La 14 iulie 1947 s-a consumat unul dintre cele mai importante și controversate episoade din istoria României postbelice. Ete vorba de înscenarea de la Tămădău. Evenimentul a fost folosit de autoritățile controlate de Partidul Comunist pentru a elimina principalul partid de opoziție, Partidul Național Țărănesc (PNȚ), și pentru a accelera instaurarea regimului comunist. Istoricii consideră că acest episod a reprezentat un punct de cotitură în dispariția democrației românești.
După încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, România se afla sub influența directă a Uniunii Sovietice. Guvernul condus de Petru Groza, instalat în martie 1945 cu sprijin sovietic, a început să elimine treptat adversarii politici. Alegerile parlamentare din 19 noiembrie 1946 sunt considerate de majoritatea istoricilor drept profund fraudate, iar PNȚ, condus de Iuliu Maniu, a rămas cea mai importantă forță de opoziție.
În dimineața zilei de 14 iulie 1947, un grup de lideri ai PNȚ, printre care Ion Mihalache, Nicolae Penescu, Nicolae Carandino și alți colaboratori, a ajuns pe aerodromul militar de la Tămădău, în apropiere de București. Printre ei s-a aflat și Ilie Lazăr, unul dintre cei mai importanți oameni politici ai Maramureșului. Născut în Giulești, acesta a fost un apropiat al lui Iuliu Maniu, participant la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 și unul dintre liderii marcanți ai Partidului Național Țărănesc.
Planul era ca aceștia să părăsească țara pentru a organiza, din Occident, o campanie internațională împotriva comunizării României. Însă autoritățile știau dinainte despre această acțiune. Liderii țărăniști au fost arestați imediat după sosire, iar întreaga operațiune a fost prezentată de presa controlată de comuniști drept o tentativă de fugă și o conspirație împotriva statului. Numeroși istorici apreciază că acțiunea a fost o provocare pregătită de autorități, devenită cunoscută ulterior drept „înscenarea de la Tămădău”.
Arestările au oferit guvernului motivul pe care îl căuta pentru a elimina PNȚ din viața politică. La numai două săptămâni după incident, Partidul Național Țărănesc a fost scos în afara legii, iar imunitatea parlamentară a deputaților săi a fost ridicată. În toamna anului 1947 a urmat procesul liderilor partidului. Iuliu Maniu și Ion Mihalache au fost condamnați la muncă silnică pe viață, iar numeroși alți fruntași țărăniști au primit ani grei de închisoare. Ilie Lazăr a petrecut aproape două decenii în detenție și domiciliu obligatoriu. A fost închis în penitenciarele de la Ramnicu-Sarat, Galați și Sighet, iar ulterior a fost trimis cu domiciliu forțat în Bărăgan.
Eliminarea PNȚ a însemnat practic dispariția ultimei mari formațiuni democratice capabile să se opună comuniștilor. În lunile care au urmat au fost înlăturate și celelalte partide de opoziție, iar la 30 decembrie 1947, regele Mihai I a fost obligat să abdice, România devenind republică populară.
În anii următori au urmat naționalizarea, colectivizarea agriculturii, arestările în masă și instaurarea unui regim represiv care avea să dureze peste patru decenii.
Înscenarea de la Tămădău este considerată de istoricii români unul dintre cele mai grave atacuri împotriva democrației din istoria modernă a țării. Prin folosirea unui pretext pentru eliminarea opoziției politice, evenimentul a deschis drumul instaurării complete a dictaturii comuniste și al represiunii împotriva elitelor politice și intelectuale. La 79 de ani de la aceste evenimente, cazul Tămădău rămâne un simbol al modului în care manipularea, propaganda și folosirea instituțiilor statului în scop politic pot conduce la desființarea libertăților democratice și la instaurarea unui regim autoritar.
Vasile Petrovan
