Tudor Botea, de la CS Minaur – convocare la lotul național - 2 ore în urmă
Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului de Recuperare Borșa, inclus în sistemul de finanțare directă de la bugetul de stat - 3 ore în urmă
Două eleve ale Colegiului de Arte Baia Mare, Premiul III la Concursul Național de Arte Grafice de la Arad - 3 ore în urmă
Toth Pal Iosif s-a pensionat – mesaj de apreciere din partea colegilor de la Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș - 3 ore în urmă
CSM Sighet, în căutarea primei victorii din acest an în campionat - 3 ore în urmă
Elevii de la Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri” din Baia Mare, pe primul loc în România la concursul Play for Fun and Health - 4 ore în urmă
La Varșovia, Nicușor Dan a respins elegant propunerea lui Macron privind „umbrela nucleară” - 4 ore în urmă
Întâlnire a Cenaclului „Rivulus Dominarum” sub genericul „Au cuvântul doamnele”, cu triplă lansare de carte - 4 ore în urmă
Proiectul „Educație prin sport” prinde contur la Rona de Jos: primul antrenament de Hand to Hand Fighting a reunit un număr mare de copii - 5 ore în urmă
Intrare gratuită în 8 martie la Planetariu pentru doamne și domnișoare - 6 ore în urmă
Ce cred românii despre suveranitate și Uniunea Europeană
Un nou sondaj realizat de INSCOP arată că românii sunt prinși între două dorințe. Ei ar prefera să decidă singuri pentru țara lor dar, în același timp, să le fie mai bine.

Când vine vorba de suveranitate și Uniunea Europeană, lucrurile nu sunt chiar alb sau negru. Aproape 39% dintre români spun că apartenența la UE limitează suveranitatea României. Pe românește, înseamnă că nu mai putem face chiar tot ce vrem pentru că trebuie să respectăm regulile europene. La prima vedere pare frustrant, dar povestea nu se oprește aici.
Dintre cei care cred că suveranitatea noastră e limitată, nu toți spun că asta e un lucru rău. De exemplu, aproximativ 22% consideră că această situație le afectează nivelul de trai, însă aproape 15% spun exact invers, că, deși avem reguli de la Bruxelles, viața lor e mai bună așa. Prin urmare, este ceva gen „ne mai spun alții ce să facem, dar parcă ne merge mai bine”.
Restul românilor fie nu văd o legătură directă între suveranitate și buzunar, fie nu sunt foarte hotărâți. Ceea ce, să fim sinceri, e o poziție tipic românească de „mai vedem noi”.
Totuși, când vine vorba de ieșirea din Uniunea Europeană lucrurile sunt mai clare. Aproximativ 70% dintre români nu vor să plecăm din UE. Ei spun că e mai bine să rămânem membri, dar să negociem mai bine și să ne apărăm mai ferm interesele. Doar puțin peste 11% susțin ieșirea definitivă din Uniune.
În acest sens, întrebați cum ar fi viața lor dacă Uniunea Europeană s-ar desființa, peste 50% spun că le-ar fi mai greu, dar aproximativ 22% cred că le-ar fi mai bine. Restul spun că nu ar fi mare diferență sau nu știu ce să creadă.
În esență, românii par să spună așa: vrem să fim suverani, dar vrem și drumuri mai bune, bani europeni, locuri de muncă și posibilitatea de a lucra în alte țări. Dacă se poate și una, și alta, ar fi ideal.
După cum se vede, sondajul arată că majoritatea românilor nu sunt nici extrem de entuziasmați de aparteneța la Uniune, dar nici radical anti-UE. Sunt mai degrabă practici, ceea ce nu este ceva rău, ba din contră. Nu este neapărat o chestiune de identitate, loialitate sau de atașament emoțional, ci una de calcul. Se uită la ce câștigă și ce pierd. Iar dacă balanța înclină spre „ne e mai bine”, atunci sprijinul pentru Uniunea Europeană rămâne. Dacă nu, încep discuțiile.
În concluzie, românii nu par pregătiți să închidă ușa Europei, dar nici nu vor să o lase larg deschisă fără să întrebe: „Bine, bine… dar nouă ce ne iese?” Și nu este nimic rușinos în asta.
Vasile Petrovan















