„Viața este uimitoare. Apoi devine cumplită. Apoi, din nou, uimitoare. Iar între uimitor și cumplit se află firescul, rutina și zilele obișnuite. Inspiră uimitorul, rezistă în timpul cumplitului și relaxează-te, expirând, când totul revine la ordinar. Asta înseamnă să trăiești: o viață care frânge inimi, vindecă suflete, e uimitoare, cumplită și obișnuită deopotrivă. Iar tot acest amestec este de o frumusețe ce taie răsuflarea” — L.R. Knost.
Poate că niciodată viața nu ni se arată mai sincer decât atunci când trece de la un capăt la altul al propriei instabilități, când ce era sigur dispare și ce era greu de dus devine singura realitate posibilă, iar apoi, aproape fără avertisment, apare o liniște ciudată în care nu se întâmplă nimic, dar se așază tot.
În cabinetul de terapie, acest dans subtil între uimitor, dureros și banal capătă forme recognoscibile: zile de revelație urmate de săptămâni în care clientul spune că „nu s-a întâmplat nimic”, deși exact în acel nimic încep procesele cele mai importante, cele care nu fac tărăboi, dar modifică arhitectura interioară a omului. Trecem prin vieți care ne înalță și ne strivesc, dar între aceste extreme stă munca psihică, nu aceea de a învinge durerea sau de a păstra euforia, ci de a rămâne întreg în rutina care nu promite nimic spectaculos, dar vindecă prin repetiție.
Cercetările din neuroștiință confirmă ceea ce terapeuții știu deja intuitiv, stabilitatea emoțională nu se construiește în vârfuri, ci în continuitatea gesturilor aparent mici, acelea care dau ritm corpului și sens minții, chiar și atunci când sufletul obosește. Și poate că nimic nu e mai greu decât să accepți banalul fără să-l disprețuiești, să trăiești acea zi obișnuită fără nevoia de a o transforma în ceva special, să te prezinți la propria viață fără să aștepți un miracol. Dar exact acolo începe schimbarea reală. Viktor Frankl spunea că omul nu are nevoie de o viață lipsită de suferință, ci de un motiv pentru care să o ducă. Sensul nu apare în excepțional, ci în capacitatea de a da semnificație întâmplărilor care nu par să conteze. A pune mâncare pe masă, a răspunde calm, a merge în parc fără un motiv anume, toate acestea devin expresii ale unui sine care se reconstruiește, liniștit și sigur…cu sens.
Carl Rogers ne amintea că ceea ce vindecă nu este interpretarea, ci prezența. Nu înțelepciunea terapeutului, ci modul în care acesta rămâne, fără să fugă, în mijlocul unei emoții grele. Și exact acest tip de prezență e cel care face diferența în viețile noastre, un om care nu grăbește procesul, care nu cere explicații, care nu adaugă vinovăție acolo unde e deja durere. Când avem norocul să întâlnim această atitudine, ceva se reface înăuntru, încet, dar ireversibil. Nu există o cale rapidă către echilibru. Nu există o formulă pentru liniște sau o tehnică care să înlocuiască răbdarea. Dar există pași care, odată repetați, devin repere. Studiile recente arată că până și mersul pe jos, în ritm constant, scade semnificativ riscul de depresie.
Nu pentru că mersul e o soluție magică, ci pentru că fiecare pas ne reconectează cu realitatea prezentă și cu capacitatea noastră de a continua. A trăi nu înseamnă să eviți suferința și nici să urmărești permanent vârfurile de entuziasm. Înseamnă să înveți să respiri în fiecare etapă, fără să rămâi captiv în niciuna. Să nu alergi după uimitor, dar nici să te temi de cumplit. Să înțelegi că rutina e, de multe ori, locul în care viața își recuperează forma. Poate că cea mai mare dovadă de maturitate psihologică nu e curajul de a schimba lumea, ci curajul de a rămâne prezent în ea, exact așa cum este: uneori de nesuportat, alteori de neratat, cel mai des pur și simplu prezentă, și tocmai de aceea demnă de trăit. „Uneori, tot ce ai de făcut este să te prezinți în propria viață fără să aștepți ca altceva să-i dea sens” @arduscecilia.
Psiholog Psihoterapeut CECILIA ARDUSĂTAN
Colaboratoarea noastră este activă permanent pe rețelele de socializare: Facebook (este pe contul personal: Cabinet individual de psihologie clinică şi psihoterapie Ardusătan Cecilia), Instagram (ardus.cecilia), TikTok (Ardus Cecilia), Youtube (Mind Fitness with Cecilia). Dați like, share, subscribe!
*Notă – rubrica este una săptămânală, așadar vă rugăm să ne semnalați care ar fi temele pe care le-ați dori abordate!
Citește și
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: „Merit mai mult”… între act de autovalidare și capcană a insuficienței perpetue
