai plăcea nicio activitate, vor deveni retraşi, ori s-ar putea confrunta cu unele afecţiuni somatice cum ar fi durerile de cap, insomnii, vărsături etc.
Alţii vor încerca un soi de răzbunare şi, de obicei, vor acţiona în conformitate cu cele observate la părinţii lor şi uneori vor putea extinde acest comportament şi în relaţia cu ceilalţi. NU UITAŢI, copiii învaţă nu doar din ceea ce le spunem, cât mai ales din ceea ce observă în comportamentul nostru uzual.
Copiii noştri învaţă de la noi, ne observă pentru a învăţa cum să se comporte. Presupun că vi s-a întâmplat să-i auziţi utilizând aceleaşi expresii pe care le folosiţi şi dvs. sau chiar să-i observaţi încercând să-i determine pe alţii să se comporte aşa cum ar vrea ei.
De exemplu, dacă sunteţi o persoană care pentru a fi auziţi vă impuneţi punctul de vedere strigând, copilul învaţă că pentru a fi auzit trebuie şi el să strige. De aceea este bine să fiţi atenţi la modul în care vă faceţi auziţi, strigătele nu sunt de nici un ajutor celor din jur, chiar dacă în acest fel aţi reuşit să vă impuneţi punctul de vedere. Este mult mai eficient să vorbiţi pe un ton normal, obişnuit, iar atunci când trebuie să vă impuneţi să o faceţi prin intermediul cuvintelor. Exprimaţi-vă clar, în propoziţii scurte, pentru că aşa copilul poate înţelege mesajul mai bine.
Aşadar, comportamentul trebuie să ne fie exemplar, demonstrând copilului că aveţi o atitudine şi un stil de viaţă echilibrat şi că puteţi găsi cu calm soluţii la problemele cu care va confruntați.
Avem un rol cheie în educaţia lor şi trebuie să ne dăm seama că dacă aspectele bune sunt determinate de noi, atunci înseamnă că şi cele rele sunt tot opera noastră.
E important de ştiut că orice fiinţă care se simte abandonată, simte şi sentimentul lipsei de VALOARE. Din acest motiv, oricine îi va acorda importanţă, îl va atrage. De aici, mai este doar un pas până la apartenenţa la grup unde se va simţi apreciat şi ocrotit. Va face tot ce îi va cere grupul numai să fie acceptat, văzut, ascultat, numai să nu fie părăsit. Iar aceasta este calea care, de foarte multe ori, duce la acte antisociale.
Elementul cheie pentru a fi un părinte suficient de bun este echilibrul dintre dragoste şi afecţiune, pe de o parte, şi protecţie şi control, pe de altă parte. Este foarte important să fim aproape de nevoile copiilor noştri. Lor le place să fie remarcaţi şi să ştie că părinţii de gândesc mereu la ei. Un copil care ştie că părintele este interesat de el va dezvolta un grad mare de SIGURANŢĂ şi totodată de confort psihic. Dar, atunci când copilul simte că părinţii nu îl ascultă, nu-l înţeleg, nu-l văd, nu se gândesc la el, poate dezvolta anxietate faţă de locul pe care-l ocupă în lume. Apoi, din acest motiv, ar putea simţi nevoia să se comporte în aşa fel încât să atragă atenţia, chiar dacă recurge la un comportament negativ.
Deci, este foarte important să încercăm să-i arătăm că-l apreciem, că-i observăm realizările, că-i lăudăm realizările chiar dacă acestea nu se ridică la nivelul impus de noi, că-i oferim afecţiune fizică, sărutându-l şi îmbrăţişându-l, petrecând clipe speciale împreună.
„… eu sunt copilul tău. Tu ţii în mână destinul meu. Tu determini în cea mai mare măsură dacă voi reuşi sau voi eşua în viaţă! Dă-mi, te rog, acele lucruri care să mă îndrepte spre fericire. Educă-mă, te rog, ca să pot fi o binecuvântare pentru lume” (Din Child’s Appel, Mamie Gene Cole).
Psiholog Psihoterapeut CECILIA ARDUSĂTAN
Colaboratoarea noastră este activă permanent pe rețelele de socializare: Facebook (este pe contul personal: Cabinet individual de psihologie clinică şi psihoterapie Ardusătan Cecilia), Instagram (ardus.cecilia), TikTok (Ardus Cecilia), Youtube (Mind Fitness with Cecilia). Dați like, share, subscribe!
*Notă – rubrica este una săptămânală, așadar vă rugăm să ne semnalați care ar fi temele pe care le-ați dori abordate!
Citește și
Psiholog Psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Modificările din viață schimbă sensul la ce ne face fericiți
