Nicolae Iorga a fost una dintre cele mai mari personalități ale culturii române. Istoric, scriitor, publicist, profesor universitar, academician și om politic, el a lăsat în urmă o operă impresionantă, alcătuită din peste o mie de volume și zeci de mii de articole. Prin munca sa neobosită, a contribuit la cunoașterea și promovarea istoriei României, fiind considerat unul dintre cei mai importanți savanți români ai tuturor timpurilor.
S-a născut la 5 iunie 1871, în Botoșani. A fost un copil cu o inteligență ieșită din comun și a demonstrat încă din anii de școală o memorie remarcabilă și o pasiune deosebită pentru lectură. A urmat studii universitare la Iași și și-a continuat pregătirea în străinătate, devenind la o vârstă foarte tânără profesor universitar și membru al Academiei Române.
De-a lungul vieții a desfășurat o activitate impresionantă. A scris lucrări de istorie, literatură, critică literară și memorialistică, a susținut conferințe în țară și peste hotare și a participat la numeroase congrese științifice internaționale. A fondat și a condus publicații importante, printre care „Neamul Românesc” și „Revista Istorică”, devenind una dintre cele mai influente voci ale culturii românești din prima jumătate a secolului al XX-lea. A fost și un important organizator al cercetării istorice. A fondat și a condus Școala Română din Paris în anul 1920, a contribuit la înființarea Institutului de Studii Sud-Est Europene și a creat Institutul de Istorie Universală și Institutul de Studii Bizantine. Activitatea sa i-a adus recunoaștere internațională, fiind membru sau colaborator al numeroase academii și societăți științifice din Europa și din alte părți ale lumii. Pe lângă activitatea științifică a avut și o carieră politică. A fost parlamentar, ministru și prim-ministru al României în perioada 1931–1932. În toate funcțiile pe care le-a ocupat, a susținut dezvoltarea culturii, educației și consolidarea identității naționale românești.
În anul 1906, Nicolae Iorga a călătorit prin regiunea Maramureșului, intrând în ținut prin Pasul Prislop și vizitând localități precum Borșa, Vișeu de Sus, Petrova, Crăciunești, Sighet, Vadu Izei, Berbești, Giulești, Sat-Șugatag, Desești și Baia Mare. În timpul acestor călătorii a studiat documente vechi, biserici de lemn, tradiții și obiceiuri locale. Savantul a fost impresionat de autenticitatea vieții maramureșene și de păstrarea tradițiilor românești. El a scris despre bisericile, portul popular, obiceiurile și istoria locului, contribuind la promovarea Maramureșului în întreaga țară. Totodată, a descoperit și a valorificat importante documente istorice referitoare la trecutul regiunii. Vizita sa este considerată și astăzi un moment important pentru cercetarea și popularizarea patrimoniului maramureșean. În scrierile sale a evidențiat rolul istoric al Maramureșului în formarea statului medieval moldovean și a subliniat vechimea și continuitatea românilor din această regiune. El considera Maramureșul unul dintre spațiile fundamentale ale istoriei românești.
Sfârșitul vieții lui Nicolae Iorga a fost unul dramatic. În contextul tulburărilor politice din anul 1940, istoricul a devenit ținta unor atacuri și amenințări venite din partea Mișcării Legionare. La 27 noiembrie 1940, a fost răpit de un grup de legionari din locuința sa de la Sinaia și dus în apropierea localității Strejnic, județul Prahova, unde a fost asasinat. Trupul său a fost descoperit a doua zi pe un câmp din apropiere. Moartea sa a provocat o puternică emoție atât în România, cât și în străinătate. Numeroase universități și instituții academice au transmis mesaje de doliu, iar dispariția sa a fost considerată o pierdere uriașă pentru cultura europeană.
Astăzi, Nicolae Iorga este amintit ca unul dintre cei mai importanți istorici români, un savant de excepție care și-a dedicat întreaga viață studiului trecutului și promovării valorilor culturale naționale. Moștenirea sa continuă să inspire generații de cercetători, profesori și iubitori ai istoriei, iar contribuțiile sale la cunoașterea Maramureșului rămân deosebit de valoroase pentru patrimoniul cultural al acestei regiuni.
Sursa FOTO: mnlr.ro
Vasile Petrovan
Citește și:
4 iunie 1920, Tratatul de la Trianon și confirmarea Marii Uniri din 1918
