Un proiect început în 2022 ajunge la final. Baia Mare are 46 de stații noi pentru mașinile electrice - 1 oră în urmă
Renumitul artist Ion Petreuș ar fi împlinit astăzi 81 de ani - 2 ore în urmă
Lucrările pentru extinderea rețelei de gaze naturale continuă în Băița - 3 ore în urmă
Două investiții noi la Sighetu Marmației: o creșă cu 70 de locuri și o bază sportivă modernă în zona Făget - 3 ore în urmă
Dublă avertizare în Maramureș: Cod galben de furtuni și risc de viituri pe Vișeu, Iza și Lăpuș - 6 ore în urmă
Podul peste râul Lăpuș, de la Rogoz, trebuie reconstruit. Până atunci se pregătește o variantă provizorie - 7 ore în urmă
În apropierea Vârfului Pop Ivan din Munții Maramureșului a fost sfințit „Refugiul Speranței” - 9 ore în urmă
Centrul multifuncțional al Memorialului Victimelor Comunismului se deschide sâmbătă la Sighetu Marmației - 10 ore în urmă
Jazzul iese în stradă la Baia Mare: două seri de concerte gratuite în Piața Libertății - 10 ore în urmă
Fără vechime pentru cinci dintre posturi. Spitalul „Dr. Nicolae Rușdea” din Baia Mare face angajări - 10 ore în urmă
Nemulțumirile polițiștilor: Caravana protestelor pornește din Baia Mare către Capitală, cu opriri în reședințele de județ (FOTO)
Polițiștii anunță un protest inedit, practic o caravană care începe în Baia Mare, va parcurge reședințele de județ, având ca destinație Capitala.
Reprezentanții Federației Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual au anunțat că, în lipsa unui răspuns favorabil la revendicările lor, în principal, OUG nr. 226/30.12.2020, dar și de alte acte normative, demarează în această săptămână seria protestelor, în cadrul Caravanei Confederației Sindicale Naționale Cartel Alfa, al cărei membru sunt.
În fapt, caravana pleacă din Baia-Mare, cu opriri în municipii-reședințe de județ, urmând a ajunge în București, unde vor fi organizate proteste la Cotroceni. Alte caravane, care vor pleca din țară, vor mai picheta, ca punct final: Ministerul Muncii, Ministerul Finanțelor, Ministerul Afacerilor Interne, Guvernul României și Administrația Prezidențială, au anunțat reprezentanții FSNPPC/SNPPC.
„Acțiunile noastre sindicale, coroborate cu cele al CNS Cartel Alfa, vor dura până la finalul lunii februarie, cu respectarea legislației specifice stării de alertă. În funcție de evoluția situației medico-sanitare, de legislația incidentă și de modul de soluționare a revendicărilor, din luna martie protestele ar putea fi înghețate sau ar putea fi extinse la dimensiuni de amploare, după caz”, au arătat sindicaliștii.
# Lista revendicărilor
În temeiul legislației privind dialogul social, sindicaliștii aduc la cunoștința opiniei publice din România principalele revendicări specifice Federației, transmise oficial Guvernului:
1. abrogarea art. I din OUG 226/2020, prin care se anulează aplicarea etapizată a Legii-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (art. 38), de la 1 ianuarie 2021;
2. abrogarea art. VIII (7) din OUG 226 / 2020 care anulează indexarea pensiilor militare de stat, cu rata inflației, de 3,8%, în cursul acestui an, prin derogare de la Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat;
3. majorarea, la plafonul permis de Legea 153/2017, de 25%, a sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică – acordat în prezent, diferențiat, în cuantumuri reduse chiar până la nivelul de 5%, polițiștilor judiciariști, specialiștilor din structurile de investigații criminale, de combatere a criminalității organizate, de acțiuni și intervenții speciale, din centrele de arest-transfer, criminaliștilor etc.);
4. majorarea normei lunare de hrană acordate personalului MAI, dat fiind faptul că actuala valoare nu a fost actualizată cu indicii prețurilor de consum ai produselor alimentare, așa cum aceștia sunt stabiliți de Institutul Național de Statistică;
5. încadrarea în condiții de muncă mai avantajoase a personalului contractual din cadrul MAI, care este tratat neunitar și discriminatoriu din acest punct de vedere, conform actualelor reglementări;
6. acordarea unui supliment salarial pentru risc medical și angajaților din Ministerul Afacerilor Interne, aflați, încă din data de 16 martie 2020, în prima linie a combaterii și prevenirii efectelor pandemiei medicale, deoarece își expun zilnic sănătatea acestui pericol, prin prisma misiunilor efectuate și a contactului permanent cu diverse categorii de persoane, simptomatice sau asimptomatice (precizăm că avem peste 12.000 de colegi care au contactat noul coronavirus și alți 30 care au decedat în acest context).
DirectMM.ro














