Share
Obiceiuri mai vechi decât poporul român. Fârtăția, legământul făcut la Lună

Obiceiuri mai vechi decât poporul român. Fârtăția, legământul făcut la Lună

Jurământul la Lună este unul dintre cele mai vechi obiceiuri, unii etnologi susținând chiar că ar putea fi obiceiuri mai vechi decât poporul român. Fârtații erau cei care legau un astfel de jurământ, iar scopul era de a maipula destinul, ori pentru într-ajutorare.

Fârtăția nu se mai practică, despre acest obicei se mai vorbește doar în cărțile de specialitate, scrise de autori care au făcut cercetări etnografice în zonele folclorice precum Țara Lăpușului din Maramureș. Fârtăția, de fapt, consta în legarea unui jurământ făcut la Lună, prin care două persoane jurau să se ajute reciproc, să se protejeze, să se comporte ca frații adevărați.

Etnologul Pamfil Bilțiu spune că se ajutau la muncile câmpului ori la construcția casei, dar acestanu era singurul scop. Un alt motiv pentru care se jurau fârtați era acela de a „manipula” destinul. Mai precis, se credea că dacă într-o familie sunt doi sau mai mulți copii născuți în aceeași lună, aceștia vor împărtăși aceeași soartă. Astfel, dacă unul murea,credința poplară era că și celălalt va muri.

Credința care „păcălea” destinul

Astfel, pentru a păcăli destinul, fratele rămas în viață se făcea „frate” sau „fârtat” cu un alt copil, născut în altă lună. „A existat un astfel de obicei, dar a dispărut. Adică a fost cu mulți ani în urmă o astfel de credință. E o credință în cadrul unui obicei căruia aici i se spunea <cuprinderea de frați> sau <fârtăția>. Și atunci, într-adevăr, așa se făcea, dar a dispărut de foarte multă vreme din obicei”, a explicat etnologul Pamfil Bilțiu.

Etnolog Pamfil Biltiu
Etnolog Pamfil Biltiu

Cum scopul principal al fârtăției era într-ajutorarea, după ce muncile câmpului nu s-au mai făcut în totalitate manual, a început să dispară și acest obicei. „Acum nu mai mai lucrează oamenii pământul ca înainte, când aveau nevoie de forță de muncă și de ajutorare. Atunci se cuprindeau fârtați. Pentru că au fost oameni care aveau chair și câte o sută de fârtați și se lăudau că erau <jurați la Lună>. Jurământul fârtaților nu era pe cruce, ci era la Lună”, mai spune el.

Jurământul presupunea formule orale specifice, care erau rostite de cei implicați și aduceau cu sine angajamente. „Miturile lunare au apărut dinainte de Hristos și s-au perpetuat până în vremurile moderne. Aveau formule orale, unele erau simple: <atâta rău să ne vrem unu la altul, cât ne vrea luna>; dar în alte formule se spunea <Jurăm la tine Sfântă Lună că nu ne-om despărți cât timp vom trăi pe pământ, vom sări unul pentru celălalt, ne vom ajuta unul pe celălalt, și de-oi muri eu, să vii tu la înmormântare; de-i muri tu, m-oi duce eu la înmormântare>. Cam așa se jura la Lună pe vemea aceea”, mai arată etnologul.

Ritualuri cunoscute doar de bătrâni

Dar fârtăția nu e singurul ritual făcut la Lună. Deși nu se mai practică, acestea sunt cunoscute încă de bătrânii satelor și își mai amintesc și de alte obiceiuri străvechi. „Sunt rituri mai vechi decât poporul român. Așa era și botezul la Lună, Soare, Stele și Copac, care sau păstrat  aici, în Țara Lăpușului”, mai arată el despre aceste obiceiuri mai vechi.

Ritualurile pentru protecția copiilor erau diverse și frecvente. „Copilul de exemplu era încredințat șarpelui după naștere, pentru a-l proteja de moarte. Eram la o poartă (în Maramureșul istoric, n.r.) unde erau niște șerpi trasați pe stâlpul porții. Și l-am întrebat: bade, de ce ai pus dumneata șarpele pe porți? Mi-a spus că apără coconii (copiii, n.r.), să nu moară. Atunci am înțeles și mi-am amintit de balada cu șarpele antropofag, în care mama încredințează din naștere copilul, să-l ocrotească șarpele, să nu moară. Erau mai multe credințe în obiceiurile de naștere”, mai spune etnologul.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu