Share
Sărbătoarea Castanelor 2026 prinde contur. Au început înscrierile pentru comercianți, iar programul aduce nume cunoscute pe cele două scene din Baia Mare

Sărbătoarea Castanelor 2026 prinde contur. Au început înscrierile pentru comercianți, iar programul aduce nume cunoscute pe cele două scene din Baia Mare

Mai sunt puțin peste două săptămâni până la Sărbătoarea Castanelor, iar pregătirile pentru cea de-a 31-a ediție au intrat într-o etapă importantă. Evenimentul va avea loc în Baia Mare în perioada 18–20 septembrie 2026, pe Bulevardul Unirii și în Piața Libertății, iar municipalitatea a deschis acum procedura prin care comercianții pot solicita spații pentru cele trei zile de sărbătoare. În același timp, din documentele pregătite pentru organizarea manifestării se cunoaște deja și programul artistic avut în vedere pentru cele două scene.

Începând de astăzi, 1 septembrie, firmele și persoanele autorizate care doresc să vândă produse sau să desfășoare diferite activități în cadrul evenimentului pot solicita documentația necesară de la Primăria Baia Mare. Cererile pot fi depuse până în 9 septembrie, iar repartizarea spațiilor se va face prin licitație publică, programată pentru 11 septembrie.

Pentru public, asta înseamnă că începe să se contureze și imaginea obișnuită a Sărbătorii Castanelor: terase, standuri cu mâncare, castane coapte, produse de sezon, artizanat, jocuri și zone de distracție.

Pe Bulevardul Unirii, între Hotel Mara și strada Hortensiei, vor fi amenajate spații pentru artizanat, produse alimentare și parc de distracții. Pe tronsonul dintre Camera de Comerț și Bulevardul Republicii vor fi scena, zone de alimentație publică, produse alimentare și alte activități recreative. O altă zonă importantă va fi Piața Libertății, în Centrul Vechi, unde va exista cea de-a doua scenă, alături de comercianți și activități pentru public.

Taxele diferă în funcție de activitate. Pentru alimentație publică, de exemplu, proiectul pregătit de municipalitate prevedea taxe de 300 de lei/mp pentru suprafețe de până la 100 mp, iar pentru castane, porumb, must, vin și alte produse de sezon sunt stabilite tarife distincte. În Piața Libertății, o căsuță destinată produselor de sezon, împreună cu terenul aferent, a fost prevăzută la 4.000 de lei pentru întreaga perioadă. Pentru artizanat, tarifele sunt mai mici, iar producătorii tradiționali și meșterii populari beneficiază de condiții speciale.

Organizatorii încearcă astfel să păstreze o anumită ordine în zonele comerciale. Documentația prevede inclusiv cerințe privind aspectul standurilor, fiind preferate structurile în culori alb, bej sau crem și, acolo unde este posibil, elemente cu aspect tradițional.

Dincolo de partea comercială, interesul cel mai mare rămâne, ca în fiecare an, programul artistic. Pentru scena de pe Bulevardul Unirii, documentația achiziției publice pregătite de Municipiul Baia Mare include trei seri de concerte cu artiști cunoscuți.

Vineri, 18 septembrie, sunt prevăzute concerte cu EMAA, Killa Fonic și Irina Rimes.

Sâmbătă, 19 septembrie, pe scenă sunt trecuți Mira, Vescan și Paraziții.

Ultima seară, duminică, 20 septembrie, îi are în program pe Andia, Andrei Bănuță și Andra.

Și Piața Libertății va avea propriul program, unul ceva mai diferit, construit în jurul muzicii live, folclorului și artiștilor din generații diferite.

Vineri ,18 septembrie, este programat Concursul Național de Muzică Populară „Maramureșul și prietenii”, cu participanți acompaniați de Orchestra de copii și tineri a Palatului Copiilor Baia Mare „Comorile Maramureșului”, dirijată de profesorul Lucian Madear. În aceeași zi sunt prevăzute concerte cu Zdob și Zdub, dar și cu trupele Ultimu’ Nivel, Everybody Knows și Hideaway, aceasta din urmă fiind formată din tineri de la Colegiul de Arte din Baia Mare.

Sâmbătă, 19 septembrie, în Centrul Vechi, programul continuă cu Gala Concursului „Maramureșul și prietenii”, ateliere de cântece și dansuri tradiționale și momentul „Hori și joc în Maramureș”, gândit sub forma unui flash mob. Sunt programați apoi Ducu Bertzi, Trupa Focul Viu, Marcel Pavel și Luminița Anghel.

Duminică, 20 septembrie, scena din Piața Libertății va avea un pronunțat caracter folcloric și tradițional. Este prevăzut spectacolul „Drag de România mea, drag de România noastră”, susținut de Ansamblul Folcloric Național „Transilvania”, alături de Fuego – Paul Surugiu.

Programul apare în caietul de sarcini al achiziției publice lansate pentru organizarea evenimentului. Din acest motiv, el arată foarte clar formula pregătită de municipalitate, chiar dacă, până la publicarea programului oficial final, pot apărea modificări punctuale.

Sărbătoarea Castanelor nu va însemna însă doar concerte. În documentele municipalității pentru ediția din acest an apar și manifestările care au devenit tradiționale: parada de deschidere, evenimente culturale și artistice, spectacole de dans și teatru, animație stradală, spectacole de lumini, drone și momente pirotehnice.

Un alt punct important va fi Expo-Flora Maramureș, manifestare mai veche chiar decât Sărbătoarea Castanelor și care va începe cu o zi mai devreme. Expo-Flora este programată în perioada 17–20 septembrie și completează tradițional oferta de toamnă a orașului.

Pentru organizarea ediției cu numărul 31, Consiliul Local Baia Mare a aprobat un buget maxim estimat de 2,4 milioane de lei. Municipalitatea a explicat că suma reprezintă plafonul necesar organizării și că o parte importantă a cheltuielilor ar urma să fie acoperită din sponsorizări și din banii încasați pentru spațiile comerciale. La ediția precedentă, reprezentanții administrației locale au susținut că veniturile provenite din sponsorizări și utilizarea domeniului public au acoperit costurile manifestării.

Separat, pentru serviciile efective de organizare a Sărbătorii Castanelor 2026, municipalitatea a lansat o procedură de achiziție cu o valoare estimată la aproximativ 1,9 milioane de lei, fără TVA. În această documentație au apărut și numele artiștilor prevăzuți pentru cele două scene.

Pentru comercianți, următoarele zile sunt importante. Documentația pentru spații poate fi obținută de la Primăria Baia Mare, strada Gheorghe Șincai nr. 37, iar termenul final pentru depunerea actelor este 9 septembrie, ora 15:00. Licitația pentru repartizarea locațiilor va avea loc pe 11 septembrie, începând cu ora 10:00, în sala „Europa” a Primăriei.

Pentru băimăreni și pentru cei care vor veni din alte localități, imaginea ediției din acest an este deja destul de clară: trei zile de concerte pe două scene, muzică pentru gusturi diferite, folclor, artiști locali, terase, castane și produse de sezon, parc de distracții, Expo-Flora și evenimente răspândite în centrul orașului.

Sărbătoarea Castanelor ajunge în 2026 la ediția cu numărul 31 și rămâne unul dintre cele mai mari evenimente organizate anual în Baia Mare. Iar odată cu deschiderea procedurii pentru comercianți, pregătirile intră practic în linie dreaptă pentru weekendul 18–20 septembrie.

Vasile Petrovan


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.







Lasă un comentariu