Noi reguli pentru șoferi: permisul ar putea fi redobândit mai repede dacă sunt plătite datoriile - 18 secunde în urmă
150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși - 24 minute în urmă
Starea drumurilor în Maramureș - 1 oră în urmă
Prognoza meteo Maramureș, joi 19 februarie 2026 - 3 ore în urmă
19 februarie1939, s-a născut Irina Loghin - 3 ore în urmă
Lecții de la polițiști pentru elevi - 13 ore în urmă
Cercetare etnografică în Săpânța: 96 de ani de amintiri și tradiții păstrate de Anuța Ștețca - 13 ore în urmă
S-a stabilit clasamentul final al fazei județene a Campionatului Național pentru juniori 4 - 14 ore în urmă
Președinta ICCJ, Lia Savonea, susține că și-a pierdut independența - 15 ore în urmă
Aproape 60 de mașini verificate într-o singură zi în Sighet - 15 ore în urmă
A fost „Joc la șură” în Coruia; Participanții îmbrăcați în port popular, preparatele delicioase, muzica tradițională și voia bună au făcut din eveniment o reușită
Sâmbătă, 14 octombrie, un eveniment frumos s-a desfășurat în localitatea Coruia. Mai exact, a fost „Joc la șură” în Joseni la familia Țicală.
Participanții îmbrăcați în port popular, preparatele delicioase, muzica tradițională și voia bună au făcut din eveniment o reușită.
„Cu scopul conservării și revitalizării dansului popular de odinioară, în zi de sărbătoare, de Cuvioasa Parascheva, ne-am adunat să facem joc. Așa cum era odinioară în orice gospodărie tradițională șura avea funcții multiple. Pe lângă faptul că era anexa unde se depozita fânul și alte bucate pentru animale, în șură se petreceau toate etapele de trecere: uspățul pruncului botezat, uspățul de nuntă, danțu’ organizat ca moment de bucurie, socializare și chiar trecerea spre lumea fără dor a celui care părăsea lumea pământească.
Astăzi, pe „fața șurii” am jucat acompaniați de un taraf tradițional condus de Sorin Gheduț format din ceteră, contră și gordună, iar în șură i-am omenit pe cei care ne-au trecut pragul cu bucate tradiționale. Socăcițele Otelica Ținte, Gladorița Petrică, Daniela Cupșa, Maria Zorica Țicală au pregătit „de îmbucat” după o gură de horincă platouri cu slănină, cârnaț, brânză și caș de oi și pită coptă pă vatră. Nu au lipsit nici pancovele atât de apreciate pe care draga mea bunică, Lenuța Cupșa, le face de fiecare dată. La acest eveniment am avut și un guiaș făcut în căldare de măcelarul Claudiu Moje și la urmă „purcei de cureti”.
Părintele paroh, Augustin Homorodan, a binecuvântat masa însoțit de diacul bătrân al bisericii noastre, Gheorghe Avram”, a declarat Diana Denisa Țicală, organizatorul evenimentului. Precizăm că de curând a fost ziua sa, iar cu acest prilej și-a dorit să facă ceva frumos pentru comunitate alături de familia sa.
Alături de taraful tradițional, Sofia Anamaria Orzac în vârstă de doar 7 ani a adus voia bună celor prezenți prin cântecele interpretate.
A fost cu adevărat o zi reușită, un eveniment în care oamenii s-au simțit bine și au socializat ca pe vremuri.
Lavinia-Codruța HERMAN
Foto – Marius Ionuțaș

Citește și










