Share
ISU Maramureș anunț important

ISU Maramureș anunț important

Departamentul pentru Situații de Urgență anunță organizarea unui exercițiu național pentru testarea sistemului de alarmare a populației. Acțiunea va avea loc miercuri, 4 martie 2026, între orele 10:00 și 11:00, iar sirenele vor fi pornite în toată țara pentru verificarea funcționării acestora:

„Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă anunţă că miercuri, 04.03.2026, între orele 10:00 şi 11:00, va avea loc un exercițiu naţional, pentru verificarea funcţionării corespunzătoare a sistemului de alarmare a populaţiei.
Populația nu trebuie să intre în panică, fiind vorba doar despre un exercițiu, ce are ca scop cunoașterea semnificației semnalelor de alarmare și a măsurilor ce trebuie adoptate în situația manifestării unor factori de risc.

Durata fiecărui semnal de alarmare, pentru toate mijloacele de alarmare, este următoarea:

✓ Semnalul ALARMĂ LA DEZASTRE se compune din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune din 5 sunete a 8 secunde fiecare, cu pauză de 5 secunde între acestea;

✓ Semnalul PREALARMĂ AERIANĂ se compune din 3 sunete a 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune din 3 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 6 secunde între acestea;

✓ Semnalul ALARMĂ AERIANĂ se compune din 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune din 15 sunete a câte două secunde fiecare, cu pauză de două secunde între acestea;

✓ Semnalul ÎNCETAREA ALARMEI se compune dintr-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de două minute. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune dintr-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de un minut.”

Autoritățile subliniază că este vorba doar despre un exercițiu, iar populația nu trebuie să intre în panică. Scopul acțiunii este ca oamenii să recunoască semnalele de alarmare și să știe cum să reacționeze în cazul unei situații reale de urgență.

Vasile Petrovan


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.







Lasă un comentariu