Expoziție la Muzeul Satului din Baia Mare: „Săpânța – memorie și continuitate” - 4 minute în urmă
Gravimetrul – proză de Marian Ilea (XI) - 25 minute în urmă
Egal în deplasare pentru CSM Sighet - 49 minute în urmă
Cinci nominalizări pentru „Tricolorul lunii aprilie” - 2 ore în urmă
2 mai, Ziua Tineretului din România - 3 ore în urmă
Prognoza meteo Maramureș, sâmbătă 2 mai 2026 - 4 ore în urmă
Pe 5 iunie: Trupa Fără Zahăr aduce muzica live și umorul pe scena Casei de Cultură din Târgu Lăpuș - 14 ore în urmă
Rânduiala Transcendenței (foileton 2) - 14 ore în urmă
Performanță remarcabilă: Tenismena Raluka Matei, vicecampioană națională la dublu U14 - 15 ore în urmă
Jucător de la Academia de fotbal Minerul Baia Mare, convocat la o nouă acțiune de selecție a naționalei U15 - 15 ore în urmă
18 martie1927 s-a născut Dumitru Pop, omul care a adunat sufletul satului maramureșean în cărți
Pe 18 martie 1927, în satul Băsești, se năștea Dumitru Pop, unul dintre cei mai importanți cercetători ai culturii populare din România. Viața lui avea să fie dedicată aproape în întregime satului românesc și poveștilor sale nespuse. A crescut într-o lume simplă, dar bogată în tradiții. În Băsești, fiecare sărbătoare, fiecare cântec și fiecare obicei aveau un rost. Acolo a învățat, fără să știe, primele lecții despre identitate și memorie. Nu era doar un copil care asculta povești. Era unul care le ținea minte.
A urmat studiile în filologie și a ajuns la Cluj, unde avea să-și construiască o carieră universitară solidă. La Universitatea Babeș-Bolyai a devenit profesor și a format generații de studenți. Dar nu s-a limitat la sala de curs. A ales drumul mai greu, preferând cercetarea pe teren. A mers din sat în sat, a stat de vorbă cu oamenii, a ascultat bătrâni și a notat cu răbdare colinde, doine, povești și legende, obiceiuri de peste an. A înțeles că fiecare cuvânt rostit de un țăran era o bucățică de istorie.
Prin lucrările sale, Dumitru Pop a făcut cunoscut Maramureșul dincolo de granițele lui. Nu doar ca loc, ci ca stare. Ca mod de a trăi. A arătat că tradițiile nu sunt lucruri vechi, ci vii, atâta timp cât sunt păstrate și înțelese.
S-a stins în 2006, dar ceea ce a lăsat în urmă nu s-a pierdut. Cărțile sale, studiile și munca de o viață sunt astăzi o punte între trecut și prezent. Poate că nu toți îi știm numele. Dar, într-un fel, fiecare dintre noi îl datorăm ceva. Pentru că, dacă mai știm astăzi un colind, o poveste sau un obicei din Maramureș, este și datorită unor oameni ca el, care au avut răbdarea să asculte și grija să nu lase nimic să se piardă.
Vasile Petrovan











