Dr. Tiberiu Alexa: Centrul Artistic Baia Mare. Trăsăturile identitare ale unui model european (I)

Conştiinţa individuală şi colectivă a unui numeros public din ţară şi străinătate şi-a fixat reprezentarea mentală a oraşului Baia Mare prin intermediul imaginii de «oraş al pictorilor». Legitimarea identităţii unui centru urban – şi a comunităţii sale civice – printr-un simbol cultural situat, în cazul nostru, în câmpul artelor vizuale, reprezintă o raritate la scara întregului spaţiu european. În perimetrul spațiului românesc, cazul centrului artistic băimărean are valoarea unui unicat.

1: Baia Mare anii 1890

2: München 1900

UN ORAȘ AL PICTORILOR

Configurarea unei asemenea imagini simbolice, iar mai apoi rezistenţa ei în timp, vreme de peste un secol, sunt rezultatul unui proces evolutiv complex. În urma acestuia, trecând de la starea de eveniment sezonier de import – la statutul de fenomen artistic indigenizat pe baze stabile, mişcarea artistică de la Baia Mare s-a fundamentat pe structurile permanentizate ale unor instituţii specializate, instituţii a căror continuitate de funcţionare urcă pe firul propriei istorii de la actul întemeietor realizat de Simon Hollósy în 1896, până în ziua de astăzi [1]. În 126 ani, aproape 4.000 de creatori în domeniile artelor plastice și vizuale (artişti, studenți, elevi) veniţi din cele mai diverse spaţii culturale ale Europei (pictori, sculptori, graficieni, ceramişti, designeri, fotografi etc.), au realizat un patrimoniu artistic de o bogăţie şi diversitate remarcabile. Prin cotaţiile fixate în ultimul deceniu la bursa caselor internaţionale de licitaţie, apoi şi prin impactul public generat de prezenţa tot mai consistentă a unor eşantioane de artă băimăreană în circuitele expoziţionale interne şi europene de după 1990, semnificaţiile culturale şi valorile de piaţă ale acestui patrimoniu istoric şi contemporan fac din arta plastică creată la Baia Mare unul dintre cele mai competitive produse de export. Un export cultural de valori obiectuale, dar şi de imagine, ale căror recunoaşteri în câmpul pieţei internaţionale de bunuri simbolice se întemeiază pe însăşi existenţa istorică, complexitatea instituţională, activitatea dinamică şi diversitatea stilistică pe care obştea comunităţii artiştilor plastici le-a dezvoltat – și le dezvoltă în continuare – la Baia Mare în decurs de 126 de ani, de neîntrerupte frământări creatoare.

COLONISMUL ARTISTIC BĂIMĂREAN: GENEZĂ ȘI IDENTITATE PANEUROPEANĂ

Esenţa procesului genezei mişcării artistice băimărene constă în cele două valori fundaţionale majore transplantate la Baia Mare din mediul efervescentelor frământări culturale care au marcat Münchenul bavarez în preajma anului 1900: idealul unor comuniuni și comunicări culturale profund cosmopolite şi, respectiv activarea principalelor modéle estetice „internaţionalizate” la scară continentală.

3: München anii 1890

4: Paris anii 1890

Colonia artistică de la Baia Mare s-a cristalizat pe parcursul iniţiatic al unor colonizări temporare de vară desfăşurate anual – din 1896 până în 1901, între lunile aprilie/mai şi septembrie/octombrie. Din 1898, acestor colonizări temporare li s-au asociat colonizările permanente individuale a numeroşi creatori care au consumat, apoi, la Baia Mare, perioade mai scurte ori mai îndelungate din biografia lor artistică, contribuind astfel decisiv la constituirea unei autentice structuri instituţionale permanente cunoscute sub numele de „Colonia pictorilor”.

5: Baia Mare 1918

Sub patronajul didactic şi mentoratul spiritual exercitate de Simon Hollósy (1857-1918) – pictor interesant şi remarcabil pedagog de anvergură europeană (prin Școala sa privată de pictură pe care a întemeiat-o, în 1886 la München, pe care a colonizat-o la Baia Mare, apoi la Teceu, etc.) [i], la Baia Mare a activat timp de şase ani (1896-1901) o lume artistică profund cosmopolită, reunită aici din aproape toate zonele Europei Centrale şi de Răsărit, dar şi de prin spaţii occidentale (Belgia, Danemarca, Spania, S.U.A.), ori de prin locuri de-a dreptul exotice (India, Australia).

S-a constituit un fel de falanster artistic sui generis, „refugiat” din teritoriul metropolitan al Münchenului bavarez în „periferia” urban–rurală băimăreană, pentru a exersa deprinderea tainelor creaţiei de la cel mai desăvârşit maestru al artei – „natura” – conform credo-ului enunţat de Hollósy. O masă impresionantă de „artişti şi studenţi–artişti” (aproape 300 în 6 ani) care s-a mişcat cu o uimitoare mobilitate fizică şi intelectuală prin întreg arealul cultural european, iar vara şi-a dat întâlnire în oraşul de sub Dealul Florilor punând pietrele de temelie ale unei construcţii instituţional—artistice de esenţă transnaţională. Amestecul de vârste, identităţi etnice şi religioase, culturi naţionale şi modele artistice, valori şi destine umane a făcut posibil aici un fertil dialog multicultural întemeiat pe ecumenismul limbajului artistic. Aici şi-au modelat personalitatea şi capacităţile creatoare artişti care au ajuns la notorietate internaţională în secolul al XX-lea: polonezii Edmund Okun, Konrad Krzyzanovski şi Leo Kamir–Kaufmann, rusul Mstislav Dobujinski, germanii Emil Pottner şi Jakob Nussbaum, elveţienii Max Buri şi Hans Emmenegger, austriecii Ada Löwith, Richard Gerst, Leo Kober şi Josef Engelhart, ungurii Károly Ferenczy, Béla I. Grünwald, Dezsõ Wimmer – Czigány şi Sádor Kubiny, românul Arthur G. Verona.

[i] Detalii despre personalitatea lui Hollósy şi raporturile sale cu centrul băimărean în Raoul Şorban, O viaţă de artist între München şi Maramureş, Bucureşti, [ed. I-a] 1986, [ed. a II-a] 1996, passim; vezi pe larg şi în Németh Lajos, Hollósy Simon és kora mûvészette, Budapest, 1956, passim.

6: Baia Mare 1901

În sens identitar, ca formulă alternativă de asociere liberă şi de practică artistică autonomă în raport cu mediile metropolitane europene, colonia băimăreană îşi revendică şi ea rădăcinile culturale din tradiţia fondatoare instituită de celebrul model al Barbizon-ului francez, model pe care varianta colonistă băimăreană l-a reformat şi nuanţat alături de numeroase alte întreprinderi similare distribuite pe harta culturală a Europei [3]. Dimpreună cu acestea, colonia artistică de la Baia Mare a contribuit semnificativ la constituirea constelaţiei indiscutabil cosmopolite a „colonismului artistic internaţional”. O constelaţie a micilor «centre artistice» născute ca forme alternative, de răspuns polemic la dominaţia autoritară şi constrângătoare exercitată de «centrele metropolitane», o constelaţie al cărei merit major constă îndeosebi în trasarea acelor rădăcini ale europenismului artistic care au prefigurat cu mai bine de un secol spiritul unionismului paneuropean de astăzi.

S-a petrecut astfel o grefă cultural–artistică de succes, născută dintr-un fel de artă a dialogului transnaţional care s-a consumat în contextul dinamicelor procese de „internaţionalizare” europeană a principalelor matrici estetice elaborate de-a lungul secolelor al XIX-lea și al XX-lea. O grefă care stă la originea unui proces evolutiv continuu, proces caracterizat până astăzi, de următoarele trăsături:

acceptarea iniţială de către comunitatea locală, iar apoi integrarea organică în interiorul acestei comunităţi;
dezvoltarea profesional – artistică specifică neîntreruptă, vreme de (deja) 126 ani;
transformări ciclice, ca răspuns la presiunile schimbărilor istorice;
adoptarea totală, ori parţială, a noi impulsuri culturale şi stilistice venite dinspre Europa.

Acestui proces îi datorăm aşezarea de la bun început a întregii existenţe a Centrului Artistic Baia Mare pe un fundament identitar de tip deschis şi pluralist, în esența sa profund paneuropean.

