Share
O nouă întâlnire dedicată cadrelor didactice debutante în cadrul proiectului „Hub-ul Învățătorilor”

O nouă întâlnire dedicată cadrelor didactice debutante în cadrul proiectului „Hub-ul Învățătorilor”

Cadrele didactice din Maramureș s-au reunit recent pentru o nouă sesiune de formare dedicată începutului de drum în carieră în cadrul proiectului „Hub-ul Învățătorilor”, având ca subiect de data aceasta „Managementul eficient al clasei- relația cu elevii și relația cu părinții”.

Atelierul a fost coordonat de doamnele prof. înv. primar Luminita Mihaela Balan și prof. înv. primar Smaranda Petretchi care au ghidat participanții printr-un proces de învățare activă, accentuând echilibrul dintre așteptările profesionale și realitatea zilnică de la catedră.

Discuțiile s-au axat pe: managementul situațiilor de criză prin analizarea unor scenarii dificile apărute în relația cu elevii și exersarea unor strategii de intervenție rapidă; autoreglarea emoțională, adică identificarea factorilor care pot genera tensiune și dezvoltarea controlului personal în momentele critice; stabilirea unor principii de comunicare eficientă în relația cu părinții și prezentarea unor resurse și instrumente de lucru pentru a fi aplicate la clasă.

Această inițiativă face parte din seria activităților de mentorat prin care Inspectoratul Școlar Județean Maramureș susține profesorii debutanți și studenții PIPP prin soluții concrete pentru provocările reale din sala de clasă.

 


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.







Lasă un comentariu