În aceste vremuri tulburi, se ridică o întrebare care nu e ușor de rostit, dar devine inevitabilă atunci când spațiul public se schimbă: oare trebuie să renunțăm la oamenii de cultură ai României atunci când biografiile lor sunt incomode?
Cazul mutării bustului poetului Octavian Goga din zona Copou din Iași, adus în fața opiniei publice de publicația ziaruldeiași, readuce în discuție exact această tensiune dintre memorie, cultură și responsabilitate istorică. Decizia a venit în urma unei solicitări oficiale, motivată de noi prevederi legale care interzic menţinerea în locuri publice, cu excepţia muzeelor, a unor statui, grupuri statuare, plăci comemorative, ale unor persoane care au făcut parte din conducerea organizaţiilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.
Controversata, dar perfect legala, mutare într-un loc necunoscut a bustului ar fi avut loc în urmă cu două săptămâni și ar fi fost urmare a demersului Asociației pentru Prevenirea și Combaterea Antisemitismului și Legionarismului din Arad.
În esență, nu vorbim doar despre un obiect mutat dintr-un loc în altul, ci despre o întrebare mai profundă: cum separăm opera de omul politic?Octavian Goga rămâne, fără îndoială, o figură importantă a literaturii române, un poet cu o voce puternică, asociată cu identitatea și frământările începutului de secol XX. În același timp, însă, el este și un personaj politic al perioadei interbelice, implicat în decizii și poziții care astăzi sunt privite critic din perspectiva drepturilor omului și a memoriei Holocaustului. Aici apare ruptura dificilă. Cultura nu există în vid, iar oamenii care o creează sunt, inevitabil, și produse ale epocii lor. De aceea, decizia de a muta un bust într-un spațiu muzeal nu este neapărat o ștergere, ci o mutare a contextului, din spațiul public, unde simbolurile sunt asumate colectiv, într-un spațiu unde interpretarea poate fi mai nuanțată și explicată.
Totuși, reacția publică arată că lucrurile nu sunt chiar atât de simple. Pentru unii, astfel de decizii par o formă de pierdere a identității culturale sau chiar o renunțare la marii scriitori. Pentru alții, este un pas necesar de corectare istorică, prin care societatea își asumă integral trecutul, nu doar părțile lui confortabile. Poate că problema reală nu este dacă renunțăm sau nu la oamenii de cultură, ci unde alegem să îi plasăm în memoria noastră colectivă. Un poet poate rămâne în manuale, în biblioteci și în studiul literaturii, dar spațiul public are o altă greutate deoarece transmite valori asumate de prezent, nu doar de trecut.
Din această perspectivă, mutarea bustului nu este neapărat o anulare, ci o recontextualizare. Însă rămâne o întrebare deschisă, incomodă și necesară: cum păstrăm echilibrul între recunoașterea valorii culturale și asumarea critică a istoriei? Poate că nu este vorba despre a renunța la oameni, ci despre a învăța să îi înțelegem complet, fără idealizare și fără ștergere.
Sursa FOTO: ziaruldeiași
Vasile Petrovan
Citește și:
Biserica monument „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Muzeul Satului Baia Mare va fi sfințită în 23 aprilie
