Share
Gânduri de Ziua Universală a Iei: „Când îmbrac costumul popular simt că-mi port strămoșii, rădăcinile, nu este sentiment mai frumos”

Gânduri de Ziua Universală a Iei: „Când îmbrac costumul popular simt că-mi port strămoșii, rădăcinile, nu este sentiment mai frumos”

Ziua Universală a Iei este sărbătorită anual pe 24 iunie, începând din 2013, în ţara noastră şi în comunităţile româneşti din peste 100 de oraşe din întreaga lume.

Cunoscută la nivel local şi sub numele de ie, cămeşe, spăcel, ciupag etc., cămaşa, în cadrul portului femeiesc tradiţional românesc, a intrat în conştiinţa publică cu prima denominaţie, devenită generică. Ia a reprezentat întotdeauna piesa principală, care prin ornamentică, prin calitatea materialelor şi a execuţiei, punea în evidenţă statutul social-economic şi personalitatea purtătoarei, potrivit www.muzeul-etnografic.ro.

În județul nostru putem spune că lumea încă îmbracă portul tradițional, dar nu ca pe vremuri. Este de apreciat însă că mai sunt tineri care apreciază straiele tradiționale și că le poartă cu diferite ocazii.

„Costumul popular pentru mine nu este doar o simplă îmbrăcăminte ce se ia în zilele de sărbătoare. Costumul popular are viață, are trecut, are râs, joc, voie bună, poate plâns și dezamăgire. Mi-e drag săă îmbrac cămăși vechi, cusute cu mâna de femeile harnice, deoarece acestea sunt vii, sunt făcute cu suflet, cu iubire, cu stăruință și cu drag. Când îmbrac costumul popular simt ca-mi port strămoșii, rădăcinile, nu este sentiment mai frumos.

Majoritatea cămășilor mele sunt moștenite de la mama mea, însă încerc să colecționez cât mai mult, să mă bucur de frumusețea a cât mai multe, pentru că, nu-i asa, ne place să vedem oameni îmbrăcați românește, dar noi nu ne îmbrăcăm. Susținem sus și tare, de multe ori, că unii oameni sunt exemplu, că nu este zi de sărbătoare să nu își ia portul lor și sa meargă la biserică, ori la nunta, ori la joc, dar ne place să privim, să admirăm și atât.

Desigur că este mult mai comod să te îmbraci civil, însă prin port tu te indetifici cu cine și de unde ești, cu trăirile tale și-ale neamului tău. Încurajez pe acestă cale lumea să poarte și costum popular, fie că e din Țara Maramureșului, Chioarului sau a Lăpușului. Nu lăsați să se piarda cojoacele, cămășile, poalele, aveți grija de ele ca de cea mai de preț comoară, pentru că sunt simbolurile rădăcinilor, a familiei și a neamului nostru românesc”, a declarat Avram Ancuța, o tânără din Chiuzbaia.

Laura Melinda Tătăran este studentă la Etnologie, la Facultate de Litere din Baia Mare, și vorbește atât de frumos despre straiele tradiționale, pe care le poartă cu mare drag de atâtea ori. Mărturisirea acestei tinere chiar te pune pe gânduri…

„Pentru mine, portul tradițional reprezintă legătura de peste ani cu strămoșii mei, semnele cusute sunt un alfabet care vorbește despre noi: ce-am crezut, ce-am iubit, ce am fost si ce-am putea fi. Pentru mine povestea de dragoste cu portul tradițional a început cu un dor, un dor de a fi codreancă și trebuie să recunosc și eu am fost invidioasă, pentru că vedeam costume frumoase pe oameni, vedeam obiecte la muzeu frumos expuse sau chiar oameni care le aveau și le foloseau, așa că m-am hotărât să „cotrobăi” și eu în lăzile bunicii și să scot la soare mândrețe de cămăși.

Dacă mă întrebați pe mine, cred că sufletul meu e îmbrăcat în straie tradiționale și, totuși, am rămas cu un gând… cămășile acestea și tot ce au lucrat bătrânii nu sunt de peste 100 de ani, sunt veșnice. Și cine sunt cele care le-au cusut, cine sunt cele care după o zi de muncă, seara au așezat familia și noaptea își făceau haine pe ascuns, să nu mai aibă altă femeie în sat aceleași model? Și câte vremuri au dus aceste cămeși, câte sărbători au prăznuit, cât au îmbrățisat, cât s-au rugat, cât au plâns și cât dor au dus? Cât au jucat, cât au râs și cât au cântat?

Ei bine, ne putem doar imagina, la asta ne îndeamnă fiecare veșmânt îmbrăcat, să visăm, să purtăm memorii cu noi, să ne inspirăm, și să descoperim o altă dimensiune a ceea ce suntem noi. Etnograful, folcloristul, dar şi preotul Simion Florea Marian afirma, la început de secol XXI, faptul că ia s-a născut din rugăciune: „În timpul lucrului, femeile spuneau o rugăciune – Cămara Ta, Mântuitorule, o văd împodobită. Şi îmbrăcăminte nu am ca să intru într-însa. Luminează-mi haina – taina sufletului meu! Şi mă mântuieşte, Mântuitorul meu.  Aşadar – costumul popular era taina sufletului femeii”.

Dacă întindem o ie de mâneci, vom forma o Cruce. Mai mult, florile sau „puii” cusuţi au exprimat întotdeauna o adevărată teologie a simplităţii. O ie nu are nimic în plus şi nimic în minus. Pentru că bunicile noastre au transmis, prin munca acului, emoţii şi sentimente. Nimic nu a fost lăsat la întâmplare. Materialele, broderia, toate sunt simboluri vizuale cu o mare încărcătură. Locurile fiecărei broderii erau stabilite cu stricteţe dumnezeiască. Una este ia femeii măritate, alta a tinerei, alta a văduvei.

Un îndemn la final după ce am îmbrăcat cămașa? Îndrăzniți să visați! Purtați cămeșa românească tradițională. Nu vă inspirați din cele ce le vedeți la televizor, vizitați muzeele, colecțiile personale, citiți cărți, vizitați satele și oamenii care încă duc mai departe meșteșugul și încărcați-vă cu voie bună. Este atât de la modă cămeșa românească încât a inspirat și marile case de modă și a ajuns răspândită în toate colțurile lumii. Este minunat să fii conectat la obiceiuri așa vechi, să vezi de unde îți tragi seva și suflul!”, a declarat Laura Melinda Tătăran.

Sursa foto: Casa Tradițiilor Ieud

Lasă un comentariu