A fost instalat un nou preot în Parohia Satu Nou de Sus - 4 ore în urmă
S-a sărbătorit hramul Mănăstirii Baia Borșa - 9 ore în urmă
Amintirile care se întorc doar seara - 10 ore în urmă
„Muzica este stilul meu de viață” – Adina Dunca, un munte de talent confirmat de premii excepționale - 11 ore în urmă
7 decembrie – ziua în care România a pierdut moștenirea lui Brâncuși - 12 ore în urmă
Concertul solemn de colinde „Domnul pe Pământ”, de la Catedrala Episcopală din Baia Mare, ajunge la cea de-a XXI-a ediție - 13 ore în urmă
Rezultate foarte bune pentru CSM Baia Mare la Cupa României Fitness Challenge – cadeți - 13 ore în urmă
Inițiativă rară a Penitenciarului Baia Mare – deținuți la masă cu familiile lor, în afara unității - 13 ore în urmă
Un eveniment de rezonanță internațională la Academia Română, Filiala Cluj-Napoca - 14 ore în urmă
Viktor Orbán se pregătește pentru „lumea de după război” - 16 ore în urmă
Minaur, învinsă de liderul Ligii Florilor
Meci de calitate duminică seara în Liga Florilor, între cele două revelații ale sezonului, SCM Râmnicu Vâlcea și CS Minaur Baia Mare. Echipa Yuliei Dumanska s-a impus în cele din urmă, în ciuda unei replici bune a elevelor lui Costică Buceschi.
SCM Râmnicu Vâlcea – CS Minaur Baia Mare 26-24 (16-12)
Băimărencele au început cu două ratări ale interilor, dând șansa oltencelor să se desprindă la 2-0 (min. 3). Până spre finalul reprizei Minaur a fost permanent la două,trei lungimi distanță în urmă. Din păcate băimărencele au pierdut destul de devreme o piesă de bază din angrenajul liniei de 9 metri. Rysankova s-a accidentat pe la jumătatea reprizei, înlocuitoarea ei, Andreea Tecar, jucând destul de timid, fără a-și asuma prea multe aruncări din intermediar dreapta, dar marcând totuși 2 goluri din 3 tentative. Spre finalul reprizei vâlcencele profită de trei ratări ale jucătoarelor noastre și termină repriza cu un avantaj de 4 goluri (16-12).
Imediat după pauză Vâlcea se desprinde la 5 goluri. Băimărencele nu renunță și de la 18-13 (min. 34) marchează de 4 ori consecutiv (18-17) reușind să își împiedice adversarele să înscrie timp de mai bine de 10 de minute. Vine apoi rândul băimărencelor să aibă o cădere și gazdele se desprind la 6 goluri (25-19, min. 51). Avantaj decisiv la care unii antrenori ar fi introdus în teren rezervele, gândindu-se la menajarea titularelor. Nu e cazul băimărencelor, care luptă ireproșabil, primesc un singur gol și marchează 4. CSM Rm Vâlcea rămâne în fotoliul de lider la finalul etapei, iar Minaur își păstrează locul pe podium, e drept având una sau chiar două meciuri jucate în plus față de principalele urmăritoare.
CS Minaur Baia Mare: portari – Medvedova, Enache, Nastasă; jucătoare – Lisewska 8 goluri (4 de la 7m), Shteriova 7 (1 de la 7m), Burlachenko 2, Orșivschi 2, Tecar 2, Seraficeanu 2, Cîrstea 1, Bondar, Polocoșer, Taivan. Antrenori: Costică Buceschi și Magdalena Kovacs.
Rafael HEKMAN
Foto – facebook CS Minaur Baia Mare






