De ce tot mai multe țări aleg taxele mai mici - 42 minute în urmă
Carlos Alcaraz îl învinge pe Novak Djokovic și câștigă primul titlu la Australian Open - 50 minute în urmă
Lucrare pastorală, culturală și filantropică: Bilanțul Episcopiei Maramureșului și Sătmarului pe anul 2025 - 1 oră în urmă
Solidaritate prin artă la Târgu Lăpuș: Ateliere caritabile de confecționat mărțișoare pentru sprijinirea unui copil cu sindrom Down - 2 ore în urmă
Băimărenii cu dizabilități vor primi compensații de până la 500 de lei pentru plata impozitelor - 2 ore în urmă
Cărți, emoție și recunoaștere la o întâlnire de suflet a Cenaclului Scriitorilor Maramureș - 5 ore în urmă
Cursuri gratuite pentru tinerii din Asuaju de Sus, calificare și bani de buzunar - 6 ore în urmă
Pentru prima dată, comunitatea maghiară din Miercurea Ciuc își critică liderul în stradă - 6 ore în urmă
Ansamblul folcloric „Cununa Săsarului”, sărbătorit la aniversarea majoratului - 7 ore în urmă
Seara Jocurilor la Groși a adus comunitatea împreună într-o atmosferă de bucurie și prietenie - 8 ore în urmă
Acțiune caritabilă ATOCEM: „Mască dacă achiziționați, o familie nevoiașă ajutați!”
Asociația Tinerilor Ortodocși ai Catedralei Episcopale Maramureșene (ATOCEM) a desfășurat o activitate cu caracter social-filantropic, având ca motto: „Mască dacă achiziționați, o familie nevoiașă ajutați!”. Mai exact, au fost confecționate 120 de măști cu model tradițional, iar cu banii adunați din vânzarea acestora va fi ajutată o familie nevoiașă din Maramureș.
„Mulțumim pe această cale tuturor celor implicați: în primul rând, echipei micului atelier de croitorie ElinA’S collection și tinerilor voluntari pentru faptul că au confecționat 120 de măști; în al doilea rând, părinților slujitori ai Catedralei Episcopale «Sfânta Treime» Baia Mare, atât pentru faptul că i-au îndemnat pe credincioșii prezenți la Sfânta Liturghie să cumpere o mască, astfel bănuții strânși să fie de folos unei familii nevoiașe cu mulți copii din localitatea Durușa, cât și pentru faptul că ne-au pus la dispoziție un loc în incinta Catedralei pentru a le pune spre vânzare.
Nu în ultimul rând, mulțumim tuturor binefăcătorilor care au cumpărat o mască sau ne-au oferit sprijinul lor financiar, gândindu-se la celebrul citat al Monahului Nicolae de la Rohia: «Dăruind vei dobândi». Ne-am propus să mai facem măști. Să sperăm că vom reuși pentru duminica de Rusalii. Doritorii ne pot contacta și în mediul online”, spun reprezentanții ATOCEM.


















