Aur pentru o maramureșeancă la Olimpiada sportului liceal militar - 5 ore în urmă
Campania Educațională „Hai la liceu!” a ajuns și la elevii din Remetea Chioarului - 8 ore în urmă
Pilier din Georgia pentru „zimbri” - 8 ore în urmă
Val de premii obținute de elevii Colegiului Economic „Nicolae Titulescu” la concursurile școlare de chimie - 8 ore în urmă
Sesiunea Internațională de Comunicări Științifice Studențești „Nord- perspective interdisciplinare” revine cu ediția a VIII-a, la Facultatea de Litere - 10 ore în urmă
George Simion participă mâine la Sâmbra Oilor din Satu Mare - 10 ore în urmă
Activități dedicate insectelor la Centrul Comunitar Multifuncțional din Baia Mare - 10 ore în urmă
Elev din Sighetu Marmației, calificat cu punctaj maxim în etapa națională a Concursului Național de Cultură și Civilizație Britanică - 11 ore în urmă
Elevi premiați la Concursul de cultură și educație financiar-contabilă - 11 ore în urmă
Meci în deplasare pentru ACS Fotbal Feminin Baia Mare, care are moralul ridicat după prima victorie din campionat - 12 ore în urmă
De ce tot mai multe țări aleg taxele mai mici
Ideea eliminării impozitului pe venit sună, pentru mulți, ca o utopie. Suntem obișnuiți să credem că statul nu poate funcționa fără să bage mâna adânc în buzunarul celui care muncește. Și totuși, există locuri unde lucrurile merg altfel, iar rezultatele nu sunt povești frumoase, ci cifre, investiții și oameni care aleg să rămână sau să se mute acolo.
De exemplu, în Statele Unite, mai multe state au decis să renunțe complet la impozitul pe venitul personal. Nu pentru că ar fi devenit brusc idealiste, ci pentru că au înțeles un lucru simplu: munca nu trebuie pedepsită. Texas, Florida sau Tennessee nu sunt exemple exotice, ci economii puternice care atrag oameni, firme și capital. Oamenii nu vin de dragul ideologiei, ci pentru că vor un trai mai bun, reguli mai clare și mai puțină presiune fiscală.
Când impozitul pe venit dispare, mesajul este clar, că statul are încredere în cetățean. Îi spune „muncește, câștigă, investește” fără să-i taie din start o felie din efort. Iar efectele se văd. Crește economia, apar locuri de muncă, se dezvoltă afacerile mici și mijlocii. Statul nu moare de foame, așa cum se teme multă lume, ci trăiește dintr-o economie mai mare și mai sănătoasă.
În Europa de Est, și mai ales în România, direcția este exact opusă. Când ceva nu funcționează, soluția reflex este o taxă nouă sau una mai mare. Când statul greșește, nota de plată ajunge la cetățean. Munca este impozitată, inițiativa este descurajată, iar tinerii care vor să înceapă ceva sunt întâmpinați cu biruri și birocrație. În loc să fie sprijinit începutul de drum, acesta este taxat de la prima casă, prima mașină, primul salariu.
Aici apare frustrarea. De ce trebuie să plătească mai mult cel care muncește cinstit, în timp ce risipa și incompetența rămân aproape fără consecințe? De ce soluția este mereu să strângi șurubul, niciodată să repari motorul? Un stat care trăiește din taxe tot mai mari nu este un stat puternic, ci unul dependent de efortul altora.
Modelul american arată că se poate și altfel. Mai puține taxe pe muncă și pe investiții, mai multă responsabilitate în cheltuirea banului public. Statul nu trebuie să crească prin stoarcerea economiei, ci prin disciplină și respect față de cei care produc valoare. Capitalul nu trebuie speriat, ci lăsat să lucreze. O firmă nu angajează pentru că este taxată mai mult, ci pentru că are spațiu să crească.
Desigur, niciun model nu se copiază orbește. Dar principiul de bază rămâne valabil oriunde, și anume că libertatea economică aduce prosperitate. Oamenii au nevoie să respire, să simtă că munca lor contează și că nu sunt tratați ca o vacă de muls pentru un stat mereu flămând.
România nu duce lipsă de taxe. Duce lipsă de încredere, de viziune și de curaj. Poate că a venit momentul să ne întrebăm, sincer, dacă problema este că plătim prea puțin sau că statul cheltuiește prost. Pentru că, la final, prosperitatea nu se construiește prin biruri mai mari, ci prin libertate, muncă și respect față de cei care țin economia în viață.
Vasile Petrovan















