Dan Grigore împlinește astăzi 83 de ani. Dincolo de marile scene, de întâlnirea cu Sergiu Celibidache și de numeroasele distincții, povestea lui începe simplu: cu un copil care descoperea pianul și încerca să reproducă melodiile auzite în jurul său.
Înainte de Bach, Beethoven sau Enescu, Dan Grigore a cântat ceea ce putea înțelege un copil. Prima melodie pe care ar fi reușit să o redea coerent la pian a fost Imnul Regal. La scurt timp, folosind numai două degete, a încercat să reproducă melodia populară „Du-mă acasă, măi tramvai!”, auzită la radio. Studiul adevărat al pianului a început la șase ani, cu Eugenia Ionescu, iar mai târziu a ajuns sub îndrumarea unor profesori care au format generații întregi de muzicieni: Florica Musicescu, Mihail Jora și Cella Delavrancea.
La numai 14 ani, a urcat pe scena Sălii Dalles într-un concert dedicat muzicii lui George Enescu. După spectacol, în cabina tânărului pianist a intrat un domn elegant, care l-a felicitat și i-a spus că poate avea un viitor important, cu condiția să rămână serios. Vizitatorul era scriitorul și epigramistul Păstorel Teodoreanu, iar Dan Grigore avea să păstreze mult timp amintirea acelei întâlniri neașteptate.
O altă întâmplare greu de imaginat astăzi este că, între 1961 și 1965, tânărul muzician a primit, printr-o bursă oferită de Maria Cantacuzino-Enescu, dreptul de a studia chiar la pianul lui George Enescu. A urmat apoi cursuri la Leningrad, actualul Sankt Petersburg, la București și la Viena, devenind laureat al Concursului Internațional „George Enescu” și al competiției de pian de la Montreal.
Drumul său nu a fost însă unul lipsit de obstacole. În timpul regimului comunist, cariera internațională i-a fost limitată, după ce a refuzat colaborarea cu Securitatea. Nu i s-a permis să accepte unele burse importante și, pentru o perioadă, a fost îndepărtat și de la catedră. După 1989, a revenit în marile săli de concert și a încercat să îi readucă pe scena Ateneului Român pe artiștii români plecați în străinătate. Tot atunci a reluat campania „Dați un leu pentru Ateneu”, destinată restaurării clădirii.
Una dintre întâlnirile decisive ale carierei sale a fost cea cu Sergiu Celibidache. În 1996, Dan Grigore a susținut trei concerte alături de Filarmonica din München, sub conducerea marelui dirijor român, care îi aprecia în mod deosebit muzicalitatea și libertatea interpretării.
Dan Grigore nu a rămas doar pianistul aflat în lumina reflectoarelor. A fost profesor, eseist, om de radio și televiziune și un povestitor cu umor, capabil să vorbească despre muzică fără să o închidă într-un limbaj destinat doar specialiștilor. La 83 de ani, continuă să fie unul dintre reperele culturii românești, un artist pentru care pianul nu a fost niciodată un instrument al demonstrației, ci un mod de a spune, fără cuvinte, ceva adevărat despre om.
Vasile Petrovan
