La 4 iunie 1920, în Palatul Marele Trianon de la Versailles era semnat Tratatul de Pace dintre Puterile Aliate și Ungaria, unul dintre cele mai importante documente din istoria României moderne. Pentru români, acest tratat nu a însemnat realizarea unirii propriu-zise, ci recunoașterea ei pe plan internațional. Prin acest act diplomatic, marile puteri ale vremii au confirmat juridic unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România. Tratatul a intrat în vigoare la 26 iulie 1921.
De multe ori se spune că Trianonul „a dat” Transilvania României. În realitate, lucrurile au stat altfel. Unirea a fost hotărâtă de reprezentanții românilor la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918. Tratatul de la Trianon nu a creat această realitate, ci a recunoscut-o oficial în dreptul internațional, după încheierea Primului Război Mondial. Pentru România, documentul a reprezentat confirmarea diplomatică a unuia dintre cele mai importante idealuri naționale, și anume formarea statului român unitar.
Puțini își mai amintesc astăzi că Maramureșul nu a fost doar un beneficiar al unirii, ci unul dintre participanții activi la realizarea ei. La 1 Decembrie 1918, în paralel cu evenimentele de la Alba Iulia, la Sighetu Marmației a avut loc o mare adunare națională a românilor maramureșeni. Participanții au votat unirea necondiționată cu România și au transmis clar dorința lor de a face parte din noul stat român. Mai mult decât atât, delegații maramureșeni au avut un rol aparte la Alba Iulia. Relatările istorice arată că aceștia au deschis defilarea delegațiilor, au purtat unul dintre cele mai mari drapele și au avut onoarea de a fi printre primii care și-au depus acreditările în Sala Unirii. Pentru oamenii din satele Maramureșului de acum mai bine de un secol, participarea la Marea Unire nu a fost o simplă formalitate politică. A fost expresia unei aspirații păstrate generații la rând.
Istoria are însă și nuanțe mai puțin cunoscute. Deși Tratatul de la Trianon a recunoscut unirea Maramureșului cu România, frontiera stabilită ulterior a lăsat o parte importantă a Maramureșului istoric dincolo de râul Tisa. Astfel, numeroase comunități românești au rămas în afara granițelor României. Tocmai de aceea, la Alba Iulia, unii delegați maramureșeni au insistat ca idealul unirii să includă și teritoriile românești de peste Tisa. Pentru ei, problema nu a fost doar una administrativă, ci una de identitate și apartenență. Această realitate explică de ce, pentru maramureșeni, Trianonul este privit adesea cu sentimente amestecate, cu bucuria recunoașterii unirii și tristețea despărțirii de o parte a vechiului Maramureș istoric.
La peste un secol de la semnare, Tratatul de la Trianon rămâne, totuși, unul dintre documentele fundamentale ale statului român modern. El a confirmat în fața lumii ceea ce românii deciseseră deja la Alba Iulia și a stabilit cadrul juridic internațional al României Mari. Pentru generațiile care au trăit acele vremuri, tratatul a reprezentat încununarea unui lung efort politic, diplomatic și militar. Pentru Maramureș, data de 4 iunie nu este doar o filă din manualul de istorie. Este ziua în care opțiunea exprimată de maramureșeni la Alba Iulia și la Sighetu Marmației a primit recunoaștere internațională. Este ziua în care un vis politic a devenit realitate juridică.
Iar dacă la Alba Iulia s-a rostit voința românilor, la Trianon aceasta a fost consemnată oficial în documentele care au redesenat harta Europei după Primul Război Mondial. Pentru Maramureș și pentru România, acesta rămâne unul dintre momentele definitorii ale secolului XX.
Sursa FOTO: mvu.ro
Vasile Petrovan
Citește și:
3 iunie 2026 – Rafael Nadal împlinește 40 de ani
