Apreciem mult tinerii care încearcă să ducă mai departe tradițiile și obiceiurile noastre, care îmbracă portul popular cu mândrie, care nu se rușinează de credința străbună și îi apreciază pe bătrânii noștri înțelepți, dorind să le afle poveștile și să transmită mai departe învățăturile primite.
Azi vă prezentăm o tânără simplă, dar muncitoare și foarte iubitoare de tradiții și tot ceea ce înseamnă cultura populară. Se numește Diana Denisa Țicală, are 28 de ani și este din Țara Chioarului, din satul Coruia. A studiat etnologia, iar acum încearcă să ne transmită și nouă ce a învățat. Bineînțeles, primul model pentru ea a fost familia, bunicii jucând un rol deosebit în evoluția sa.
„Sunt absolventă a Facultații de Litere, Studii Culturale Etnologie nivel licență și Etnoturism nivel masterat, din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord Baia Mare.
Dacă mă întrebați de unde pasiunea mea pentru tradiții, folclor, port popular și tot ceea ce înseamnă cultura populară românească v-aș spune că așa m-am născut. Sunt unicul copil al familiei și unica nepoată pentru bunicii materni fapt ce mi-a oferit o atenție sporită și poate o doză mai mare de iubire și grijă.
Crescând cu bunicii și ascultând seara înainte de culcare poveștile bunicului, multe dintre ele întâmplări adevărate din copilăria și tinerețea lui, mă imaginam protagonista vreunei întâmplări și mă transpuneam în acea lume atât de diferită. Bunicul era pasionat de literatură, dar și lirica populară și astfel adesea îmi recita versuri populare (strigături din joc, de la nuntă), cântece de cătănie, orația de nuntă și chiar verșuri de la înmormântare.
Bunica avea grijă să știu de toate atunci când venea vorba de munca femeilor de altădată povestindu-mi despre drumul cânepii (semănat, smuls, muiat și până la firul din care se făcea pânza), despre bucătăria tradițională și bucatele cu care a crescut ea, dar și rolul pe care fetele îl aveau în fiecare etapă a vârstei. Îmi povestea despre intratul în joc, pregătitul costumului popular, danțu’ de duminică sau Verjelul de la Anu’ Nou la care am participat și eu încă de foarte tânără având ocazia să văd încă obiceiul viu și pe care, ulterior, l-am revitalizat în 2016 împreună cu Asociația „Cireșarii din Coruia” în cadrul căreia am fost dansator timp de mai bine de 10 ani.
Bunicii mi-au spus mereu că trebuie să fii la cinste „dăcă a fi de jucat să știi juca să nu râdă nime de tine și di-a fi de lucrat să știi pune mâna pă orice”. Am fost de mică și băiat și fată lucrând toate muncile câmpului și îngrijind animalele din gospodărie. Am prins clăci de lucru (la fân, la cules de mălai, la scos de cartofi, la pome etc) și sunt mândră că am participat la toate aceste activități de întrajutorare care aveau tot timpul și iz de socializare și chiar bucurie”, povestește tânăra.
Îi place să îmbrace portul popular și se mândrește că e maramureșeancă.
„Trăind între oameni simpli și cunoscând graiul nostru maramureșean îmi este ușor să intru în vorbă cu bătrânii pe care îi iubesc ca și cum toți ar fi bunicii mei. Soarta a fost tare darnică cu mine pentru că m-am născut în Chioar, dar am avut un bunic lăpușan și un tată moroșan, fapt ce a facilitat dezvoltarea mea din punct de vedere al moștenirilor culturale pe zone și subzone.
Să îmbraci costumul popular la noi în sat în perioada adolescenței mele în afara momentelor când evoluai ca și dansator sau solist pe scenă era ceva ciudat, chiar motiv de poveste, însă fire mai rebelă și extrem de încăpățânată când vine vorba de a pune în practic ceva ce îmi doresc m-a făcut să nu mă conformez și să îmbrac ocazional costumul popular.
Inițial, am îmbrăct portul popular de pe Valea Izei după gena de moroșancă, tata fiind din Dragomirești, iar mai apoi pe cel din Chioar odată cu intrarea în dansuri. Fiind un costum colorat, care atrage atenția, nu am trecut neobservată și treptat și alți tineri și-au achiziționat o sumnă, o cămașă, o năframă și niște opinci. Diferența era că eu am avut norocul să moștenesc colecția de costume autentice ale bunicii mele paterne și purtam portul adevărat, nu replici făcute la diverse mașinării.
Ulterior, în ultimii ani, sunt mândră să vă spun că dragii mei coruieni au costume populare specifice zonei noastre, pe care le îmbracă cu mândrie creștinească aș îndrăzni să spun la hramul bisericii și la alte sărbători mai importante”, spune Diana.
În ultimii ani, în comuna sa a revitalizat obiceiuri străbune. Momentan, activează în cadrul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovrea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș, unde face cercetare de teren.
„Profesional am început ca etnolog, ocupând funcția de agent de turism la Centrul de Infomare Turistică din Săcălășeni, unde în cei trei ani am revitalizat obiceiuri străbune. De la clăcile amintite mai sus, la Verjeluri, Danțuri, obicei de colindat, șezători și chiar materiale de promovare pentru cele trei biserici de lemn monumente istorice de categoria A pe care comuna le are în cele trei sate componente.
În acest moment sunt angajata Centrului Județean pentru Conservarea și Promovrea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș, o instituție de cultură, unde ocup funcția de șef Birou Conservare și Promovare. Activitatea de aici este mai amplă, ocupându-mă de această dată de toate cele patru Zone Etnografice ale Maramureșului nu doar de comuna mea natală.
Instituția are ca scop conservarea și promovarea culturii tradiționale fapt pentru care împreună cu colegii mei facem cercetări de tren pe diferite teme, ne ocupăm de meșterii populari și atunci când suntem solicitați sprijinim și organizarea de festivaluri și evenimente tradiționale. Poate din exterior, pentru necunoscători, munca noastră pare superficială sau lipsită de vreo importanță, însă vă rog să mă credeți că odată cu generația bunicilor se pierde tot cea ce a însemnat tradiția adevărată, meșteșugul și viața autentică, ori toate aceastea reprezintă identitatea noastră românească.
Dacă nu îi facem pe tinerii din zilele noastre să conștientizeze importanța acestor lucruri iar noi cei care le înțelegem nu le vom conserva și promova ne vom pierde ca neam. Suntem printre ultimele țări care mai au sate adevărate, bătrâni de la care ai ce învăța, agricultură bio și credință nealterată, când le vom pierde și pe aceastea ne vom pierde și noi”, declară Diana Denisa Țicală.
O felicităm pentru munca depusă până acum și îi dorim mult spor în continuare!
Lavinia-Codruța HERMAN
Foto – Gabriel Motica, Marius Ionuțaș, Ovidiu Opriș