COLONISMUL PERMANENT ȘI RĂDĂCINILE CONTINUITĂȚII

Există însă şi o diferenţă specifică semnificativă care individualizează destinul istoric al colonismului artistic de la Baia Mare: continuitatea. Căci dintre toate celelalte colonii artistice europene născute în secolul al XIX-lea, colonii ale căror existenţe s-au consumat între limitele câtorva decenii, cea de la Baia Mare este singura care, vieţuind activ până astăzi, conectează simbolic prezentul veacului XXI la spiritul şi idealurile intelectuale forjate în jurul anilor 1880-1900 datorită neîntreruptei sale funcţionări dinamice vreme de 126 ani. Iar colonia permanentă a fost vectorul coagulant în jurul căruia s-a putut ţese „textura” instituţională rezistentă la acţiunea dizolvantă a marilor „intemperii” istorice ale veacului al XX-lea. Instituţie sui generis, colonia permanentă s-a structurat ca un prim şi principal factor de continuitate încă în vremea pionieratului coloniilor hollóşiene. A fost instituţionalizată pro forma în 1898 şi a jucat un rol echilibrator major între grupurile artistice locale şi cele venite din afara oraşului, din lumea largă a unei Europe ale cărei elite trăiau intens hedonismul „vârstei de aur” postvictoriene – acea „belle époque” pe care nostalgia contemporană de expresie anglo–americană se simte îndreptăţită să o definească prin paraconceptul de „Golden Age”!. Pe vremea lui Hollósy, la Baia Mare procesul permanentizării comunităţii artiştilor şi mecanismul echilibrării masei consistente de colonişti temporari s-au manifestat prin stabilizarea câtorva pictori.

După construirea primelor ateliere, în 1900-1901, colonia permanentă a dobândit şi o identitate fizică prin terenul pe care l-a oferit Consiliul orăşenesc în grădina publică. O suprafaţă de circa 3 hectare, cu o vegetaţie luxuriantă, amintind mai degrabă jardinajul romantic decât peisagistica realistă specifică picturii băimărene, a pus la îndemâna comunităţii artistice o ambianţă care a câştigat, curând după 1900, patronimul de colonie a pictorilor.

7: Baia Mare 1930

8: Baia Mare 1939

Aici s-au construit, între 1909-1911, clădirile Școlii de Pictură și, respectiv, corpul Atelierelor. Acest patronim avea să devină atât de obişnuit în conștiința publică, încât înscrisuri topografice îl consemnează ca atare începând de prin anii 1930. „Site”– ul geografic a rămas viu până astăzi ! A supravieţuit colectivismului „socialismului învingător la oraşe și sate”, iar după 1989 a putut transgresa efectele malversatoare ale privatizărilor ultraneoliberalismului de „cumetrie” postcomunistă, pierzând pe parcurs „doar” două din cele trei hectare intravilane inițiale, dar şi-a conservat patrimoniul de clădiri şi mai ales aureola de spaţiu artistic „sacral”.

O CONTINUITATE ÎNSCRISĂ ÎN SERIILE DURATEI ISTORICE LUNGI

Diversitatea de straturi şi funcţiuni multiple în numele căreia vorbim astăzi despre Centrul Artistic Baia Mare ca despre o identitate artistică şi culturală complexă s-a cristalizat, în timp, pe temelia seriilor duratei istorice lungi „ţesute” în jurul activităţilor neîntrerupte ale coloniei artistice.

Seria stratului educaţional. Învăţământul artistic – principal domeniu instituţionalizat de peste un secol – cunoaşte succesiunea sistemului privat (1896-1950), respectiv a sistemului public de stat (din 1950 până azi).
Seria stratului organizaţional. Asociaţionismul profesional s-a coagulat în 1911-1913, a traversat mai multe etape (unele critice) şi funcţionează, fără întrerupere până în prezent, ca principal vector de agregare și promovare a intereselor comunităţii artiştilor plastici băimăreni.
Seria infrastructurii de producţie artistică. Atelierele de creaţie reprezintă reţeaua specializată de dotări edilitare care, începând din 1900, permite stabilizarea şi exprimarea creativă a resursei umane profesioniste în Centrului Artistic Baia Mare.
Seria infrastructurii de promovare, care a integrat o reţea – diversificată lent – de spaţii şi instituţii de utilitate publică și privată care asigură punerea în circulaţie publică a producţiei artistice curente, sub forma expoziţiilor temporare.
Seria infrastructurii de tezaurizare şi valorificare ştiinţifică – muzee (care asigură punerea în circulaţie publică a producţiei artistice curente, sub forma expoziţiilor permanente) și colecții publice / private.
Seria stratului de participare şi etapele colonismului băimărean. Investigaţiile cantitative întreprinse până acum (şi ele nu epuizează baza de date potenţială) înregistrează peste 3500 de creatori în domeniile artelor vizuale care au activat la Baia Mare, într-un fel sau altul, între 1896 şi 2007. Avem de a face cu un evident şi permanent influx care a asigurat împrospătarea şi diversificarea necontenită a resursei umane creatoare, resursă alimentată prin contribuţia celor două contingente complementare: colonismul temporar (studenţi, artişti veniţi din afară şi care au activat sezonier), respectiv colonismul permanent (studenţi şi artişti locali, precum şi artişti rezidenţi ce au activat perioade îndelungate). Distribuirea lor în cadrul etapelor seriei istorice lungi dezvăluie trenduri evolutive agitate. Creşteri şi regresii succesive „populează” astfel peisajul unei istorii vii, complicate şi complexe (cu reperele politică–administrative: 1898-1918, 1918-1940, 1940-1944, 1944-1989, 1990-2023) pe care cronologia istorizantă – politic și etnic – nu are cum să o reconstituie în mod corect şi nuanţat.
Seria cronologiei estetice și succesiunea/suprapunerea «valurilor și straturilor stilistice». Dezvoltarea interioară a mişcării artistice băimărene a generat, în mod firesc, o cronologie proprie, o cronologie diferită de cea „istoristă” propusă de istoriografia traiționalistă (în particular de istoriografia maghiară), deoarece cronologia estetică pe care o propunem în perimetrul istoriografiei românești nu se fundamentează pe criteriile politic şi etnic ci pe criterii identităților stilistico–estetice, culturale şi de demografie artistică specifice [4].

9: Baia Mare 1988

UN MODEL PANEUROPEAN

Pentru cunoscătorul atent şi avizat, străin de judecăţi partizane extraestetice ori de prejudecăţi culturale, devine vizibil faptul că circulaţia transfrontalieră şi transnaţională a modélelor artistice active pe piaţa europeană a bunurilor simbolice din ultimul secol, a determinat la Baia Mare semnificative aproprieri şi remodelări stilistice prin operele coloniştilor locali „permanenţi” şi „temporari”, respectiv prin circulaţia la scară continentală a principalelor idei şi programe ale culturii artistice europene aşa cum s-au constituit ele în veacul nouăsprezece şi au fost diseminate în cel următor.

Lecturând astăzi, din pragul secolului al XXI-lea, legatul istoric al acestui proces colonist transnaţional ce cunoaşte o renaştere spectaculoasă în era postcomunistă, principalul ideal ce ni se transmite spre conservare şi diseminare este depozitat în ideile comunicării şi solidarităţii artistice paneuropene. Este un ideal major, este până la urmă un autentic model istoric precursor al unionismului european de astăzi, a cărui actualitate putem şi trebuie să o citim din perspectiva procesului integraţionist european ce se derulează cu atâta febrilitate în zilele noastre. Prezentarea eşantionată a reperelor majore de „marcă artistică băimăreană” în contextul sintezei artei europene îşi propune tocmai să puncteze referinţele majore ale proceselor de comunicare estetică, de confluire şi transferuri reciproce între matricea europeană şi spaţiul regional transilvan, aşa cum au configurat ele istoria în mişcare a Centrului Artistic Baia Mare.

Dr. Tiberiu ALEXA

———————————-

Note

[1] Analiza de detaliu şi argumentaţia în Tiberiu Alexa, „O incursiune neconvenţională în istoria Centrului Artistic Baia Mare”, în Tiberiu Alexa, Traian Moldovan, Mihai Muscă, Centrul Artistic Baia Mare. 1896 – 1996. Expoziţie organizată de Muzeul de Artă Baia Mare cu sprijinul Guvernului României • The Baia Mare Artistic Centre 1896–1996. Exhibition held by the Baia Mare Art Museum with the support of the Romanian Government, Muzeul Judeţean Maramureş, Baia Mare, [1996], p. 7-51

[2] Detalii despre personalitatea lui Hollósy şi raporturile sale cu centrul băimărean în R.aoul Şorban, O viaţă de artist între München şi Maramureş, Bucureşti, [ed. I-a] 1986, [ed. a II-a] 1996, passim; vezi pe larg şi în Németh Lajos, Hollósy Simon és kora mûvészette, Budapest, 1956, passim.

[3] Dintr-o masă surprinzător de bogată de asemenea repere ale colonismului artistic (practic ele nu lipsesc din aproape nici o zonă culturală naţională europeană), cartografierea acestei hărţi scoate în prim plan nume celebre precum Concarneau, Pont Aven şi Le Pouldu Franţa, St. Ives şi Newlyn în Anglia, Brig o‘Turk şi Cockburnspath în Scoţia, Modum în Norvegia, Skagen în Danemarca, Aland şi Varberg în Suedia, Curtea de Argeş şi Balcic în România, Abramţevo şi Talaşkino în Rusia, Odessa în Ucraina, Laethem — Saint-Martin în Belgia, Zandvoort în Olanda, Worpswede şi Dachau în Germania, Szolnok, Kecskemét şi Szentendre în Ungaria.

[4] Vezi mai pe larg în Tiberiu Alexa, „Centrul Artistic Baia Mare 1896-2018: cazuistica unui fenomen artistic european”: în Răzvan Theodorescu, Marius Porumb (editori) et alii, Arta din România. Din preistorie în contemporaneitate, Editura Academiei Române&Editura Mega, București – Cluj-Napoca, vol. II, pp. 442-503.

