În noaptea dintre 31 august și 1 septembrie 1939, Europa se afla într-un moment decisiv. Germania își concentrase trupele la granița Poloniei, iar relațiile dintre Berlin și Varșovia ajunseseră într-un punct critic. Adolf Hitler formulase revendicări teritoriale și politice tot mai agresive, după ce Germania anexase Austria și dezmembrase Cehoslovacia, schimbând deja prin forță echilibrul continentului.
Cu numai opt zile înainte, la 23 august, Germania nazistă și Uniunea Sovietică semnaseră Pactul Ribbentrop-Molotov. Oficial, documentul era un tratat de neagresiune între două state aflate la poli ideologici opuși. În spatele lui exista însă un protocol secret prin care o parte a Europei de Est era împărțită în sfere de influență. În cazul Poloniei, această înțelegere avea să aibă consecințe dramatice. Hitler obținea libertatea de a ataca dinspre vest fără teama imediată a unei intervenții sovietice, iar Stalin își rezerva propriile interese asupra teritoriilor din est.
În seara zilei de 31 august, regimul nazist a pregătit și pretextul propagandistic al invaziei. La postul de radio Gleiwitz, aflat atunci pe teritoriul german, agenți germani deghizați au simulat un atac polonez. Incidentul a fost folosit pentru a susține versiunea potrivit căreia Germania ar fi răspuns unei agresiuni. În realitate, operațiunea militară fusese pregătită din timp, iar ordinul de invadare a Poloniei fusese deja dat.
Primele ore ale zilei de 1 septembrie au schimbat totul.
În jurul orei 4:40, avioanele Luftwaffe au atacat orașul polonez Wieluń. Locuitorii au fost treziți de explozii, iar mai multe clădiri au fost distruse. Bombardamentul asupra orașului, în care au murit civili, avea să rămână unul dintre primele episoade dramatice ale acelei dimineți.
Câteva minute mai târziu, la ora 4:45, cuirasatul german „Schleswig-Holstein”, aflat în portul Danzig, a deschis focul asupra pozițiilor poloneze de la Westerplatte. Salvele trase de nava germană au devenit una dintre imaginile emblematice ale începutului celui de-al Doilea Război Mondial. Germanii se așteptau ca mica garnizoană poloneză să capituleze rapid, însă apărătorii de la Westerplatte aveau să reziste timp de șapte zile.
Aproape simultan, trupele germane au trecut frontiera Poloniei din mai multe direcții. Coloane de tancuri și vehicule blindate, unități de infanterie și aviația au fost aruncate într-o ofensivă de mare amploare. Pe măsură ce se lumina, devenea evident că nu era vorba despre un incident izolat de frontieră, ci despre invadarea unui stat.
În orașele poloneze au început să sune sirenele. Radioul transmitea comunicate, armata intra în luptă, iar populația încerca să afle cât de repede înaintau trupele germane. Pe unele drumuri au apărut încă din primele ore familii care își părăseau locuințele, luând cu ele doar ceea ce puteau transporta. Pentru acești oameni, marile explicații diplomatice nu mai aveau nicio importanță. Realitatea era dată de avioanele care treceau deasupra lor, de explozii și de coloanele militare care înaintau spre interiorul țării.
Câteva ore mai târziu, în jurul orei 10:00, Adolf Hitler s-a adresat Reichstagului la Berlin. În discursul său, a încercat să prezinte Germania drept victima provocărilor poloneze și să justifice operațiunea militară ca pe un răspuns. În timp ce Hitler vorbea, armata germană se afla deja de ore bune pe teritoriul Poloniei.
Vestea atacului ajunsese între timp la Londra și Paris. Marea Britanie și Franța garantaseră independența Poloniei și au cerut Berlinului oprirea operațiunilor și retragerea trupelor. Pentru moment, diplomația continua să funcționeze în paralel cu luptele, însă situația de pe teren se modifica de la o oră la alta.
În după-amiaza aceleiași zile, ofensiva germană se desfășura deja pe sute de kilometri. Aviația ataca noduri feroviare, căi de comunicație și poziții militare, în timp ce unitățile blindate înaintau rapid prin breșele create în apărarea poloneză. Era o imagine foarte diferită de fronturile aproape nemișcate ale Primului Război Mondial. Tancurile, aviația, comunicațiile radio și mobilitatea trupelor schimbau ritmul confruntării. Această manieră de a purta ofensiva avea să fie asociată ulterior cu termenul „Blitzkrieg”, războiul-fulger.
La Varșovia, viața cotidiană începea să se transforme. Oamenii urmăreau informațiile transmise de radio, se pregăteau adăposturile, iar militarii mobilizați plecau către unitățile lor. Capitala nu avea să cadă imediat, ci dimpotrivă, avea să reziste până spre sfârșitul lunii septembrie. În acea primă zi însă, nimeni nu putea ști cât avea să dureze apărarea și nici care va fi soarta țării.
Nici Londra și Parisul nu au declarat război Germaniei chiar în ziua de 1 septembrie. Au urmat ultime demersuri diplomatice și solicitări adresate Berlinului. Cum trupele germane nu s-au retras, la 3 septembrie Marea Britanie a declarat război Germaniei, iar Franța a făcut același lucru câteva ore mai târziu. Atacul asupra Poloniei devenea astfel punctul de pornire al unui conflict european care avea să capete curând proporții mondiale.
Când s-a lăsat seara peste Polonia, luptele continuau. La Westerplatte, garnizoana poloneză rezista încă. Unitățile Wehrmachtului pătrunseseră în țară, Luftwaffe atacase numeroase obiective, iar pe drumuri se amestecau militari, vehicule și civili care încercau să se îndepărteze de zonele lovite.
Drama Poloniei avea să se adâncească după numai două săptămâni. La 17 septembrie, Uniunea Sovietică a intrat în țară dinspre est, punând în aplicare înțelegerea secretă cu Germania. Polonia s-a trezit prinsă între cele două mari puteri, iar teritoriul său avea să fie împărțit.
În prima seară a lunii septembrie 1939, nimeni nu putea însă vedea până unde avea să ajungă ceea ce începuse în acea dimineață. Nu existau încă Stalingradul și Auschwitzul, Pearl Harbor și debarcarea din Normandia, ruinele Berlinului sau bombele atomice de la Hiroshima și Nagasaki. Toate acestea aveau să vină în următorii aproape șase ani.
În acea zi existau doar primele imagini ale unei catastrofe care abia începea: bombardamentele asupra Poloniei, focul deschis la Westerplatte, coloanele germane trecând frontiera, sirenele din orașe și oamenii care își părăseau casele fără să știe când sau dacă se vor mai întoarce.
Astfel a intrat 1 septembrie 1939 în istorie: nu printr-o singură declarație solemnă, ci prin succesiunea rapidă a unor evenimente petrecute într-o singură zi, de la primele bombe ale dimineții până la luptele care continuau după lăsarea serii. Era începutul unui conflict care avea să schimbe pentru totdeauna Europa și lumea.
Vasile Petrovan
Citește și:
31 august, Ziua Limbii Române
