La 18 februarie 1990, la mai puțin de două luni după Revoluția care a înlăturat regimul comunist în decembrie 1989, Piața Victoriei din București a fost din nou scena unor proteste puternice. Zeci de mii de oameni, membri ai societății civile, studenți și simpatizanți ai opoziției, s-au adunat pentru a cere schimbări politice și eliminarea influenței foștilor comuniști din viața publică.
Manifestația era o continuare a nemulțumirilor care au început cu protestele din ianuarie 1990, când oamenii au cerut demisia liderilor Frontului Salvării Naționale (FSN) și îndepărtarea securității politice rămase din vechiul regim.
Protestul din 18 februarie a început în mod pașnic, cu lozinci scandate împotriva FSN-ului, a președintelui Ion Iliescu și a Securității, vechea poliție politică care fusese desființată oficial, dar ale cărei structuri erau încă controversate în ochii publicului.
Pe măsură ce ziua a avansat, tensiunile au crescut. Unele grupuri din rândul protestatarilor au devenit violente și au luat cu asalt Palatul Victoria, sediul Guvernului României, din Piața Victoriei. Cu răngi și alte obiecte, ei au forțat intrarea în clădire și au provocat distrugeri sub privirile forțelor de ordine care nu au intervenit imediat.
Situația a fost descrisă de autorități drept o tentativă de lovitură de stat antidemocratică, iar în urma incidentelor au fost arestați zeci de participanți. Ministerul de interne și armata au intervenit apoi pentru a restabili ordinea publică.
Evenimentele din 18 februarie au fost urmate, pe 19 februarie, de venirea în București a unui grup de mii de mineri din Valea Jiului, chemați să susțină puterea și să „restabilească ordinea”. Aceste mișcări fac parte din seria de confruntări cunoscută mai târziu ca Mineriada din februarie 1990, un episod intens și controversat al tranziției post-comuniste.
Deși efectele acelor zile sunt încă dezbătute de istorici și martori ai epocii, evenimentele din 18 și 19 februarie 1990 rămân un simbol al unui moment de cotitură, un fragment din trecutul recent al României.
Vasile Petrovan
