Revoluția Română: 21 decembrie 1989 – Ultimul discurs al lui Ceaușescu

În dimineața zilei de 21 decembrie 1989, regimul comunist a pus în aplicare una dintre ultimele sale tentative disperate de a recâștiga controlul asupra Timișoarei. Între orele 8:00 și 11:00, în Gara de Nord a orașului au sosit trenuri încărcate cu aproximativ 22.000 de muncitori și membri ai Gărzilor Patriotice din județele Olteniei: Olt, Dolj, Mehedinți, Vâlcea. Oamenii fuseseră mobilizați sub pretextul unei „misiuni de restabilire a ordinii”, convinși că la Timișoara au loc acțiuni violente ale „huliganilor”, „bețivilor” și „elementelor iredentiste ungare”.

Un muncitor avea să mărturisească mai târziu: „Directorul fabricii noastre și un oficial al Partidului ne-au strâns în curte, ne-au dat bâte din lemn și ne-au spus că huliganii și ungurii devastează Timișoara și că este de datoria noastră să mergem acolo și să ajutăm la înăbușirea demonstrațiilor. Dar acum mi-am dat seama că nu este adevărat.”

Realitatea întâlnită în oraș a spulberat propaganda. Muncitorii olteni au fost întâmpinați de timișoreni pașnici, care le-au oferit apă, mâncare și explicații. Mulți dintre cei veniți au fraternizat cu demonstranții; alții, cuprinși de teamă, au refuzat să intervină. Majoritatea trenurilor aveau să fie întoarse în Oltenia fără ca planul represiv să fie aplicat.

La ora 9:00, din balconul Operei, a fost citită Proclamația Frontului Democratic Român, organizație politică nou constituită, menită „să realizeze un dialog cu guvernul, în scopul democratizării țării”. Situația scăpase definitiv de sub controlul autorităților. Militari ai Armatei au început să fraternizeze cu manifestanții, iar la finalul zilei Timișoara era reafirmată ca primul oraș liber de comunism din România.

Exemplul Timișoarei a fost urmat rapid de alte orașe. În Arad, încă de la 7:40, muncitorii de la marile întreprinderi au ieșit în stradă, scandând „Jos Ceaușescu!”, „Armata e cu noi!”. La Buziaș manifestațiile au început la 9:00, la Sibiu la 9:45, la Cugir la 11:00, iar la Târgu Mureș la 11:30, unde confruntările aveau să se soldeze cu morți și răniți. Au urmat Caransebeș, Hunedoara, Reșița (12:00), Brașov (13:00), Cluj-Napoca (de la 15:00) și Alba Iulia (22:14).

În multe dintre aceste orașe, forțele de ordine au deschis focul. La Sibiu, armata a tras asupra manifestanților încă din cursul dimineții, provocând primele victime ale Revoluției în acel oraș. La Cluj-Napoca, focurile trase în Piața Libertății aveau să-l transforme pe actorul Călin Nemeș într-un simbol al revoltei.

În paralel cu aceste evenimente, la București se pregătea ultimul miting al lui Nicolae Ceaușescu. La propunerea primarului capitalei, Barbu Petrescu, fusese convocată pentru 21 decembrie, ora 12:39, o mare adunare populară menită să exprime „sprijinul necondiționat” al populației față de conducerea de partid și de stat.

Nicolae Ceaușescu, însoțit de Elena Ceaușescu și Ion Dăscălescu, a apărut în balconul Comitetului Central. Discursul său, construit pe formulele binecunoscute despre „realizările revoluției socialiste” și „societatea multilateral dezvoltată”, a fost întrerupt după aproximativ un minut și jumătate de un zgomot neobișnuit, urmat de panică în rândul mulțimii.

Strigăte, mișcări bruște și aruncarea pancartelor au transformat mitingul într-un haos generalizat. „Alo, alo! Stați liniștiți la locurile voastre!” – încercările disperate ale cuplului Ceaușescu de a calma mulțimea au fost zadarnice. Transmisiunea directă a Televiziunii Române a fost întreruptă.

Ulterior s-a stabilit că zgomotul care a declanșat panica a fost produs de autospeciale ale Armatei dotate cu benzi de joasă frecvență, utilizate deliberat pentru inducerea fricii ,o operațiune de „propagandă specială”, confirmată ulterior în documentele Dosarului Revoluției.

După câteva minute, Ceaușescu a reluat discursul, promițând majorări de salarii, pensii și alocații, citând inclusiv versuri din „Deșteaptă-te române”, fără a înțelege că revoluția se desfășura chiar sub balconul său.

Apoi s-a retras în clădirea CC.

Oamenii au părăsit piața panicați, aruncând steaguri și lozinci. Foarte mulți s-au regrupat pe străzile adiacente și au început să scandeze:
„Jos dictatorul!”, „Moarte criminalului!”, „Noi suntem poporul!”

Protestatarii au ocupat Piața Kogălniceanu, Piața Unirii, Piața Rosetti și Piața Romană. În apropierea Universității, un tânăr a fluturat un tricolor fără stema comunistă, imagine devenită emblematică. Alții, la vederea scutierilor, au îngenunchiat și s-au rugat.

În cursul după-amiezii, Ceaușescu a convocat o teleconferință fulger cu prim-secretarii județeni, cerând mobilizarea generală și „lichidarea în cel mai scurt timp” a acțiunilor considerate ostile.

După ora 18:00, a început reprimarea propriu-zisă. Protestatarii, neînarmați, au fost confruntați cu tancuri TR-85, TAB-uri, unități USLA, miliție și securitate. Sub conducerea generalului Vasile Milea, s-a deschis focul asupra mulțimii.

Baricada ridicată în fața Restaurantului Dunărea, lângă Hotelul Intercontinental, a rezistat până aproape de miezul nopții, când a fost distrusă de tancuri. Se trăgea din clădiri, de pe străzi laterale și din vehicule blindate. Un TAB a intrat în mulțime. Oamenii erau bătuți, împușcați, striviți. Toți cei care coborau la metroul Piața Universității, inclusiv femei, bătrâni și copii, au fost maltratați. Focurile de armă au continuat până la ora 3:00 dimineața.

După reprimare, pompierii și Salubritatea au spălat caldarâmul de sânge. Dar era prea târziu. Ziua următoare avea să fie decisivă.

Vasile Petrovan

Citește și: