Aproape 200 de șefi de promoție din Maramureș au fost premiați
Aproape 200 de șefi de promoție din județul Maramureș, absolvenți ai anului școlar 2025-2026, au fost premiați de Consiliul Județean Maramureș, în cadrul unei festivități organizate alături de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Maramureș.
Evenimentul a fost dedicat elevilor care au obținut cele mai bune rezultate la finalul ciclului de învățământ și a pus în valoare munca, disciplina și perseverența acestora de-a lungul anilor de studiu.
Reprezentanții Consiliului Județean Maramureș au transmis că performanța acestor tineri reprezintă un motiv de mândrie pentru județ, dar și o responsabilitate pentru autorități, care trebuie să contribuie la crearea unor condiții pentru ca aceștia să își poată construi un viitor în Maramureș.
Mesajul adresat absolvenților a fost ca aceștia să își continue studiile și să își urmeze ambițiile, inclusiv în afara județului, dar să aibă motive să se întoarcă acasă.
Felicitări tuturor și mult succes!
Citește și
Colegiul Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare devine școală-pilot pentru elevii de clasa a XII-a











1 Comentariu în această postare
Adriana
Nu mi se pare corect ca cei de la licență și master să nu fie luați în considerare deoarece și noi am învățat ca să ajungem la performanta de a fi șefi de promoție.
Nu este ca și cum am fi primit notele de la examene cadou 😔😔😔