La data de 25 aprilie, calendarul istoric al Maramureșului readuce în atenție figura lui Gavrilă Mihali Ștrifundă, primar al orașului Borșa în anii de după cel de-Al Doilea Război Mondial și una dintre vocile puternice ale regiunii într-un moment de mari frământări politice.
În perioada de după război, Europa trecea prin schimbări rapide de frontiere și influențe politice. În acest context, Maramureșul a devenit ținta unor planuri de reorganizare teritorială. În ianuarie 1945, o mișcare sprijinită de sovietici, cunoscută sub numele de „Congresul Poporului din Maramureș”, a încercat alipirea Maramureșului istoric la Ucraina Subcarpatică. Avocatul Ion Odoviciuc, instalat ca autoritate locală de facto la Sighet, a proclamat unilateral această schimbare și a introdus chiar măsuri administrative prin care limba ucraineană urma să înlocuiască limba română.
În fața acestor decizii, reacția comunităților locale a fost fermă. La 5 martie 1945, Gavrilă Mihali Ștrifundă, aflat atunci în funcția de primar al Borșei, a coordonat o mobilizare amplă. Aproximativ 2.500 de oameni din zonă, în majoritate țărani, au pornit spre Sighet. Coloana era însoțită de animale de muncă, mijloace de transport și armament recuperat din zona Pasului Prislop, într-un marș care exprima opoziția față de schimbarea impusă. În fruntea acestui grup se afla chiar Ștrifundă, călare pe un cal alb, imagine care a rămas în memoria locală. La Vadu Izei, grupul a fost oprit de forțele sovietice aflate în zonă. Situația era tensionată, însă discuțiile purtate între liderul maramureșean și ofițerii sovietici au dus la evitarea unui conflict armat. În urma acestor evenimente, autoritățile instalate de Congresul de la Sighet au fost înlăturate, iar administrația a fost preluată de reprezentanți trimiși de la București. În locul lui Odoviciuc a fost numit avocatul Iulian Chitta, iar Maramureșul a rămas în componența României.
Pentru rolul său din acea perioadă, Gavrilă Mihali Ștrifundă a intrat ulterior în atenția noilor autorități comuniste. În 1949 a fost arestat și condamnat pentru „uneltire contra ordinii sociale”, fiind trimis la muncă forțată la Canalul Dunăre–Marea Neagră. A fost eliberat în 1951, dar în 1958 a fost arestat din nou, de această dată pentru „instigare publică”, primind o condamnare de 8 ani de închisoare. A murit în detenție, în anul 1961, la Botoșani.
După ani, în 1969, rămășițele sale au fost aduse înapoi la Borșa și reînhumate în locul natal. În oraș, memoria sa a fost păstrată prin ridicarea unei statui în parcul central, ca semn de recunoaștere pentru rolul său în acele momente istorice. În tradiția locală a rămas și un fragment din discursul său, transmis din generație în generație, în care vorbea despre legătura cu pământul natal și apartenența la România, idee care a devenit simbol pentru comunitate.
Astăzi, Gavrilă Mihali Ștrifundă este amintit ca o figură legată de un moment în care deciziile istorice s-au intersectat cu voința oamenilor din Maramureș, iar comunitățile locale au jucat un rol direct în apărarea direcției în care au ales să rămână.
Sursa FOTO: Arhivă/Ziarul de Borșa
Vasile Petrovan
Citește și:
Moștenirea lui Ilie Lazăr a fost cinstită la Giulești cu personalități marcante ale culturii și istoriei
