Mai demult, luna martie se numea în popor și „luna lui mărțișor”, datorită unui obicei străvechi.
„Mărţişoarele tradiţionale” se confecţionau din lână sau din bănuţi de aramă sau de argint pe timpul şezătoarelor de peste iarnă. Se purtau toată luna martie (şi chiar aprilie), până înfloreau mălinii (sau merii), când se legau de crengi, rostind o dorinţă. Fiecare dorinţă era însoţită de o rugăciune.
Adulţii doreau să se bucure de recolte bogate, iar tinerii să îşi găsească perechea. Se spunea că „alb îi culoarea norocului, a tinerilor, să le fie lumea dragă; roşu te fereşte de duhuri rele”. Bătrânii îl purtau „tătă luna lui mărţişor”.
Fetele le puneau feciorilor mărţişor la clop, iar băieţii le prindeau fetelor mărțișorul în piept.
Cuvântul „mărţişor” provine din apelativul arhaic „marţ, cu sensul de martie (din lat. „martius”).
Sursa: Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș (Miorița Ștef, conservator)
Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.
