A fost cioban, autodidact, cărăuș de cărți și unul dintre cele mai neobișnuite personaje ale istoriei românești. Badea Cârțan n-a avut funcții și nici avere, dar a trecut Carpații de nenumărate ori cu cărți în desagi și a mers pe jos până la Roma pentru a vedea Columna lui Traian. La 7 august 1911, viața lui se încheia la Poiana Țapului, cu șapte ani înainte de Marea Unire pe care și-o dorise atât de mult.
Gheorghe Cârțan s-a născut la 24 ianuarie 1849, în Oprea-Cârțișoara, la poalele Munților Făgăraș. Nu a avut parte de școală în sensul obișnuit al cuvântului. A crescut cu oile, iar cititul l-a descoperit mai târziu, ca autodidact. Tocmai această întâlnire târzie cu lumea cărților avea să-i schimbe viața.
A început să treacă munții între Transilvania și România și să ducă înapoi cărți și tipărituri destinate românilor ardeleni. Volumele ajungeau la țărani, profesori, preoți și tineri care doreau să citească în limba română. Activitatea lui a atras în repetate rânduri atenția autorităților austro-ungare. A fost urmărit, percheziționat, arestat, iar mii de cărți i-au fost confiscate. Sursele biografice vorbesc despre cantități uriașe de volume transportate de-a lungul anilor, chiar dacă cifrele exacte diferă de la o lucrare la alta.
Dar întâmplarea care l-a transformat într-o legendă a început în ianuarie 1896. Badea Cârțan voia să vadă cu ochii lui Columna lui Traian. Pentru el, monumentul de la Roma nu era doar o piesă de istorie antică, ci o legătură directă cu trecutul despre care citise. Așa că a făcut ceea ce pentru un om de astăzi pare aproape neverosimil: a plecat spre Roma pe jos.
A pornit la 3 ianuarie și a ajuns în capitala Italiei după aproximativ 43 de zile. Relatările păstrate despre călătorie spun că ar fi rupt pe drum patru perechi de opinci. În desagă ducea și un pumn de pământ de acasă, împreună cu boabe de grâu, pe care voia să le lase simbolic lângă Columna lui Traian. Ajuns la monument, a presărat pământul și grâul, apoi, epuizat de drum, s-a culcat la baza Columnei.
Dimineața, imaginea țăranului îmbrăcat în port tradițional, dormind lângă monumentul pe care erau sculptați dacii de acum aproape două milenii, i-a uimit pe trecători. De aici s-a născut celebra exclamație care avea să-l urmărească toată viața: „Un dac a coborât de pe Columnă!” Presa italiană s-a interesat de povestea lui, iar simplul cioban din Cârțișoara a ajuns pentru o vreme o mică celebritate la Roma.
A fost sprijinit acolo de diplomatul și scriitorul Duiliu Zamfirescu și a intrat în cercuri culturale și universitare italiene. Pentru cei care îl întâlneau, apariția lui era greu de uitat: un om venit pe jos din Transilvania, îmbrăcat în straie țărănești, care vorbea despre cărți, istorie și legătura românilor cu Roma.
Și Roma nu a rămas singura sa mare călătorie. Badea Cârțan a ajuns ulterior la Paris, Viena și din nou în Italia, iar biografia sa consemnează și drumuri spre alte mari centre europene. În România a cunoscut personalități ale epocii și a frecventat locuri care pentru el reprezentau adevărate temple ale cunoașterii: Academia Română, Ateneul, muzeele și universitatea. Printre oamenii pe care i-a întâlnit s-au numărat V.A. Urechia, Nicolae Iorga, George Coșbuc și Spiru Haret.
Ultimii ani i-au fost însă tot mai grei. Drumurile peste munți, frigul și efortul fizic i-au slăbit sănătatea. În 1911 a ajuns la Poiana Țapului, unde a fost găzduit și îngrijit, dar starea sa s-a agravat. A murit acolo la 7 august, la vârsta de 62 de ani.
A fost înmormântat la Sinaia. Pe mormânt a rămas o inscripție care rezumă poate mai bine decât orice biografie lumea în care a trăit și lucrul în care a crezut: „Badea Cârțan doarme aici visând întregirea neamului său.” Nu a mai apucat să vadă 1 Decembrie 1918.
Astăzi, la Cârțișoara există un muzeu memorial care îi păstrează numele, fotografiile, obiectele și o parte dintre cărțile care au supraviețuit confiscărilor. Și poate că acesta este detaliul cel mai potrivit pentru povestea lui: omul care a petrecut ani întregi cărând cărți peste munți a ajuns, în cele din urmă, el însuși într-o pagină de istorie.
Vasile Petrovan
