Anca Pătrășcoiu, băimăreanca ce a scris istorie pentru înotul românesc - 8 ore în urmă
Trei medalii de aur și două de bronz pentru elevii Colegiului „Gheorghe Șincai” Baia Mare la Olimpiada de Inovare și Creație Digitală – InfoEducație 2026 - 8 ore în urmă
Casa Memorială „Stan Ioan Pătraș” din Săpânța își recapătă înfățișarea tradițională - 10 ore în urmă
Alertă în Maramureș: Alina Doina Trandafir, o adolescentă de 15 ani din Vișeu de Jos, este dată dispărută - 11 ore în urmă
Seceta pune presiune pe rezervele de apă din Maramureș. Furnizare după program în mai multe localități - 11 ore în urmă
Bilanț pozitiv la Groși: 190 de animale sterilizate în cadrul campaniei inițiate de Asociația Salvați Animalele - 14 ore în urmă
„Tradiție, cultură și nemurire”: Eveniment comemorativ dedicat lui Gheorghe Chindriș la Ieud - 14 ore în urmă
Rotary Club Baia Mare a primit distincția Club Excellence Award pentru anul rotarian 2025-2026 - 15 ore în urmă
Maria-Luiza Mih, invitatul special al celei de-a III-a ediții a Festivalului Bivolului de la Suciu de Jos - 15 ore în urmă
Un Ceaslov românesc tipărit în urmă cu peste 300 de ani, prezentat de muzeul din Baia Mare - 15 ore în urmă
Adolescente din Maramureș intoxicate cu ciuperci, internate la Spitalul Județean Baia Mare
La nivelul Secției Pediatrie din cadrul Spitalului Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare (SJUBM) au apărut primele intoxicații cu ciuperci.
Potrivit medicului șef secție Pediatrie, dr. Lucian Bogdan – medic primar pediatru, Doctor în Științe Medicale, “în acestă lună (iunie), la nivelul secției au fost internate două adolescente cu intoxicație acută cu ciuperci, ambele având 15 ani. Evoluția cazurilor pe parcursul internării, sub stricta supraveghere clinică și biologică, după instituirea tratamentului de specialitate, a fost favorabilă”.
Specialiștii în pediatrie avertizează părinții să evite introducerea în alimentația copilului a ciupercilor din flora spontană. Din pacate, intoxicațiile cu ciuperci în general, dar mai ales la copil, pot avea urmări grave, în funcție de tipul de ciuperci consumate. De la simptome digestive ușoare, respectiv grețuri și vărsături, la modificări neuro-psihice, cum ar fi mișcările anormale, fasciculațiile musculare, parestezii, salivație excesivă, pupile dilatate și comportamente anormale, până la halucinații și delir, modificările clinice pot vira spre insuficiență renală, uneori ireversibilă sau, mai grav, insuficiența hepatică, sindrom hepato-renal și, ulterior, deces.
“Aducem în atenția părinților și faptul că nu există antidot sau tratament specific, singurele tratamente în aceste cazuri fiind cele suportive, măsuri de terapie intensivă, inclusiv hemodializă, dializă hepatică sau plasmafereză, dar în cazurile severe rezultatele sunt modeste, cu final nefericit”, a precizat șeful secției Pediatrie, dr. Lucian Bogdan.