———————————-

LISTA cu titlurile explicative ale imaginilor pentru: Tiberiu Alexa – Centrul Artistic Baia Mare: Trăsături identitare ale unui model european (I)

1 Baia Mare anii 1890 – Târg țărănesc în Centrul Vechi

2 München 1900 – Künstlerhaus și Sinagoga centrală

3 Paris anii 1890 – Academia Julian: studiu după model viu în atelier

4 München anii 1890 – Simon Hollósy și studenții școlii sale private într-un atelier de pe Türkenstrasse

5 Baia Mare 1918 – István Réti cu un grup de studenti coloniști în Atelierul «Școlii Hollósy»

6 Baia Mare 1901 – Școala Hollósy la atelierul din parcul orășenesc: studiu după model viu în plein air

7 Baia Mare 1930 – corpul Atelierelor noi din Colonia Pictorilor

8 Baia Mare 1939 – corpul Școlii de Pictură din Colonia Pictorilor

9 Baia Mare 1988 – artisti băimăreni și colonisti temporari din România în Colonia Pictorilor, participanți la Expoziția Națională a Tineretului «Atelier 35»

10 București 2014 – Art Safari 1: Primul Târg Internațional de Artă din România

11 Bucuresti 2014 – Art Safari 2: standul expozițional «Centrul Artistic Baia Mare – Fascinația reînnoirii»

12 București 2014 – Art Safari 3: expoziția «Centrul Artistic Baia Mare – Fascinația reînnoirii»

13 București 2014 – Art Safari 4: expoziția «Centrul Artistic Baia Mare – Fascinația reînnoirii»

14 București 2014 – Art Safari 5: expoziția «Centrul Artistic Baia Mare – Fascinația reînnoirii»

15 București 2014 – Art Safari 6: vizita academicianului Răzvan Theodorescu în expoziția «Centrul Artistic Baia Mare – Fascinația reînnoirii» (ghid: dr. T. Alexa)

16 București 2014 – Art Safari 7: vizita actorului Mitică Popescu în expoziția «Centrul Artistic Baia Mare – Fascinația reînnoirii»

17 București 2015 Art Safari 1: Palatul Ciclop

18 București 2015 – Art Safari: 2: intrarea în standul expozițional «Centrul Artistic Baia Mare –Avangarda interbelică»

19 București 2015 – Art Safari: 3: intrarea în standul expozițional «Centrul Artistic Baia Mare –Avangarda interbelică»

20 București 2015 – Art Safari 4: standul expozițional «Centrul Artistic Baia Mare –Avangarda interbelică»

21 București 2015 – Art Safari 5: standul expozițional «Centrul Artistic Baia Mare –Avangarda interbelică»

22 București 2015 – Art Safari 6: standul expozițional «Centrul Artistic Baia Mare –Avangarda interbelică»

23 București 2015 – Art Safari 7: standul expozițional «Centrul Artistic Baia Mare –Avangarda interbelică»

24 București 2015 – Art Safari 8: standul expozițional «Centrul Artistic Baia Mare –Avangarda interbelică»

25 București 2015 – Art Safari 9: standul expozițional «Centrul Artistic Baia Mare –Avangarda interbelică»

26 București 2015 – Art Safari 10: standul cu publicatii Muzeului Județean de Artă Baia Mare la standul expozițional «Centrul Artistic Baia Mare –Avangarda interbelică»

27 București 2015 – Art Safari 11: istoricul și fostul prim-ministru dr. Mihai Răzvan Ungureanu în vizită la standul expozițional «Centrul Artistic Baia Mare –Avangarda interbelică» (ghid: dr. Dorel Topan)

28 București 2015 – Art Safari 12: Gabriel Valer Zetea (Consiliul Județean Maramureș) în dialog cu Alexandru Bâldea (CEO Artmark București – organizator al Art Safari) la standul expozițional «Centrul Artistic Baia Mare –Avangarda interbelică»

29 București 2015 – Art Safari 13: Cătălin Cherecheș (Primarul municipiului Baia Mare) în vizită la standul expozițional «Centrul Artistic Baia Mare –Avangarda interbelică» (ghizi: dr. T. Alexa, dr. Ioam Angel Negrean, dr. Dorel Topan)

Credite foto:

© Wikipedia: nr. 3

© Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Baia Mare: nr. 1

© dr. Ioan Angel Negrean: nr. 12-16, 18-28

© dr. Tiberiu Alexa: nr. 2, 4-11, 17, 29

———————————-