19–20 iunie 1987, ziua în care a fost demolată Biserica „Sfânta Vineri”– Hereasca - 1 oră în urmă
Prognoza meteo Maramureș, vineri 19 iunie 2026 - 2 ore în urmă
Autorulota ZU ajunge la Baia Mare: Mihai Morar, Daniel Buzdugan și Emma transmit live din inima orașului - 2 ore în urmă
La nici 10 ani, băimăreanca Zeea Mațan impresionează la Campionatul Mondial de Fitness - 11 ore în urmă
Scandal fără precedent în PNL: acuzații de „vot impus” și acțiune în instanță - 13 ore în urmă
Tabăra de vară „Spria 4 Fun” își deschide porțile pentru copiii din Maramureș - 13 ore în urmă
„Muzeograf pentru o zi” la Sighetu Marmației: trei membre ale Cercului de Istorie Gemina au susținut lecții de istorie pentru elevii ciclului primar - 14 ore în urmă
Inspectoratul de Jandarmi Județean Maramureș : urme proaspete de urs în zona Cavnic - 14 ore în urmă
Liceul Internațional Baia Mare: bilanțul premiilor obținute de elevi la concursurile de interpretare pianistică - 14 ore în urmă
Sportivi ai echipei de baschet WildCats Baia Mare, convocați în cadrul lotului regional al Federației Române de Baschet - 15 ore în urmă
În Cufoaia s-a desfășurat, în a doua zi de Paști, un obicei de primăvară străbun, dedicat celui mai harnic plugar
Luni, 13 aprilie, în a doua zi de Paști, în Cufoaia s-a organizat a VI-a ediție a obiceiului străbun „Căruțul din Cufoaia”.
Acesta este un obicei de primăvară, consacrat celui mai harnic plugar, care introduce primul plugul în brazdă. Se aseamănă cu „Udătoriul”, însă are numeroase elemente particularizante.
După acest moment, la Căminul Cultural a fost joc, voie bună și bucate alese.
„Căruțul din Cufoaia” nu este doar un obicei – este o emoție, o întoarcere acasă, la rădăcini.
Ajuns la cea de-a VI-a ediție, acest moment adună oamenii laolaltă și readuce la viață satul de odinioară, cu poveștile lui, cu jocul și cu bucuria simplă, dar sinceră.
În spatele acestui ritual stă respectul pentru muncă și pentru omul harnic, cel care deschide drumul aratului. Este felul comunității de a spune „mulțumim” și, în același timp, o rugăciune tăcută pentru roade bogate și zile mai bune.
Pregătirile încep cu o săptămână înainte și fiecare detaliu capătă sens: rotițele, plugul, funia, steagul. Feciorii își asumă rolurile cu mândrie – „boii” care trag căruțul, „Mânătorul” cu biciul și „udătorii” cu gălețile pline. Toți devin parte dintr-o poveste care se repetă, dar nu îmbătrânește niciodată.
Înainte de drum, sunt primiți cu căldură în casa celui sărbătorit, ca într-o familie. Apoi pornesc spre ogor, unde pașii lor devin ritual: înconjoară pământul, așază jugurile și rostesc rugăciuni pentru binecuvântarea țarinei.
Când alaiul se întoarce pe ulițe, satul prinde viață. Râsete, strigăte, stropi de apă și multă voie bună. „Udatul” fuge, dar nu scapă niciodată – și poate că nici nu vrea, pentru că în jocul acesta se ascunde bucuria copilăriei și a comunității.
„Căruțul din Cufoaia” este, în esență, despre oameni. Despre legături, despre muncă, despre credință și despre frumusețea lucrurilor simple, care ne țin împreună, transmite Descoperă Țara Lăpușului.
Foto – Descoperă Țara Lăpușului








