Continuăm publicarea pe DirectMM.ro a romanului-foileton „Cronicile de la Herina”, de Marian Ilea. Lectură plăcută vă dorim!
VIII
Margit Wodobskin: Da, Isabela, pentru plimbările pe care le facem împreună mai vin în Herina. Numai bârfă pretutindeni, că făceam aşa şi aşa. Că mă pândeau pe străzi lăturalnice ochi răi. Că eram proprietară de hotel mulţumită bărbaţilor. Nu neg, nu regret nimic. Dar nici chiar aşa. Am muncit din greu. I‑am spus lui Wodobskin: „Dragul meu, nu sunt o sfântă, dar voi fi!”. Și m‑am ţinut de promisiune.
O contesă poate sta singură. Poate umbla pe orice stradă. I se cuvine. Isabela, contesă de Monthomas. E altceva. Pentru Margit, fostă Isaac, era greu. Dar m‑am obişnuit. Și… mai e domnul Plotinikoff. Mi‑a spus: „Am şters de pe hartă Herina, Margit. E locul unde un nebun mi‑a furat calul”.
La Lidce merge prin Colomeea. E greu. Plotinikoff – ştie prea multe. Se uită cu o arecare milă la Wodobskin, care bombăne în salonul de la hotelul Central, în fiecare seară, înainte să urce în dormitor. Somn fără voie. „Aş putea să‑l iubesc până la sfârşit, Isabela”. I‑am spus: „Nu te uita la toate ferestrele care se deschid, Wodobskin”. „Îmi adun rămăşiţele de ură şi dezamăgire ca să pot. Știu că pot, Margit”.
Mă simt dezamăgită de mine, Isabela. Nu mai fac faţă. Margit era fata aia veselă din Herina. Beau absint în fiecare seară. „Mulţumesc că eşti plecat zilele astea, Plotinikoff”, zic de fiecare dată când colonelul se duce în Lidce.
Wodobskin încă are suflet. Mi‑e dor de ce mă făcea să simt în serile alea de la „Kiss Pipa”. Am observat că ura e întotdeauna mai puternică decât dragostea!
Isabela Monthomas: Sunt gânduri puternice care nu te lasă să taci, Margit. De ce mă încăpăţânez oare să‑ţi fac educaţia sentimentală? Violonistul cântă la tine în restaurant, Margit. Cumva, după atâta timp, înţeleg că mi‑e dor. Trist e că nici măcar nu mai încerc şi nu mai vreau s‑o fac.
Margit Wodobskin: Noroc că nu te urăşti pe tine mai mult.
Isabela Monthomas: Nu. Asta, nu. Altfel aş fi pierdută, Margit. A fost o clipă în care am jucat totul pe o rugăminte. Oare am cunoscut bărbatul perfect? Avea un fel de nevastă şi eu eram un fel de amantă. Nici una nu‑l costa nimic.
Margit Wodobskin: Dimineaţa mă trezesc senină şi liberă. Nu‑mi pare rău de timp, Isabela. A trecut…dar l‑am trăit, l‑am stors.
Isabela Monthomas: Herina e plină de linişte, Margit. Ne întoarcem. Mergem către Iaremcea. În curând se face seară în munţi. Am învăţat ceva. Și o să‑ţi spun şi ţie. Suntem femei, Margit. Nici o durere nu ne poate lua puterea de a ne îndrăgosti din nou.
În serile lungi de la hotelul central din Iaremcea, domnul Wodobskin se lăsa alintat de doamna Margit. La „KissPipa”, în Herina, lipseau clienţii.
Domnul Plotinikoff adunase năduf în suflet. În fiecare seară simţea că e pe cale să explodeze. Trăgea cu nesaţ din sticla aproape goală cu absint.
***
La oficiul poştal din Herina soseau telegramele săptămânal. Erau adresate doamnei Isabela Monthomas. Un conte din Hanovra scria aceleaşi cuvinte la care nu primea niciodată răspuns:
„Spune‑mi te rog că regreţi, Isabela”.
***
Pe terasa patronatului maeştrilor cofetari din Herina era şedinţa de luni. Strategiile se puneau în practică. În atelierele din spate lucrătorii cofetari pregăteau pachetele pentru furgoanele cu frig. Pe fiecare ambalaj scria cu mici litere de mână, elegante, delicate, galbene pe fondroz:
„Herina”.
Domnul Leopold Biner: Am îmbogăţit piaţa, domnilor.
Emil Lacsi: Victoriile noastre se ţin lanţ.
Bercu Bernard: Săptămâna asta nu putem acoperi piaţa comenzilor.
Leopold Biner: Domnule Bernard, se va lucra în fiecare minut. Orice piaţă neacoperită e o piaţă pierdută.
Szilard Alfons: Domnule Leopold, numai hotelul central din Iaremcea a cerut întreaga producţie a desertului contesei Monthomas.
Leopold Biner: O reţetă care se potriveşte cu hotelul acela. În vitrinele de la intrare au pus fotografii mari ale contesei.
Bercu Bernard: Desertul trebuie să circule, domnule Leopold.
Leopold Biner: Va circula, Bernard. De săptămâna viitoare. Până atunci, toate comenzile primite de maeştrii cofetari vor fi onorate. E nevoie doar de puţină voinţă şi muncă, muncă, muncă.
Va urma
Marian Ilea
Citește și:
„Cronicile de la Herina” de Marian Ilea, partea a VII-a
