Share
Maramureșul, cu 2196 lei, se află în plutonul codaș al salariilor medii nete

Maramureșul, cu 2196 lei, se află în plutonul codaș al salariilor medii nete

În topul salariilor medii nete lunare conduce București – cu 3.684 de lei și Cluj, cu 3.115 lei – singurele care au 3 ca primă cifră, iar codaș absolut este Vrancea cu 1999 lei, singurul care (încă) are 1 ca primă cifră – arată un studiu privind piața muncii în 2018, realizat de Syndex. Astfel, salariul mediu din București este cu 84% mai mare decât cel din Vrancea. În timp ce salariul mediu din București a crescut cu 12,6% în 2018, cel din Vrancea a crescut numai cu 11,1%.

De altfel, regiunile cu salarii reduse (sud, sud-est și nord-est, precum și unele județe din sud-vest) înregistrează rate de creștere salarială mai mici decât județele unde salariile sunt deja mult peste medie. Bucureștiul are o rată de creștere ceva mai mică decât județele Cluj, Timiș, Brașov sau Sibiu. Dacă diferențele de creștere se mențin, în următorii cinci ani Clujul ar putea ajunge și chiar depăși Bucureștiul din punct de vedere al remunerării medii.

Salarii de peste 2.600 de lei mai sunt în Iași (2.650 lei), Sibiu (2.676 lei), Brașov (2.680 lei), Timiș (2.945 lei), Ilfov (2.913 lei).

Maramureșul  – cu un salariu mediu net de 2196 de lei – se află în plutonul codaș de 19 județe care înregistrează salarii între 2.000 și 2.200 de lei, alături de Suceava, Botoșani, Neamț, Vaslui, Brăila, Buzău, Călărași, Vâlcea, Mehedinți, Caraș-Severin, Hunedoara, Bihor,  Sălaj, Harghita, Covasna, Teleorman, Ialomița.

Angajații din IT și din intermedieri financiare și asigurări au în continuare cele mai mari salarii medii. Creșteri salariale consistente au fost înregistrate în sectorul construcții, care se confruntă cu presiuni importante pe piața muncii, și în activitățile de servicii administrative și suport, care cuprinde în mare parte activități de outsourcing.

Chiar dacă salariile au crescut în toate sectoarele mari de activitate, creșterile din sectorul public (administrație si apărare, învățământ, sănătate și asistență socială) sunt deosebit de ridicate, guvernul având în acest sens o politică explicită de eficientizare a activității (retenția personalului și atragerea de candidați performanți) și de impulsionare a creșterii economice generale. În această ultimă privință, ecuația are cel puțin două necunoscute: în primul rând, măsura în care creșterile salariale din sectorul public vor împinge indirect, prin mecanismul pieței muncii, salariile în sus și în sectorul privat; în al doilea rând, măsura în care creșterile salariale impulsionează producția internă și nu alimentează creșterea accelerată a importurilor de bunuri de consum, notează realizatorii studiului.

La nivelul industriei prelucrătoare, remunerarea medie a crescut în 2018 mai ales în sectorul fabricării mijloacelor de transport (cu excepția automobilelor) și în sectorul fabricării produselor de cocserie și a produselor obținute din prelucratea țițeiului. General vorbind, decalajele între sectoarele industriei prelucrătoare se măresc în mod evident, creșterile din sectoarele cu salariile cele mai mici (mobilă, îmbrăcăminte, pielărie) fiind sub medie.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu