Maramureșeanca Carolina Petky, medalie de aur la Campionatul European de Taekwon-do ITF - 3 ore în urmă
Nuno Farelo, antrenor CS Minaur: „Vreau să arătăm că suntem o echipă competitivă, disciplinată în toate momentele jocurilor” - 3 ore în urmă
O cometă rară traversează cerul: fenomenul care apare o dată la 170.000 de ani - 4 ore în urmă
Ziua Mondială a Artei, marcată de Corul „Crizanteme” din Baia Mare în cadrul repetițiilor - 4 ore în urmă
Final Four-ul Cupei României se va desfășura în Baia Mare - 4 ore în urmă
Copiii de la Centrul de Primire în Regim de Urgență Sighetu Marmației au avut parte de o vânătoare distractivă de ouă colorate - 5 ore în urmă
Atelier de filosofie pentru copii la Biblioteca Județeană - 5 ore în urmă
Între oportunitate și provocare: Turcia devine centrul noii strategii NATO - 5 ore în urmă
Acțiuni ale polițiștilor în patru localități maramureșene - 6 ore în urmă
De Izvorul Tămăduirii: Hramul mic la Mănăstirea Rohia - 7 ore în urmă
Nadia Comăneci, vizită istorică la Parlamentul European, la 50 de ani după Montreal
La jumătate de secol de la momentul care a schimbat pentru totdeauna gimnastica mondială, Nadia Comăneci marchează „Anul Nadia Comăneci” printr-o serie de evenimente speciale, iar una dintre cele mai importante opriri este la Parlamentul European, unde realizează o vizită oficială între 16 și 18 martie 2026. Această deplasare la Bruxelles are o semnificație aparte. Este pentru prima dată când marea campioană pășește în sediul instituției europene, într-un an simbolic care marchează 50 de ani de la nota istorică de 10 obținută la Jocurile Olimpice din 1976, de la Montreal.

Nadia nu a fost singură în această călătorie. Alături de ea s-a aflat o adevărată „echipă de aur” a sportului românesc: Simona Amânar, Cătălina Ponor, Andreea Răducan, Marian Drăgulescu, Marius Urzică, Constantina Diță și Ana Maria Brânză. Delegația a fost însoțită și de oficiali, printre care Mihai Covaliu, în prezent președinte al COSR, dar și de reprezentanți ai autorităților române și europene.
Un moment emoționant s-a consumat încă de la plecarea din București, unde Nadia s-a întâlnit cu un grup de tinere gimnaste din Onești. Campioana a ținut să se fotografieze cu ele și le-a încurajat, într-un gest simbolic, să rostească împreună cuvântul care a făcut istorie: „Zece!”.
![]()
La Bruxelles, primul moment oficial important a fost întâlnirea cu Roberta Metsola, președinta Parlamentului European. Discuția, desfășurată într-o atmosferă cordială, a fost una simbolică: două femei puternice, din domenii diferite, dar unite prin ideea de excelență. Nadia a povestit, pe scurt, momentul din 1976 când tabela a afișat „1.00”, deoarece nu era pregătită să arate perfecțiunea absolută, nota 10. A oferit, totodată, câteva daruri simbolice: o carte autobiografică, o eșarfă inspirată din operele lui Constantin Brâncuși și un tricou cu autograf.
![]()
Întâlnirea a fost marcată și de aprecierea exprimată de oficialul european, care a subliniat impactul pe care Nadia l-a avut asupra generațiilor de sportivi și asupra femeilor din întreaga lume.
Vizita continuă cu unul dintre momentele centrale ale evenimentului. Este vorba de conferința „European Values and Excellence: The Legacy of Nadia Comăneci, 50 Years On”, unde fosta gimnastă urmează să susțină un discurs. Această conferință nu este doar despre sport, ci despre valori, disciplină, muncă, curaj și dorința de a depăși limitele. Practic, ceea ce Nadia a arătat lumii în 1976 devine, 50 de ani mai târziu, un exemplu despre cum excelența poate inspira generații întregi.
![]()
Vizita la Bruxelles este, în sine, o premieră în viața Nadiei Comăneci, dar și o recunoaștere a impactului său global. De la o sală de gimnastică din România, până la scena Parlamentului European, drumul său arată cât de departe poate ajunge un moment de perfecțiune. La 50 de ani de la acea zi din Montreal, când o simplă cifră a devenit simbolul absolut al performanței, Nadia Comăneci continuă să inspire. Nu doar prin ceea ce a făcut atunci, ci și prin felul în care duce mai departe, astăzi, ideea de excelență. Pentru că, cel mai adesea, istoria nu se scrie doar într-o clipă perfectă, ci în tot ceea ce urmează după ea.
Sursa FOTO: DigiSport
Vasile Petrovan















