Știința Explorări, înfrângere în minimum de seturi acasă - 5 ore în urmă
În Parohia Săcălășeni se organizează un atelier de confecționat mărțișoare - 6 ore în urmă
„Săptămâna colorată”- învățare prin culori la Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri” Baia Mare - 6 ore în urmă
Programul SOFIT prinde contur la Centrul de Zi „Luchian” din Baia Mare - 7 ore în urmă
Amical pierdut de CS Minaur în fața lui CFR Cluj - 7 ore în urmă
Andreia Ștef creează versuri și melodii originale pentru artiști: „Pentru mine, muzica și poezia nu sunt lucruri separate, ci două forme ale aceleiași inimi care bate în ritmuri diferite” - 7 ore în urmă
O femeie care a murit în pandemie a fost descoperită abia acum - 7 ore în urmă
TAROM renunță la zborurile București – Satu Mare. Baia Mare câștigă mai multe curse spre capitală - 8 ore în urmă
„Stimularea gândirii critice- filosofia la copii”: o nouă întâlnire în cadrul proiectului „Hub-ul Învățătorilor”, la Borșa - 8 ore în urmă
Mărfurile la control - 9 ore în urmă
Handbalistele de la Minaur și-au consolidat locul 3 cu o victorie împotriva Gloriei Bistrița
Partida ce promitea a fi o dispută grea și echilibrată s-a dovedit a fi în cele din urmă un meci controlat în întregime de elevele conduse de Costică Buceschi. În ciuda unei prestații exemplare a veteranei Valentina Ardean Elisei, bistrițencele nu au pus cu adevărat probleme decât în două-trei momente, la finalul primei reprize și startul celei secunde.
CS Minaur Baia Mare – CS Gloria 2018 Bistrița Năsăud 30-27 (15-14)
La 5-1 sau 7-3 pentru Minaur nimeni în tribune nu a mai avut emoții. Nici măcar atunci când Gloria a apăsat pedala de accelerație și a egalat la 10 cu 10 minute înainte de pauză. Pentru că, în ciuda câtorva inexactități, Minaur a controlat jocul, intrând la pauză cu un avantaj de un gol.
Aparentul echilibru s-a mai menținut doar 5 minute în repriza secundă, după care bistrițencele au cedat, vizibil obosite din cauza calendarului competițional încărcat de participarea în cupele europene. De la 17-17 s-a ajuns rapid la 21-17 (min. 38) și apoi la 26-20 (min. 46). Cea mai mare diferență înregistrată a fost la 28-21 (min. 49), ca mai apoi băimărencele să se relaxeze puțin în ultimele 10 minute, ratând 4 ocazii, inclusiv o aruncare de la 7 metri. În acest conetext, Gloria a mai redus puțin din handicap, dar fără să se mai pună vreun moment la îndoială soarta finală a meciului.
Minaur câștigă meritat și se menține pe podium cel puțin până la reluarea campionatului. Se cuvine menționată prestația Sylviei Lisewska, cea care a marcat 13 goluri și, chiar dacă 9 au fost de la 7 metri, acestea au contat mult în economia jocului. Un mare plus și pentru Elisei, o jucătoare ce miercuri a demonstrat că și la 35 de ani ar fi fost de mare ajutor pentru națională.
CS Minaur Baia Mare: Ana Maria Măzăreanu (11 intervenții, a apărat și un 7m), Cristina Enache – Sylwia Lisewska 13/18 (9 din 7m), Yaroslava Burlachenko 5/6, Sonia Seraficeanu 5/8, Helena Rysankova 3/5, Andreea Popa 2/2, Camelia Hotea 1/1, Oana Bondar 1/1, Larisa Tămaș, Petruța Argyelan, Roxana Szolosi, Anca Polocoșer, Oana Cîrstea 0/2, Maria Shteriova 0/2, Mădălina Conache. Antrenori: Costică Buceschi, Magda Kovacs, Claudia Cetățeanu.
Rafael HEKMAN















