Problemele de pe strada Victoriei din Baia Mare amână recepția lucrărilor de modernizare
După mai bine de doi ani de lucrări, modernizarea străzii Victoriei din Baia Mare continuă să provoace nemulțumiri în rândul locuitorilor. Problemele legate de accesul la proprietăți, unele lucrări executate necorespunzător și aspectele privind siguranța circulației au determinat administrația locală să anunțe că recepția investiției va avea loc numai după remedierea tuturor neconformităților.

În urma sesizărilor primite de la cetățeni, reprezentanții municipalității au efectuat ieri, 23 octombrie, o nouă verificare pe teren, alături de constructor și de locuitorii din zonă. Au fost analizate problemele semnalate, în special cele privind accesul la proprietăți, și au fost stabilite măsurile necesare pentru corectarea acestora. Lucrările executate necorespunzător vor fi refăcute pe cheltuiala constructorului.
Pentru aplicarea soluțiilor tehnice va fi implicat și proiectantul, urmând să fie emisă o dispoziție de șantier. Printre intervențiile necesare se numără și aducerea la nivelul corespunzător a capacelor căminelor de vizitare. O atenție suplimentară va fi acordată siguranței circulației. Semnalizarea pistelor pentru biciclete va fi clarificată în intersecții și în apropierea stațiilor de autobuz, iar pe podul peste Valea Borcutului vor fi montați stâlpișori cu semnalizare luminoasă. Totodată, iluminatul public va fi suplimentat în zonele în care trotuarele se află mult sub nivelul carosabilului.

În paralel, continuă lucrările de finalizare a investiției. Sunt prevăzute realizarea marcajelor rutiere, montarea stațiilor de autobuz și a mobilierului stradal, amenajarea spațiilor verzi și plantarea arborilor. Pe tronsonul dintre Pronto și VIVO urmează asfaltarea pistelor de biciclete, finalizarea bordurilor și a pavajului, turnarea stratului de uzură și amenajarea piațetei de la Unic, inclusiv aducerea carosabilului la cota prevăzută în proiect.

Administrația locală recunoaște că termenele estimate pentru finalizarea lucrărilor nu au fost realiste și susține că documentația tehnică inițială a necesitat modificări repetate ale soluțiilor de execuție. Modernizarea străzii Victoriei, începută în 2024, reprezintă una dintre investițiile importante în infrastructura rutieră a municipiului. Cu toate acestea, durata șantierului și problemele apărute pe parcurs au generat numeroase nemulțumiri în rândul băimărenilor.
Deocamdată, nu a fost anunțată o nouă dată pentru recepția lucrărilor. Municipalitatea susține că investiția nu va fi recepționată înainte ca deficiențele constatate să fie remediate, astfel încât strada să poată fi utilizată în condiții corespunzătoare de siguranță și funcționalitate.
Vasile Petrovan
Citește și:
În Ferești se va inaugura Centrul Social-Cultural „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”







