Costică Buceschi o va antrena pe SCM Craiova - 4 minute în urmă
18 februarie 1930, ziua când a fost descoperită planeta Pluto - 40 minute în urmă
Prognoza meteo Maramureș, miercuri 18 februarie 2026 - 2 ore în urmă
Știința Explorări, înfrângere în minimum de seturi acasă - 12 ore în urmă
În Parohia Săcălășeni se organizează un atelier de confecționat mărțișoare - 13 ore în urmă
„Săptămâna colorată”- învățare prin culori la Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri” Baia Mare - 13 ore în urmă
Programul SOFIT prinde contur la Centrul de Zi „Luchian” din Baia Mare - 14 ore în urmă
Amical pierdut de CS Minaur în fața lui CFR Cluj - 14 ore în urmă
Andreia Ștef creează versuri și melodii originale pentru artiști: „Pentru mine, muzica și poezia nu sunt lucruri separate, ci două forme ale aceleiași inimi care bate în ritmuri diferite” - 15 ore în urmă
O femeie care a murit în pandemie a fost descoperită abia acum - 15 ore în urmă
Minaur a câștigat la Sighișoara primul meci din campionat
Duminică, Sala “Radu Voina” din Sighișoara a fost gazda partidei dintre CSM din localitate și CS Minaur Baia Mare, joc din cadrul etapei a III-a din Liga Zimbrilor. Am avut niscaiva emoții în prima repriză, când jocul nostru de atac n-a prea mers, dar în partea a doua s-a pus osul serios în apărare (a ținut bine și poarta), am primit doar 7 goluri și am marcat de 16 ori, obținând o victorie la 10 goluri diferență, poate prea dură pentru ceea ce s-a jucat, potrivit csminaur.ro.
Gazdele au jucat cu mult curaj și au sperat să ne poată încurca, așa cum au făcut-o și în prima rundă cu Constanța, când au fost foarte aproape de o remiză. Sighișoara a condus în mai multe rânduri chiar la trei goluri diferență, ultima oară 11-8 (min. 21). Mai apoi, Minaur a egalat la 11 și a intrat la cabine cu un gol în avantaj. Imediat după reluare am marcat de trei ori la rând și s-a făcut 13-17 (34). de la 14-18 (36) n-am mai dat niciun gol 9 minute, însă nici gazdele n-au reușit mai mult de trei, astfel că în min. 45 era 17-18. De aici, totul a mers doar pentru Minaur. De la 19-22 (min. 50) gazdele au mai punctat o dată, Minaur de opt ori și așa s-a ajuns la diferența de 10 goluri.
Este primul succes pentru Minaur în acest sezon de Liga Zimbrilor, unul venit la timp, un succes care ne scoate din zona urâtă a clasamentului. Vine un meci derby, cu Turda, duminica viitoare.
CSM Sighișoara – CS Minaur Baia Mare: 20-30 (13-14)
- Sala sporturilor “Radu Voina” din Sighișoara; cca 1.200 spectatori
- Arbitri: Ninel Costache (București) – Adrian Vasile (Ploiești). Observator: Valentin Călina (Pitești)
- Aruncări de la 7m: 7-4 (transformate: 6-4; a ratat Olteanu). Minute de eliminare: 6-6 (Teca 2, Vancea / Kozakevych 2, Nagy)
- Sighișoara: Adrian Țenghea (13 intervenții), Cristian Niculai, Marius Seișan – Alexandru Asoltanei 5 (3 din 7m), Gabriel Massuca Teca 4, Sergiu Olaru 3 (2 din 7m), Alexandru Căpățînă 3, Mihai Dobra 2, Ramon Șomlea 1, Călin Leordean 1, Denis Olteanu 1 (din 7m), Ciprian Vancea, Alexandru Csepreghi, Robert Mărginean. Nu a jucat Mihai Baba. Antrenori: Marius Stavrositu, Flavius Adam
- CS Minaur: Anton Terekhov (13 intervenții, a apărat și un 7m), Hayder El-Khafadji (o intervenție), Barna Buzogany – Stevan Vujovic 8 (4 din 7m), Anderson Mollino da Silva 5, Robert Nagy 4, Milan Kotrc 4, Tudor Botea 2, Artem Kozakevych 2, Stefan Vujic 2, Vlad Pop 1, Lucas Sabou 1, Viorel Fotache 1, Erik Pop, Gabriel Cumpănici, Nemanja Ratkovic. Antrenori: Alexandru Sabou, Mihai Bușecan, Ionuț Irimuș
Etapa a 3-a
- Dinamo București – CSM Bacău: 47-32
- SCM Politehnica Timișoara – “U” Cluj-Napoca: 31-31
- CSU din Suceava – Steaua București: 31-26
- CSM Sighișoara – CS Minaur Baia Mare: 20-30
- CSM Vaslui – CSM Constanța: 21-32
- HC Buzău – CSM Focșani: 31-25
- Potaissa Turda – CSM București (luni, 11 septembrie, 17.30, Pro Arena). Arbitri: Ionuț Cazan – Gesur Suliman (București). Observator: R. Cojocaru (Brașov)
Clasament
- Dinamo București – 9p (119-85) – 3
- CSM Constanța – 7p (84-72) – 3
- CSM București – 6p (56-50) – 2
- Potaissa Turda – 4p (65-58) – 2
- ACS HC Buzău – 4p (84-79) – 3
- Minaur Baia Mare – 4p (94-91) – 3
- Steaua București – 4p (94-92) – 3
- “U” Cluj-Napoca – 4p (97-103) – 3
- CSM Bacău – 4p (88-100) – 3
- CSU Suceava – 3p (97-96) – 3
- CSM Focșani – 3p (80-96) – 3
- Poli Timișoara – 2p (83-84) – 3
- CSM Vaslui – 1p (85-103) – 3
- CSM Sighișoara – 0p (68-84) – 3
Etapa 4. Joi, 14 septembrie: “U” Cluj – Dinamo. Vineri, 15 septembrie: CSM București – Vaslui (17.00). Duminică, 17 septembrie: Focșani – Sighișoara; Bacău – Buzău; Suceava – Timișoara; Steaua – Constanța (15.30, Pro Arena); CS Minaur – Potaissa (17.30, Pro Arena).








