Pe 24 ianuarie 1859, românii au trăit unul dintre acele momente rare în care istoria se schimbă cu o decizie curajoasă. Este ziua în care Moldova și Țara Românească au ales să meargă pe același drum, punând bazele României moderne. Unirea Principatelor nu a fost un gest simplu și nici unul întâmplător, ci rezultatul unor ani de speranțe, tensiuni și lupte politice purtate cu multă inteligență.
Contextul european a contat enorm. După Războiul Crimeii, marile puteri ale vremii au decis, prin Tratatul de Pace de la Paris din 1856, ca viitorul Principatelor Române să nu mai fie decis din umbră. Românii urmau să fie întrebați ce își doresc. Așa au apărut Adunările ad-hoc, organisme speciale, create tocmai pentru a arăta voința poporului.
În Țara Românească, ideea unirii a prins repede rădăcini. În Moldova, însă, lucrurile au fost mai complicate. Unii se temeau că Unirea va slăbi Moldova, că Iașul va pierde influență și că echilibrul se va rupe. De cealaltă parte erau unioniștii, oameni care vedeau mai departe de granițele vremii, printre ei fiind Alexandru Ioan Cuza și Mihail Kogălniceanu.
Alegerile pentru Divanul ad-hoc al Moldovei au fost marcate de scandal. Nicolae Vogoride, aflat la conducerea administrației moldovene, a încercat să oprească Unirea prin fraudarea votului. Planul său a ieșit însă la iveală după ce scrisorile în care recunoștea totul au ajuns în presă. Europa a reacționat, iar alegerile au fost reluate, de data aceasta corect. Rezultatul a arătat covârșitor că moldovenii își doreau Unirea.
Chiar și așa, marile puteri au acceptat doar o soluție de compromis, adică o unire parțială. Două principate, cu două administrații, dar cu instituții comune. Era puțin, dar suficient pentru ca românii să găsească soluția.
Soluția a venit la începutul anului 1859, într-un moment în care românii au ales mai degrabă istețimea decât confruntarea. La 5 ianuarie, la Iași, deputații Moldovei l-au ales domnitor pe Alexandru Ioan Cuza, un om cunoscut pentru ideile sale reformatoare și pentru sprijinul acordat unirii. Alegerea a fost unanimă.
Privirile s-au mutat apoi spre București. Acolo, presiunile și jocurile politice erau mai complicate, iar marile puteri urmăreau cu atenție fiecare pas. Totuși, în ziua de 24 ianuarie 1859, Adunarea Electivă din Țara Românească a luat o decizie curajoasă și neașteptată alegându-l domnitor tot pe Alexandru Ioan Cuza. În felul acesta, fără proclamări solemne și fără conflicte deschise, cele două principate au ajuns să aibă același conducător, iar Unirea a devenit realitate.
De aici înainte, drumul nu a fost lipsit de obstacole, dar nu mai putea fi oprit. Cuza a dus o luptă diplomatică intensă pentru ca marile puteri să accepte situația creată și, în același timp, a început reforme importante care să lege definitiv cele două țări. În 1862, Moldova și Țara Românească au avut un singur guvern, o singură capitală și un singur nume: România.
De aceea, 24 ianuarie rămâne o zi cu greutate în calendar. Este ziua în care românii au dovedit că, atunci când găsesc înțelepciunea de a merge împreună, pot schimba cursul istoriei.
Vasile Petrovan
